8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimarul PDL Poteraş, trimis în judecată de DNA

Primarul PDL Poteraş, trimis în judecată de DNA

Primarul sectorului şase din Bucureşti,  CRISTIAN POTERAŞ, a fost trimis în judecată de DNA pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.

Cercetările efectuate în prezentul dosar penal au arătat  că în cursul anului 2006, inculpaţii Cristian Constantin Poteraş, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu şi Dorina Piftor, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6 nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate. Astfel s-au eliberat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a şase titluri de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul Bucureşti, cu o valoare de piaţă, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).

Prin actele abuzive ale inculpaţilor s-a realizat simularea reconstituirii dreptului de proprietate în avantajul unui grup de persoane (una dintre acestea fiind vărul soţiei inculpatului Constantin Poteraş) şi a fost cauzată o pagubă în valoare totală de 58.230.034 euro patrimoniului Municipiului Bucureşti, respectiv Clubului Sportiv Rapid, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM şi Academiei Române – Institutul de Biologie.

Mecanismul prin care au fost obţinute în mod facil avantaje patrimoniale consistente a fost pus în operă pe fondul existenţei unui sistem birocratic şi a unui orizont de aşteptare extrem de restrâns pentru persoanele îndreptăţite la respectivele reconstituiri. Astfel, mai multe persoane au cedat drepturile litigioase către acelaşi grup de interese în schimbul sumelor totale de 417.900 euro şi 40.000 lei, pentru ca, în urma „reconstituirii dreptului de proprietate” iar apoi, prin comasare, terenurile astfel obţinute (situate pe Bd. Timişoara, str. Valea Oltului sau Drumul Taberei) să fie valorificate cu profituri uriaşe: pentru suprafaţa de 68.428 mp vândută a fost încasată suma de 33.654.918,67 euro, preţul total al tranzacţiilor fiind de 82.324.529,67 euro.

În vederea recuperării prejudiciului creat, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.


 

Cele mai citite

Chiriile au crescut cu 15% în 2024: Cluj-Napoca, cel mai scump oraș

Conform raportului anual realizat de Storia, platforma de imobiliare a OLX, chiriile au înregistrat o creștere medie de 15% față de anul trecut, în...

Horoscop 20 decembrie 2024. Previziuni pentru fiecare zodie

Horoscop 20 decembrie 2024. Află de la România Liberă ce ți-au pregătit astrele pentru această zi de joi. Horoscop 20 decembrie 2024 Berbec: Astăzi, îți va...

Vicecampioana României va concura în UEFA Women’s Europa Cup! O nouă oportunitate pentru fotbalul feminin

Federația Română de Fotbal a anunțat participarea vicecampioanei Superligii feminine în noua competiție europeană intercluburi, UEFA Women's Europa Cup, care va debuta în sezonul...
Ultima oră
Pe aceeași temă