Primaria Marasesti vrea sa se impumute la banca pentru a face rost de banii necesari dezvoltarii orasului. In acest sens a fost intocmit un proiect de hotarare, ce a fost discutat si mai apoi aprobat de consilierii locali in sedinta ce s-a desfasurat pe 14 septembrie a.c. Emilian Brasov edilul orasului spera ca pana in luna martie sa primeasca un impumut de 100 de miliarde lei vechi pentru dezvoltarea orasului. „Dorim acesti bani pentru dezvoltarea pietei agroalimentare, a sistemului de iluminare publica, pentru infrastructura (apa, canalizare), deoarece orasul se confrunta cu mari probleme. Banii vor fi utilizati si pentru reabilitarea termica a blocurilor”, a declarat Emilian Brasov. Cu toate acestea, pentru a primi acesti bani primaria mai are de trecut anumite hopuri. Astfel, in acest moment dupa ce consilierii au aprobat acest proiect, primaria urmeaza sa trimita toata documentatia Guvernului pentru verificarea celor solicitate. Mai apoi se va sustine licitatia, in urma careia se va alege cea mai buna oferta venita din partea unei banci. De asemenea, imprumutul va fi contractat pentru o perioada de 20 de ani, primii trei ani fiind perioada de gratie. „Trebuie sa indeplinim anumite criterii pentru a primi acesti bani, pentru ca nu-ti da nimeni nimic. Acest imprumut este singura solutie, astfel nu poti sa te dezvolti. Guvernul este sarac in perioada de iarna”, sustine Emilian Brasov.