1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrimele imagini cu Hugo Chavez după intervenţia chirurgicală la care a fost...

Primele imagini cu Hugo Chavez după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în Cuba

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a apărut marţi, slăbit dar în formă, la televiziunea cubaneză vorbind cu Fidel Castro, pentru prima dată de când a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă la Havana, la 10 iunie, în urma unui abces pelvian, potrivit EFE şi AFP, citate de Agerpres.

Imaginile au fost difuzate şi de televiziunea din Venezuela, unde guvernul face eforturi pentru a pune capăt zvonurilor care circulă cu privire la starea de sănătate a preşedintelui (56 de ani), de obicei omniprezent în presă.

Au fost prezentate imagini video şi fotografii cu Hugo Chavez, care, îmbrăcat cu un bluzon în culorile drapelului ţării sale, stătea în picioare într-o grădină, conversând cu Fidel Castro, sau aşezat, într-o cameră, vorbind cu liderul revoluţiei cubaneze. Una dintre fotografii îl arată pe Chavez citind ediţia de marţi a cotidianului oficial cubanez Granma.

Imaginile sunt ‘din dimineaţa aceasta (marţi)’, a spus ministrul venezuelean al comunicaţiilor, Andres Izarra, în studioul postului VTV, unde a prezentat imaginile.

‘Îl vedem pe preşedintele Chavez foarte dinamic, astăzi am putut vorbi cu el şi am fost cu adevărat emoţionat. Am schimbat opinii despre materialul pe care urma să-l publicăm astăzi’, a spus Izarra.

Şeful statului venezuelan, la putere din 1999, a fost operat de urgenţă la 10 iunie la Havana, unde se afla într-o vizită oficială. Niciun raport medical nu a fost publicat de atunci cu privire la starea sa de sănătate.

Tăcerea şi absenţa de pe ecran a lui Chavez, neobişnuite pentru venezueleni, au făcut loc unei serii de speculaţii cu privire la sănătatea sa.

La sfârşitul săptămânii trecute, cotidianul de limbă spaniolă ‘El Nuevo Herald’ din Miami semnala, citând surse din cadrul serviciilor de informaţii americane, că Hugo Chavez se afla ‘în stare critică, complicată’.

Această informaţie şi una dintre declaraţiile de vineri ale ministrului venezuelan de externe Nicolas Maduro, în care se referea la ‘lupta’ preşedintelui pentru sănătatea sa, au dat frâu liber speculaţiilor privind boala lui Hugo Chavez.

Mai mulţi apropiaţi ai preşedintelui au semnalat că el s-ar putea întoarce în Venezuela la 5 iulie, pentru bicentenarul independenţei ţării.

Cele mai citite

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă