10 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimarul de la Valea Sarii, acuzat de abuz in serviciu

Primarul de la Valea Sarii, acuzat de abuz in serviciu

Ioan Bordea, primarul comunei Valea Sarii, a fost trimis in judecata de Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, fiind acuzat de instigare la fals si abuz in serviciu. Edilul este acuzat ca a alocat bani din bugetul local pentru o lucrare care nu a fost realizata. Pesedistul spune ca acuzatiile nu sunt reale si ca nu are habar ca a fost trimis in judecata. In octombrie 2003, printr-o hotarare a Consiliului Local, s-au aprobat executarea lucrarilor de modernizare a puntii pe sufe ce face legatura intre doua sate ale comunei si lista de cheltuieli aferente acestei lucrari. La mai putin de o luna s-a incheiat un contract cu firma SC SANCO SRL Tecuci, in care se precizeaza ca lucrarea are ca termen de executie 12 luni de la incheierea contractului, precum si valoarea lucrarilor – 1.253.000.000 lei. Totodata se mentiona ca lucrarile vor fi executate in functie de sumele existente in bugetul local pentru aceste obiective si ca plata se va face dupa receptia lucrarilor. La putin timp, peste jumatate de an, desi nu s-a realizat nici o lucrare, primarul i-a obligat, potrivit rechizitoriului de trimitere in judecata, pe membrii comisiei sa incheie receptia unei faze preliminare pentru obiectivele aflate in lucru. Astfel ca administratorul firmei tecucene, Liviu Calugaru, inainteaza Consiliului Local al comunei Valea Sarii un deviz de lucrari in valoare de 240 de milioane de lei. Prin urmare, suma intra in contul SC SANCO SRL, fiind insa folosita in alte scopuri decat cele pentru care a fost achitata. Cand primarul si-a dat seama ca a fost prins cu mata-n sac s-a gandit sa musamalizeze situatia. Cei doi implicati in „afacere” ajung la un acord si, printr-o adresa din 29 aprilie 2005, datata la un interval de un an si jumatate de la incheierea contractului, societatea executanta a lucrarilor intelege sa acopere prejudiciul creat Consiliului Local si restituie suma de 174 milioane de lei, considerand ca prin acest lucru s-a achitat de obligatiile pe care le avea. Numai ca printr-un simplu calcul mate-matic rezulta o diferenta intre suma primita de administratorul firmei tecucene si suma inapoiata de acesta de 66 de milioane lei. Si cum trebuia „acoperita” intr-un fel sau altul, cei doi au taiat o factura pentru material lemnos, achizitionat de societate in numele Consiliului Local Valea Sarii in luna martie a acestui an, pentru a justifica dupa demararea anchetei inceperea unor lucrari la obiectivele prevazute in contract. La audieri, primarul Ioan Bordea si-a recunoscut faptele, motivand totodata ca activitatea desfasurata a avut drept scop realizarea in bune conditii a lucrarilor de reparatii. Pe 7 septembrie, primarul PSD Ioan Bordea a fost trimis in judecata pentru instigare la fals si abuz in serviciu, ca si administratorul Liviu Calugaru, invinuit de compli-citate la abuz in serviciu. Pese-distul Bordea neaga cu vehementa veridicitatea invinuirilor. „Nu este adevarat ca am fost trimis in judecata. Si nu sunt adevarate nici invinuirile care mi se aduc. Asta a fost o manevra politica. Actuala putere, cu instrumente de genul controalelor „comandate”, vrea sa scoata din circuitul politic toti primarii PSD. Oricum, eu nu sunt vinovat de nimic si nici nu stiu de existenta acestui rechizitoriu. Nici nu am fost chemat la Tribunal. Eu nu fac altceva decat sa ma ocup de problemele oamenilor, sa ma lupt pentru binele lor si cine munceste mai si greseste”, declara primarul Ioan Bordea.

Antecedente

Aceasta nu este insa singura afacere paguboasa pentru administratia locala in care primarul din Valea Sarii a fost implicat. In 2001 acesta a demarat un proiect de aductiune in satul Colacu. Desi au trecut patru ani de atunci si s-au cheltuit atat bani de la Obstea Colacu, cat si din fondurile primariei, pe rezervoare, foraje si conducte, proiectul a ramas la stadiul initial. „Este adevarat ca ma chinui cu acest proiect din 2000, dar lipsa banilor a ingreunat putin realizarea lui”, spune primarul, vizibil iritat.

Noi lucrari la orizont!

In prezent, Primaria Valea Sarii intentioneaza sa achizitioneze lucrari la sediul acesteia, precum si la sala de festivitati a comunei. Finantarea investitiei se va realiza din fondurile alocate de la bugetul de stat sau din alte fonduri legal con-stituite, iar criteriul folosit pentru atribuirea contractului va fi oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic. Deoarece organizarea licitatiei a fost facuta publica, toti cei ce vad o afacere profitabila pot depune oferte.

Cele mai citite

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...

Ionuț Moșteanu (USR): Există o majoritate la limită fără USR, dar partidele au promis o coaliție mai solidă

Partidele au reconfirmat decizia de a avea un candidat unic pentru alegerile prezidențiale din partea alianței proeuropene Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat marți...
Ultima oră
Pe aceeași temă