2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Primul sprijin al SUA pentru Flancul Estic al NATO, în 2016:...

FOTO. Primul sprijin al SUA pentru Flancul Estic al NATO, în 2016: Cinci tone de muniție și un exercițiu cu 25.000 de militari

Statele Unite au început deja acțiunile menite să demonstreze implicarea lor în apărarea Flancului Estic al NATO, în anul 2016.

Acum câteva zile, Forțele Terestre ale SUA au livrat cinci tone de muniție pentru operațiunile din estul Europei, acesta reprezentând cel mai amplu transport de acest tip trimis în Europa în ultimii zece ani.

Potrivit unui comunicat al Forțelor Terestre americane (US Army), cele cinci tone de muniție, reprezentând 415 containere navale, au fost descărcate în portul Nordenham (nordul Germaniei) și de acolo au fost transportate în garnituri feroviare în depozitul militar de la Miesau (Germania), care asigură suportul logistic pentru teatrul de operații din Europa.

“Această muniție ne ajută să întărim NATO și demonstrează continuitatea implicării noastre pentru a asigura protecția aliaților noștri”, a declarat col.  Matthew Redding, șef de stat major al Comandamentului 21 logistic al US Army.

Muniția este destinată Operațiunii Atlantic Resolve, lansată după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, în anul 2014. “În particular, ea va fi utilizată pe Flancul Estic al NATO”, precizează US Army.

Una dintre acțiunile la care va fi utilizată muniție din acest stoc este exercițiul Anakonda 2016, planificat în Polonia, cu participarea a 25.000 de militari.

Anakonda 2016 (AN 16) este un exercițiu internațional de mare amploare, care se va desfășura sub conducerea SUA. 24 de state vor avea militari la acest exercițiu. Printre națiunile participante se numără cele trei State Baltice, Finlanda, Ungaria, România, Bulgaria, Kosovo și Georgia.

Pe de altă parte, după intrarea în folosință a noii muniții, Forțele Terestre ale SUA ar urma să retragă din exploatare muniție devenită inutilă în Europa, în valoare de 177 milioane de dolari.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....
Ultima oră
Pe aceeași temă