UPDATE 12.48: În primele stenograme din dosarul Miscrosoft apare, rostit de Dorin Cocoș, numele „Elena”, fără precizarea numelui de familie. Este vorba de o discutie dintre Dorin Cocoș și Dinu Pescariu, în care Cocos, fostul soț al Elenei Udrea, afirmă că a “vorbit cu Elena și a zis ‘foarte bine’ ”.
Citește și: STENOGRAME în Dosarul Microsoft. Cocoș către Dinu Pescariu: ”Am vorbit și cu Elena și a zis ‘foarte bine’”
Stenograme:
Dorin Cocoș: Las-o așa, ca e mai bine. Las-o așa. Ca am vorbit si cu…cu Elena, si a zis: ‘Foarte bine’
Dinu Pescariu: Da?
Dorin Cocos: Da.
Dinu Pescariu: Bravo!
Intr-o alta discutie, Dorin Cocos ii spune lui Pescariu, dupa ce mentioneaza o persoane care “Nu poate sa spuna chiar tot”: "Ma duc pana la prezidentiale, in p… mea"
UPDATE 10.29: Gabriel Sandu şi Dorin Cocoş au fost ridicaţi de poliţişti de la locuinţele lor şi duşi în arestul Poliţiei Capitalei, iar Nicolae Dumitru s-a predat la Poliție, chiar după anunțarea sentinței.
UPDATE 03.15 (miercuri): Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi în dosarul licenţelor Microsoft, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia poate fi contestată la aceeaşi instanţă.
Cei patru inculpaţi din dosarul Microsoft urmează să fie încarceraţi, conform deciziei de miercuri a magistraţilor. Gabriel Sandu, Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au plecat de la sediul ICCJ după ce le-au expirat ordonanţele de reţinere.
UPDATE 01.15 (mierrcuri): Nicolae Dumitru a plecat şi el de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), după ce a expirat ordonanţa de reţinere emisă pe numele său de procurorii DNA, după ora 00.30.
Instanţa supremă a rămas în pronunţare şi urmează să dea o soluţie privind propunerea de arestare preventivă a procurorilor DNA pentru oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, inculpaţi în dosarul Microsoft.
Nicolae Dumitru, Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu au plecat de la sediul ICCJ după ce le-au expirat ordonanţele de reţinere.
UPDATE 00.55 (miercuri): Omul de afaceri Dorin Cocoş, reţinut luni seară de DNA, a plecat de la ICCJ, unde se judecă propunerea de arestare pentru el şi alţi trei inculpaţi din dosarul Microsoft, după ce ordonanţa de reţinere pe numele său a expirat, după ora 22.00.
Dorin Cocoş a mai rămas la instanţă chiar şi după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, dar s-a hotărât să plece, văzând că nu se anunţă nicio soluţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a rămas în pronunţare şi urmează să dea o soluţie privind propunerea de arestare preventivă a procurorilor DNA pentru oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor.
UPDATE. Ordonanţa de reţinere emisă, luni seară, pe numele lui Gabriel Sandu, de procurorii DNA, pentru 24 de ore, a expirat, iar acesta a plecat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde se judecă propunerea procurorilor de arestare a fostului ministru, în dosarul Microsoft.
UPDATE. Instanța judecă, marți, la ora 17.00 deciziile de arestare în cazul celor patru reținuți în dosarul Microsoft. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă marți seara cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare a oamenilor de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, a fostului ministru Gabriel Sandu şi a primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, implicaţi în dosarul Microsoft.
Procurorii anticorupție l-au reținut marți dimineața pe primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan- Pinalti, în dosarul achizițiilor de produse Microsoft. În cursul nopții de luni, procurorii DNA i-au reținut și pe fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, pe omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, şi pe omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro.
În rețeau "MICROSOFT", Cocoș, Nicolae-NIRO și Pinalti au avut rolul de a-l convinge convinge pe fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu să continue, în 2009, contractele de achiziționare produse MICROSOFT prin Claudiu Florică, reprezentantul Fujitsu Siemens Computers, și Dinu Pescariu. Potrivit unor denunțuri, Cocoș ar fi primit 9 milioane de euro, Ștefan-Pinalti- 4 milioane de euro, Nicolae-NIRO – 3 milioane de euro, iar fostul ministru al Comunicațiilor un total de 4,8 milioane de euro.
În dosar au făcut denunțuri, între alții, Claudiu Florică, Dinu Pescariu și avocatul Doru Boștină. Cocoș, Nicolae Pinalti și Nicolae Niro sunt acuzați de spălare de bani, trafic de influență, aderare la grup infracțional organizat, iar fostul ministru Sandu Gabriel de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și aderare la grup infracțional organizat.
Cei patru vor fi prezentaţi marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) cu propunere de arestare preventivă.
Cocoş, Dumitru şi Ştefan au fost aduşi la DNA, luni, în cursul dimineţii fiind audiaţi timp de peste 14 ore, în timp ce Gabriel Sandu a fost adus în jurul prânzului.
Suspecții au fost audiați și apoi confruntați între ei, spun surse judiciare. Tot ieri, a fost audiat și Claudiu Florică, unul dintre denunțători.
În data de 16 octombrie, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii în dosarul "Microsoft" la locuinţele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidenţial Dorin Marian, fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, la tatăl preşedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum şi la Fundaţia Dinu Pescariu.
În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău. Singurii care mai au imunitate ministerială neridicată sunt senatorii Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu și europarlamentarul Dan Nica.
Potrivit DNA, persoane din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în 2004 în cadrul contractului. Ulterior, au fost făcute și alte plăți și au fost prelungite contracte de toate guvernele, până în 2013, conform contractului-cadru semnat de Guvernul Năstase între 2003-2004.
În toate contractele de achiziții de produse IT, respectiv și pentru administrație și pentru securizarea frontierelor, MITA totală ar fi de circa 100 de milioane de dolari, iar prejudiciul adus bugetului public ar fi de peste un miliard de euro, susțin surse judiciare.
"Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte", a precizat DNA.
Procurorii susţin că foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel "şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate".
Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.
Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.
Preşedintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.
Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă Adrianei Ţicău şi lui Daniel Funeriu acuzaţiile şi faptele de care s-ar face vinovaţi în dosarul Microsoft.
Numele lui Dorin Cocoş şi cel al lui Nicolae Dumitru sunt menţionate în declaraţiile unor martori audiaţi în dosarul Microsoft, prezentate în documente ale procurorilor anticorupţie aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru începerea urmării penale a celor nouă foşti miniştri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relaţiile dintre fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, şi Dorin Cocoş, respectiv Gheorghe Ştefan.