Opozantul principal al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost condamnat, în noaptea de luni spre marți, la 30 de zile de închisoare pentru că ar fi inițiat manifestațiile neautorizate desfășurate în toată Rusia, a indicat purtătoarea sa de cuvânt, pe Twitter, transmite AFP citată de Agerpres.
"Sentință: 30 de zile", a scris Kira Iarmych. Bloggerul anticorupție, 41 de ani, reținut la ieșirea din locuința sa luni după-amiaza, a compărut în fața unui tribunal din Moscova pentru nesupunere față de forțele de ordine și încălcări ale regulilor privind organizarea manifestațiilor.
Aproape o mie de protestatari, printre care și Navalnîi, fuseseră reținuți în timpul manifestațiilor din peste o sută de orașe ale Rusiei.
Atât Casa Albă, cât și Uniunea Europeană au condamnat luni seara cu fermitate reținerea a sute de manifestanți pașnici la protestele din Rusia și au cerut Moscovei eliberarea acestora.