2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimul transplant de faţă, realizat în Spania

Primul transplant de faţă, realizat în Spania

La cinci ani de la efectuarea primei grefe de faţă în Franţa, o echipă de chirurgi spanioli a realizat un transplant total de faţă.Unui spaniol i s-a făcut în luna martie o grefă totală de faţă, a anunţat joi un oficial al spitalului Vall d’Hebron din Barcelona, unde s-a efectuat operaţia. Omul, un fermier de 30 de ani, avea faţa deformată de cinci ani, după de s-a împuşcat din greşeală. În locul gurii şi nasului nu mai avea nimic, nu putea respira singur, nici mânca sau vorbi normal. Intervenţia chirurgicală de refacere a feţei a durat peste 20 de ore.

Treizeci de chirurgi, anestezişti şi asistente medicale au participat la operaţie. Pentru a reface faţa pacientului, medicii i-au grefat toată pielea şi muşchii, nasul, buzele, maxilarul superior, dinţii, palatul, pomeţii şi mandibula. Potrivit Agerpres, totul a fost prelevat de la un singur donator, care se afla în moarte cerebrală. Numai ochii şi limba pacientului n-au avut nevoie de organe donate. „Nu sunt grefe, sunt transplanturi totale”, a explicat dr Barret, şeful echipei de chirurgi, care a precizat că „este o nouă faţă, care nu seamană deloc cu cea a donatorului”.

Prima grefă de faţă, parţială, a fost realizată de o echipă franceză, în 2005. Era vorba de un transplant de nas, buze şi bărbie la o femeie, Isabelle Dinoire, desfigurată de câinele său. De atunci au mai avut loc câteva operaţii, în Franţa, dar şi în China, Statele Unite sau Spania.

La o săptămână de la operaţie, tânărul spaniol a cerut o oglindă. „A reacţionat cu calm, satisfacţie şi a scris că este foarte recunoscător”, a declarat dr Barret. În următoarele săptămâni, pacientul, care n-a dat semne de respingere a grefelor sau de infecţie, ar putea să înceapă să vorbească şi să mănânce neasistat.

Cele mai citite

Polițiștii din penitenciare amenință cu blocarea activităților în sistemul penitenciar la final de an

Sindicaliștii avertizează că refuzul muncii suplimentare din 31 decembrie este doar începutul unor ample forme de protest Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) a...

Lansarea GTA 6 se anunță a fi cel mai mare eveniment din domeniul divertismentului din 2025

Lansarea mult așteptată a jocului GTA 6 se preconizează a deveni cel mai mare eveniment din domeniul divertismentului din 2025, generând venituri estimate de...

Guvernul adoptă măsuri dure de austeritate: Impozite mai mari și eliminarea facilităților fiscale

Măsurile vizează creșterea veniturilor bugetare prin ajustarea impozitelor și eliminarea unor facilități fiscale Ministerul Finanțelor a publicat, duminică, un proiect de ordonanță privind măsurile fiscal-bugetare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă