Aleşii locali fac tot posibilul pentru a-i uimi pe contribuabili. Nu dau spectacole de circ, însă îşi dau prime. Uneori, aceste prime sunt atât de consistente, încât stârnesc invidiile angajaţilor băncilor. Comuna sibiană Arpaşu de Jos are o administraţie în care angajaţii încasează nişte salarii demne de funcţionarii elveţieni. Desigur, lucrurile ar fi în regulă dacă şi locuitorii comunei ar trăi ca în Elveţia. Însă lucrurile nu stau deloc aşa. Există proiecte de infrastructură care sunt blocate de multă vreme din cauza lipsei banilor.
Desigur, ar fi culmea populismului dacă am spune că, cu ajutorul banilor economisiţi prin primele primarului şi ale altor angajaţi din administraţia locală, aceste proiecte ar fi realizate. Însă, dacă autorităţile locale ar fi mai cumpătate în cheltuirea banilor publici, cu micile economii realizate pe ici, pe colo, ar putea strânge suficienţi bani încât să poată cofinanţa diverse proiecte europene. Asta, dacă nu cumva aleşii locali din comuna Arpaşu de Jos nu mai sunt capabili să scrie proiecte europene, pentru că sunt prea ocupaţi ca să digere mieii cumpăraţi cu banii contribuabililor. Sau poate că ne înşelăm noi şi Arpaşu de Jos a aderat la Confederaţia Helvetica.