5.9 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimăria Năvodari caută investitor pentru Săgeata

Primăria Năvodari caută investitor pentru Săgeata

Proiectul Săgeata Năvodari pare să se fi spulberat. Planurile măreţe care trebuiau să facă din echipa năvodăreană noul club fanion al fotbalului constănţean, s-au spulberat în mai puţin de doi ani, iar acum nimeni nu ştie ce se va alege de club. Autorităţile locale, singurul finanţator solvabil, nu mai pot susţine echipa din motive de legislaţie, şi nici un investitor privat nu s-a arătat intersat de proiect, astfel că jucătorii au rămas ai nimănui, cu salarii neplătite de aproape patru luni şi cu întrebări în loc de certitudini.

Ce spune viceprimarul

„Nu dorim dispariţia echipei, ci să fie preluată de un investitor privat, numai că nu am găsit niciunul până acum. Dacă nu vine nimeni lângă echipă, suntem nevoiţi să cerem falimentul şi să desfiinţăm echipa!“, sună verdictul dur dat ieri de viceparimarul Florin Chelaru, în problema Săgeata Năvodari.

Gruparea din nordul litoralului s-a aflat anul acesta la startul unui drum garantat doar de finanţarea publică, oprită însă din cauza ambiguităţii legislative din România, managementul trecut şi actual fiind incapabil să găsească un sponsor serios în condiţii economice proaste. Deşi se începuseră lucrări la stadion şi s-au pus bazele unui sistem juvenil care să producă talente într-un viitor îndepărtat, toate proiectele au fost sistate şi, mai grav, s-a ajuns în situaţia jenantă de a nu se găsi bani pentru baremul arbitrilor şi plata organizării (poliţie, ambulanţă, pompieri). Dacă nu se găsesc sumele necesare până sâmbătă (aproximativ 10.000 de lei după unele surse), meciul cu CFR Suceava nu se va disputa, oricum jucătorii fiind decişi să intre în grevă din cauza res-tanţelor financiare.

„Nu ştiu care va fi viitorul fotbalului românesc, dar pot să vă spun că situaţia este tragică inclusiv la Liga 1. Din cauza legislaţiei, toate cluburile care au beneficiat de finanţare publică sunt în vizorul DNA“, a continuat viceprimarul din Năvodari, declaraţia sa fiind întărită de evenimentele recente care vizează pe FC Petrolul Ploieşti.

Consecințele falimentului

Din păcate pentru jucători, falimentul înseamnă, evident, pierderea salariilor restante şi a celor şase prime neîncasate, pentru că despre promovare sau alte minuni nici nu se mai poate vorbi. De altfel, mucaliţi, doi dintre mijlocaşii echipei erau şi trişti şi fericiţi ieri. Amândoi au obţinut rezilierea contractelor şi se pregătesc să plece la alte cluburi, dar au realizat că banii de la Năvodari nu vor veni prea curând. „Ni s-a spus că mergem mai departe, dar că nu avem bani. Ne depăşeşte acest aspect. Nu înţelegem nimic şi, la acest moment, nu ştim dacă vom juca sâmbătă“, a punctat Apostol Muzac, ales de jucători să îi reprezinte.

Dacă jucătorii români mai au speranţe pe la „rude şi amici“, cum sarcastic a declarat fundaşul Damian, străinii sunt într-o situaţie de-a dreptul tragică. Fără bani, majoritatea nu au cu ce să părăsească România, chiar dacă ar fi declaraţi liberi de contract pentru restanţe salariale sau dacă Săgeata le-ar rezilia înţelegerile pe cale amiabilă. Biletele de avion sunt scumpe, iar restanţele mari, astfel că în oricare dintre situaţii, ei au de pierdut. “Nu ştiu ce voi face. Sunt restanţe mari şi am de primit sume importante pentru acest nivel. Am familie, vin sărbătorile, ce pot să le spun? Mă voi sfătui cu ei şi voi lua o decizie în privinţa viitorului“, a declarat şi cel mai bun jucător al echipei în acest an, ibericul Emilio Guerra. Om care a trecut pe la Real Madrid şi Barcelona. Printre alte echipe importante.

Era inevitabil?

Zvonurile privind autodistrugerea Săgeţii Năvodari au circulat încă din luna noiembrie a anului trecut. Atunci, presa centrală a anunţat că administraţia locală a retras finanţarea, iar aceleaşi surse care au dezvăluit colapsul iminent au pus păstrarea echipei în campionat pe baza imposibilităţii de returnare a sumelor încasate de la LPF pe drepturile TV. A urmat apoi episodul din vară, când Săgeata s-a înscris în campionat abia după o dublă întâlnire între management, reprezentat de Aurelian Băbuţan, conducerea tehnică, la vremea aceea asigurată de Cătălin Anghel şi autorităţi, iar desenul roz a părut să fie îmbrăţişat de toţi.

Abandonul lui Aurelian Băbuţan a foat primul semn că ceva este în neregulă, iar plecarea lui Cătălin Anghel, şi a colaboratorilor săi, dovada că treaba s-a stricat serios în numai trei luni. Evenimentele din ultimele două săptămâni, confirmă problemele şi, la acest moment, lipsa de soluţii.

Nu are cine să-i ajute

La întâlnirea de ieri de la Primărie, jucătorii au fost însoţiţi şi de un reprezentant al AFAN, dar acesta a ieşit ridicând din umeri de la discuţii. “Mi s-a spus că toată finanţarea este verificată de DNA şi nimeni nu are curaj să mai semneze pentru un leu măcar. Noi le vom oferi asistenţă judiciară şi, eventual, civilă, în recuperarea banilor pe care nici jucătorii nici antrenorii nu i-au primit“, a spus Mircea Burlacu, declaraţia sa fiind una deloc îmbucurătoare.

Fotbaliștii au protestat ieri și sunt deciși să intre în grevă

Viceprimarul Florin Chelaru caută investitori privați care să preia echipa

Cele mai citite

Israelul e foarte aproape să elibereze ostaticii din Gaza

Negociatorii israelieni "nu au fost niciodată atât de aproape de un acord" pentru eliberarea ostaticilor din Gaza de la armistiţiul din noiembrie 2023 în...

Cele mai descărcate aplicații și jocuri din App Store SUA în 2024

Apple a dezvăluit recent clasamentele celor mai descărcate aplicații și jocuri din App Store SUA pentru anul 2024. Cele mai descărcate aplicații din App Store...

Două demiteri într-o singură zi în Premier League!

Etapa a 16-a din Premier League a adus două schimbări majore la nivelul staff-urilor tehnice, Wolverhampton și Southampton renunțând la antrenorii lor, Gary O'Neil...
Ultima oră
Pe aceeași temă