4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrimar şi fost prefect din Buzău, escrocherie cu pământ neretrocedat

Primar şi fost prefect din Buzău, escrocherie cu pământ neretrocedat

Cei doi social-democraţi sunt acuzaţi că au împiedicat retrocedarea unui teren de 24 hectare. Pe acea suprafaţă a apărut în schimb un cartier de vile, populat cu poliţişti, magistraţi şi funcţionari din judeţ.

 

Două dintre figurile politice emblematice ale Buzăului, fostul prefect şi senator PSD, Ion Vasile, şi primarul în exerciţiu, Constantin Boşcodeală, vor avea probleme penale din cauza unui teren de 24 de hectare pe care a fost demarată construirea unui cartier de vile. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis săptămâna trecută să redeschidă dosarul penal în care cei doi politicieni au fost anchetaţi de DNA pentru mai multe abuzuri comise în această afacere imobiliară. Hotărârea instanţei supreme, redactată pe 11 ianuarie, este definitivă, astfel că nu mai poate fi contestată de cei vizaţi, iar procurorii anticorupţie sunt obligaţi să înceapă urmărirea penală faţă de cei doi, dar şi de alţi funcţionari publici din Buzău.

Potrivit informaţiilor deţinute de RL, urmărirea penală a fost cerută de Daniela Ruxandra Lendiel şi Alexandru Popovici. Scandalul a pornit la începutul anilor 2000, când fostul senator Ion Vasile era prefectul PSD al judeţului. Politicianul social-democrat, împreună cu primarul Boşcodeală au refuzat să retrocedeze 24 hectare de teren din municipiu către Lendiel şi Popovici. De altfel, edilul declara, la acel moment, că persoanele care revendicau suprafaţa de teren nu ar fi avut dreptul să intre în posesia acesteia, insistând totodată că inclusiv procura mandatarului care îi reprezenta ar fi falsă. Potrivit recentei decizii a Curţii Supreme, procurorii DNA vor trebui să mai înceapă urmărirea penală şi faţă de Ion Catinca, primar al comunei Mărăcineni la acel moment, Nicolae Doană – funcţionar la Serviciul Agricol al Primăriei Buzău, şi Viorica Stana, fosta şefă a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău.

Cartier rezidenţial pentru protipendadă

Deşi cele 24 hectare de teren erau revendicate, primarul Constantin Boşcodeală a pornit în 2005 construirea unui cartier rezidenţial de vile. În acel an, primarul a semnat un contract de asociere în participaţiune cu firma de construcţii Concas, din judeţ.

Obiectul: realizarea investiţiei „Ansamblu de locuinţe proprietate privată pe terenul proprietate privată a municipiului Buzău, înscris în cartea funciară cu numerele cadastrale 4846, 4847 si 4848, situat în municipiul Buzău, pe partea stângă a străzii Unirii spre podul Mărăcineni…”. Contractul dintre Primăria Buzău şi firma de construcţii a fost semnat pe o perioadă de opt ani. Potrivit presei locale, în acel cartier şi-au luat locuinţe foarte mulţi potentaţi locali: poliţişti, judecători, funcţionari publici. Prefectul judeţului Buzău, Paul Beganu, anunţa, anul trecut, citat de Jurnal de Buzău, că amplasamentul cartierului Orizont, situat la marginea nordică a municipiului Buzău, este contestat în instanţă de reprezentanţii Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, dar şi de mai mulţi foşti proprietari, unii dintre ei stabiliţi în Germania. Printre aceştia din urmă, şi cei care au făcut plângerea la DNA, soluţionată acum de Curtea Supremă.

Cele mai citite

Depozitele rezidenților au crescut cu 9,8% față de anul trecut, ajungând la 602 miliarde lei

Depozitele gospodăriilor populației au înregistrat o creștere anuală de 17,8% Depozitele rezidenților neguvernamentali au înregistrat o creștere de 1,2% în luna octombrie 2024 față de...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Coreea de Nord crește izolarea față de Sud. A început demontarea liniilor electrice a infrastructurii transfrontaliere

Coreea de Nord a început să îndepărteze liniile electrice construite de Coreea de Sud pentru alimentarea complexului industrial din Kaesong, un nou pas în...
Ultima oră
Pe aceeași temă