» Familia primarului Iosif Oncu din Sannicolau Mare si-a tras o luxoasa casa chiar in parcul public din oras, dupa ce, prin manevre controversate, primaria a scos la licitatie o parcela de peste 1.400 metri patrati din patrimoniul cochetului burg timisean.
Un numar de 13 angajati ai primariei Sannicolau Mare, in frunte cu edilul-sef al acestui oras timisean, Iosif Oncu (PSD), fac obiectul unei ample anchete penale la DNA, dupa ce au luat parte la concesionarea unei parcele de 1.440 metri patrati din parcul public, care apartine localnicilor. Potrivit anchetatorilor, terenul i-a fost concesionat, printr-o licitatie cosmetizata, directoarei adjuncte a Serviciului Public din cadrul Primariei Sannicolau Mare, Floare Grigore, care, dupa ce a demarat constructia unei case, a vandut totul, cu suma de 360 milioane de lei vechi, chiar fiului primarului Oncu. Mai mult, conform anchetatorilor, valoarea metrului patrat a fost subevaluata de 15 ori. In dosar mai sunt anchetati viceprimarul Ernestin Ladislau Grun, secretarul primariei, Dragan Iovanovici, precum si alti functionari de la Urbanism si Contabilitate.
Afacerea are ca punct de plecare identificarea eronata in Cartea Funciara a parcului public al orasului de catre comisia locala de inventariere a patrimoniului public. Voita sau nu, eroarea a fost valorificata in interes personal. Mai exact, potrivit organelor de ancheta, primarul Iosif Oncu "a dispus in mod abuziv dezmembrarea unei parcele din acest parc si scoaterea la licitatie in vederea concesionarii, fara a exista in acest sens o hotarare a proprietarului, respectiv a Consiliului Local Sannicolau Mare". A urmat un imens sir de abuzuri, asa incat, pentru ca afacerea sa capete o aparenta legalitate, fie au fost falsificate o serie de documente oficiale, fie unele dintre acestea au fost "facute pierdute".
Comisie invizibila
Ilegalitatile au iesit pentru prima oara la iveala in cursul anului 2005, dupa un control financiar al Curtii de Conturi. Astfel, in urma controlului s-a stabilit ca la data de 9 iulie 1999, prin dispozitia primarului (cu numarul 31), la Primaria Sannicolau Mare a fost constituita o comisie speciala pentru inventarierea bunurilor ce alcatuiesc domeniul public al localitatii.
La pozitia 12 din acest inventar a fost inscris parcul public, format din "Parcul Mare I" si "Parcul Mare II", unele dintre numerele topo fiind trecute gresit. Apoi s-a trecut la dezmembrarea unor parcele, iar o suprafata de 1.440 metri patrati din parc i-a fost concesionata pe 49 de ani, incepand cu 4 septembrie 2003, directoarei adjuncte Floare Grigore. Ancheta a scos la iveala ca acea comisie speciala care trebuia sa inventarieze bunurile publice si sa faca ordine in documente a fost doar una formala si ca, in realitate, nu s-a intrunit niciodata. Printr-o ordonanta a Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau Mare s-a solicitat efectuarea unei expertize topografice. Raportul intocmit de expert arata negru pe alb ca parcela in discutie "avand descrierea parc, nu a fost inclusa in inventarul bunurilor apartinand domeniului public al orasului Sannicolau Mare, iar datele cu privire la acest parc inscrise in acel inventar nu corespund cu cele inscrise in CF". De asemenea, cu ocazia efectuarii dezmembrarii nu s-a tinut cont de Planul Urbanistic General al orasului, care, de altfel, in timpul cercetarilor a disparut.
Licitatie cosmetizata
La data de 24.04.2002, Floare Grigore a depus o cerere la Primaria Sannicolau Mare (nr. 3871) in care solicita concesionarea terenului inscris in CF 554, respectiv cele 1.440 mp de teren din parc. Apoi, pentru a parafa cu acte in regula intreaga ilegalitate, directoarea adjuncta i-a ordonat unei subalterne sa se inscrie si ea, de forma, la licitatia care urma, asigurandu-se astfel ca nu are concurent real pentru parcela vanata, din parcul public. Comisia de licitatie s-a intrunit la 4 septembrie 2003 si, evident, terenul in cauza a fost adjudecat fara emotii de directoare. Nimeni nu s-a sinchisit de faptul ca legislatia in vigoare stipula ca "se poate concesiona un teren din domeniul public doar pentru utilitati publice". Dupa nici un an de la licitatia cosmetizata, la data de 27.07.2004, directoarea Floare Grigore solicita sa cumpere suprafata concesionata ilegal. Apoi, la 22 noiembrie 2004, proprietatea, pe care demarase deja constructia unei case, este vanduta (conform contractului de vanzare-cumparare nr. 8230) nimanui altuia decat fiului primarului, Florin Iosif Oncu, pentru suma derizorie de 360 milioane de lei vechi (echivalentul a circa 10.000 de euro).
In cursul cercetarilor, unii dintre invinuiti au recunoscut ilegalitatile, afirmand ca au incalcat legea "la presiunile primarului Iosif Oncu". Acesta nu a putut fi contactat (nu a raspuns la telefon), insa la audieri a negat ca ar fi savarsit vreo ilegalitate. Infractiunile de care este suspectat sunt abuz in serviciu, instigare la aceasta fapta penala si fals intelectual.
Record
» Proprietar la 11 ani
Culmea e ca directoarea Floare Grigore nici macar nu avea dreptul sa participe la o atare licitatie, in conditiile in care statul ii repartizase deja, de doua ori, cate o locuinta. Una a fost primita din fondul locativ de stat in 1989 (pe strada Panselelor nr. 1), pe care dupa revolutie a si cumparat-o (contractul de vanzare-cumparare 192/18.11.1991), iar alta in 1998 (pe str. Gh. Lazar).
Surpriza este ca, dupa repartizare, acest din urma apartament a fost cumparat pe numele fiului directoarei, care la data semnarii contractului era minor, avand atunci doar varsta de 11 ani.