3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecial„Gura lumii”, principalul motiv al depresiei postdivorţ

„Gura lumii”, principalul motiv al depresiei postdivorţ

Statisticile arată că în 2014 tulburările mentale şi de comportament sunt de aproximativ 30% din totalitatea patologiilor medicale raportate în România. Parte din acestea derivă din probleme familiale acutizate, printre care și divorțurile.

Potrivit studiilor, principalii factori care determină apariţia depresiilor postdivorț sunt lipsa banilor, frica de un nou început sau teama de pierdere a privilegilor socio-materiale și de imagine. Sentimentul de pierdere, teama de eşec, vinovăţia faţă de copii şi de sine, mai ales după mai mulţi ani de implicare într-o relaţie matrimonială, reprezintă  motivele principale ale instalării depresiei postdivorț. “Frica de nou și lipsa banilor induc anxietate. Aceasta, netratată la timp, evoluează spre depresie”, declară dr. Gabriela Saulea, managerul Divorce Journey.

Depresia apare şi în perioada imediată a divorţului, deoarece divorţul este privit ca al doilea motiv de stres major, după decesul unei persoane apropiate. Conform statisticilor, în 2015 au divorţat 31.527 de cupluri doar în România

În ţară, cele mai mari presiuni, ulterioare divorţului,provin de la persoanele apropiate şi dinspre cunoscuţi, iar, conform specialiştilor, aceasta se datorează imaginii care se proiectează către terți. „Depresia este mai vizibilă la femei decât la bărbaţi, însă acestea sunt mai atente cu sănătatea lor decât bărbaţii şi se îndreaptă către cabinetele specialiştilor. Nu-i de neglijat faptul că şi bărbaţii,  în ultimii 5 ani, au început să accepte sfaturile medicilor ca urmare a mediatizării efectelor secundare ale depresiei cronice în lipsa unui tratament”, adaugă Gabriela Saulea.

Răspunsul la tratament este similar pentru ambele sexe, însă persoanele care depindeau de parteneri până în momentul divorţului se recuperează mai greu decât cele mai independente. La fel se întâmplă şi cu stările de disconfort psihic după divorţ.

Diminuarea interesului sau a plăcerii pentru majoritatea activităţilor sociale, scăderea ponderală semnificativă involuntară sau, din contră, creşterea în greutate, insomnia sau hipersomnia sunt toate manifestări ale disconfortului psihic. Urmate de agitaţie sau lentoare psihomotorie, astenia, sentimentul de inutilitate, vinovăţie excesivă şi autoreproşul, conturează modelul depresiei.

Simptomele accentuate ale depresiei precum diminuarea capacităţii de concentrare, gândurile recurente de moarte şi suicid sau riscul automutilării sunt asociate suferinței şi deteriorării semnificativea contextului social, profesional şi familial al persoanei.În urma unei astfel de depresii, oamenii sunt mai predispuşi la bolile endocrinologice, digestive, cardiace şi autoimune. Atât depresia, cât şi divorţul pot fi ereditare într-o familie, din cauza tiparelor comportamentale moştenite. Este dovedit faptul că femeile însărcinate, care manifestă simptome de depresie, transmit şi copilului aceste tulburări.

Recomandarea  medicului: 6 luni de solitudine după divorț

Medicii arată  că bărbaţii rezistă mai puţin timp singuri, iar pentru a-şi valida masculinitatea se aruncă repede în noi relaţii. Femeile sunt mai precaute şi mai inhibate din punct de vedere sexual. “Atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei se recomandă o perioadă de solitudine de minimum 6 luni, pentru înţelegerea divorţuluişi debarasării de obiceiurile instalate în căsătorie, dar şi a tiparelor comportamentale care au atras partenerul nepotrivit”, spune dr. Gabriela Saulea.  Consultaţiile unui psiholog sau ale unui “coach” ajută decisiv la depăşirea acestei etape, mai mult decât sfaturile unor prieteni.

„Divorce Journey” durează între 6 și 8 luni

„O persoană divorţată, odată ce devine membră în comunitatea Divorce Journey este preluată şi condusă de o întreagă echipă de specialişti până în punctul în care îşi poate relua, conştientă şi împuternicită, frâiele noii sale vieţi. Membrii comunităţii Divorce Journey pot accesa servicii de psihologie adulți sau copii, coaching, consiliere parenting, activităţi de educaţie sau socializare pentru adulți singuri sau pentru copiii lor, alte acţiuni de redefinire a imaginii personale, a încrederii în sine şi a echilibrului personal”, precizează Gabriela Saulea.

Un program durează în medie între 6 şi 8 luni, dar depinde şi de răspunsul fiecărei persoane la tratament. După ce este depăşită această perioadă dificilă se constată reluareaunui nou curs al vieţii.

Ansamblul de programe este format din specialişti pe mai multe domenii, cum ar fi: Dr. Gabriela Saulea – Coaching, Dr. Tamara Popescu – Psihoterapie, Dr. Corina Raducea – Psihologie, Ana Bâtcă – Parenting, Soriana Constantinescu – Mediere, Alexandra Velican – Avocat, Dr. Manuela Ravescu – Dermatologie Cosmetică, Cristina Iankulescu – LifeStyle. Aceştia oferă atât consultaţii în cadrul Ansamblului de Programe cât şi educaţie gratuită pe site-ul www.divorcejourney.ro .

 

 

 

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Vapatul afectează funcția vasculară și saturația de oxigen

Un studiu recent arată că vapatul afectează funcția vasculară și saturați de oxigen ale, chiar și în absența nicotinei. Vapatul afectează funcția vasculară și...

Acțiunile constructorilor auto europeni, în declin după anunțul lui Donald Trump privind tarifele suplimentare pentru importuri

Decizia lui Trump riscă să afecteze semnificativ producătorii auto europeni, ale căror lanțuri de aprovizionare și piețe de desfacere sunt strâns legat de anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă