Psihologul Denisa Popescu, specializată în psihoterapie experenţiala şi hipnoterapie, ne explică pe îndelete care sunt problemele cu care se poate confrunta copilul în prima lui clasă de şcoală, implicit, problemele pe care părinţii trebuie să le cunoască, să le internalizeze şi să găsească cele mai eficiente soluţii pentru ele. „Sunt în deplin acord cu psihologul Jean Piaget care spunea că adaptarea este echilibrul dintre asimilare şi acomodare intervenit în cadrul interacţiunii dintre om şi realitatea înconjurătoare. Aşadar, în acest caz, în rolul omului este copilul fiecăruia dintre noi, iar realitatea înconjurătoare este reprezentată de „doamna”, cu toate noutăţile pe care le aduce ea în viaţa bobocului şcolar,” spune psihologul.
Momentul de trecere de la grădiniţă la şcoală are efecte multiple atât asupra reuşitei şcolare în sine, cât şi asupra dezvoltării copilului. Deşi pare destul de abruptă, această trecere se poate face treptat, pregătind psihic copilul pentru schimbare. Dincolo de discutiile inevitabile despre cum va fi la şcoală, cum este să ai teme în fiecare zi, cum este cu trezitul de dimineaţă, implicit mersul devreme la culcare, cum este uniforma şi de ce nu mai este doamna educatoare în preajmă, este important să inspectăm şcoala unde urmează să fie înscris copilul, alături de el.
„Câţi dintre părinţi i-au prezentat-o viitorului elev pe „doamna” înainte de începerea efectivă a şcolii? Şi ştiind deja că sunt foarte puţini aceia, vă întreb pe voi, ceilalţi, vouă nu vi se pare mai comod când vă găsiţi un job prin intermediul unei cunoştinţe că ştiţi deja pe cineva acolo? Că nu sunteţi pus sub lupă de întregul colectiv şi că este cineva care să vă zâmbească personal din prima clipa? Ei bine, acelaşi mecanism se aplică şi copiilor. Aşa cum există persoane care vouă nu vă plac fără să fi avut vreun contact cu ele, oare nu sunt şanse ca micuţul să nu o placă pe cea cu care urmează să îşi petreacă următorii cinci ani?,” avertizează psihologul.
El va pune o mulţime de întrebări legate de noutatea pe care o reprezintă şcoala, însă este recomandat ca şi voi să puneţi întrebări care să vă ajute să realizaţi cât de realistă este opinia copilului despre şcoală şi care sunt aşteptările lui în legătura cu orele petrecute acolo. Dacă se aşteaptă să aibă acelaşi program de la grădiniţă şi constată contrariul abia în prima zi de şcoală, în mod firesc se va considera incompatibil cu aceasta şi va prefera întoarcerea la ceea ce ştia deja.
Sau poate că el chiar aşteaptă cu nerăbdare şcoala fără să ştie despre noile reguli cărora va trebui să li se supună, fără să ştie că atmosfera nu va mai fi la fel de jovială, că nu va mai avea în în geanta de acasă o multime de jucării, ci caiete, sau omiţând ca la şcoală va merge în fiecare zi, pentru că altfel va rămâne în urmă. Nu treb uie scăpat din vedere şi faptul că va trebui să accepte prezenţa mai multor cadre didactice şi că trebuie să înţeleagă mai ales că trebuie să asculte de toţi şi să îi trateze la fel ca pe învăţătoare.
Anticipează problemele de adaptare
De multe ori, chiar şi nouă ca adulţi ne este foarte greu să ne adaptăm unui mediu nou, să comunicăm cu colegi pe care nu i-am văzut niciodată înainte de angajare şi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor. Totul devine mult mai complicat în lumea celor mici pentru că ei nu au dezvoltate conceptele de toleranţă, înţelegere a problemelor celorlalţi şi este o vârstă la care micile răutăţi sunt spuse în gura mare şi cu o sinceritate debordantă. Deşi nouă ca adulţi ni s-ar putea părea amuzantă o scenă de genul acesta privită din afară, asupra copiilor, ele sapă adânc.
Dacă puştiul refuză fie din prima, sau mai târziu să meargă la şcoală şi este o activitate care nu îi provoacă nicio plăcere, atunci caută să afli care sunt nemulţumire lui. „Un copil va refuza rareori şcoala fără un motiv intemeiat pentru el. Fie ca nu s-a acomodat cu noile sarcini, fie că s-a gândit mami să-i prelungească un pic copilăria şi l-a înscris la şcoală mai tarziu şi, fiind cel mai mare/înalt/plinuţ, este marginalizat, fie că doamna l-a urechiat şi aşa ceva nu i s-a mai întâmplat până atunci… adultul are nevoie de o răbdare infinită pentru a-l determina pe micuţ să-i spună de ce nu mai vrea la şcoală, fără a-l determina să se închidă în sine şi fără a-l pedepsi,” sfătuieşte psihologul
Uneori, de exemplu, dezvoltarea emoţională a copilului de şase ani poate fi incompatibilă cu mediul şcolar. El încă nu stie să interacţioneze în grup, mai ales dacă nu a fost la grădiniţă. Dacă este singur la părinţi sau dacă face parte dintr-o familie monoparentala, încă nu acceptă cu uşurinţă adulţi noi în imediata apropiere, încă nu ştie să împartă atenţia adultului coordonator. In astfel de cazuri, psihologii recomandă amânarea începerii anului şcolar.
Tulburările de învăţare – cum le reperăm?
Dacă toate cele de mai sus sunt variabile care au fost stabilizate în viaţa micuţului, atunci trebuie să conştientizăm că mai există o serie de probleme care pot fi prezente în viaţa părinţilor şi care sunt chiar mai serioase decât micile dificultăţi de adaptare prin care trec toţi: tulburările de învăţare.
Tendinţa părinţilor este de a investi timp şi resurse în copiii lor, ceea ce nu este un lucru greşit, dar devine problematic în momentul în care copilul este supraaglomerat. Lecţii de sport, pian, vioară, karate, toate acestea pe lângă un program de şcoală care deja este ceva nou pentru el. Un cadru didactic cu cerinţe ridicate, alături de o serie de activităţi extracurriculare complexe pot genera copilului tulburări de învăţare. Ignorarea lor poate duce, din nefericire, la eşec sau abandon şcolar. Cel mai des întâlnite dintre ele sunt dislexia, disgrafia si discalculia.
„Dislexia constă în dificultăţi de citire corectă. Dislexicii sunt uşor de reperat întrucât ei încă citesc pe silabe sau litere când colegii lor lectureaza cursiv şi, mai mult de atât, au dificultăţi de înţelegere a textului citit întrucât omit sau adaugă silabe sau litere textului lecturat. Deşi poate fi etichetat ca leneş sau neatent, elevul dislexic va fi demoralizat de diferenţa dintre el şi colegii săi şi va prefera înhibiţia verbală tocmai pentu a evita situaţiile penibile pentru el,” spune Denisa Popescu.
Dificultatea de a învăţa şi consolida scrierea poartă numele de disgrafie. Disgraficii, nu numai că nu scriu corect, dar par şi foarte dezordonaţi în pagină. Acest aspect este cauzat de faptul că majoritatea disgraficilor au un nivel redus al dezvoltării motricităţii fine a mâinilor.
Discalculia presupune dificultatea formării deprinderilor elementare de calcul. Copiii cu discalculie nu înţeleg semnificaţia numerelor, aşa că este uşor de înţeles de ce par incompatibili cu matematica. O altă tulburare tot mai des întâlnită este una de comportament, şi anume ADHD. Tulburarea hiperkinetica sau deficitul de atenţie se manifestă prin imposibilitatea copilului de a se concentra asupra unei acţiuni sau a unui subiect anume. Elevul cu ADHD va fi etichetat ca neatent, distrat sau copil-problemă şi, în lipsa terapiei corespunzătoare devine antisocial şi agresiv.
Aceste tulburări instrumentale şi de comportament, oricât de îngrozitoare ar părea la prima vedere, pot fi depăşite sub atenta supraveghere a unui psiholog, iar suportul părinţilor este vital.
Părinţii – putem fi chiar noi problema?
„Şi mă înarmez cu optimism şi plec de la premisa că totul va fi bine: Aveţi un copil căruia îi place la şcoala şi nu prezintă nici un fel de dificultăţi. Ei bine, în această situaţie, de multe ori, dificultăţile le punem noi, părinţii, impunând reguli fără să ţinem cont de personalitatea micuţului. Eu înţeleg că vrem să fim mândri de puiuţ şi să fie cel mai cel, însă, sunt de părere că ar trebui să ţinem cont şi de cel mic atunci când alegem pentru el. Deşi a devenit şcolar, el este încă un copil şi toti copiii se joacă şi dacă au teme. Este obligatoriu!,” spune
psihologul.
Dacă avem un copil foarte activ şi foarte jucăuş, atunci poate beneficia de o porţie de copilărie între masa de pranz şi teme, însă temele nu se fac niciodată seara. Nici măcar în cazurile în care în timpul zilei nu este nimeni acasă. Seara pot fi verificate de către părinţi, dar în nici un caz efectuate atunci. Principala responsabilitate a elevului este să-şi facă temele. Şi asta nu presupune supravegherea cuiva. Numai consultare a cu cineva dacă cel mic nu este sigur pe el.
„Frecvent aud poveşti despre programul impus copiilor de şcoală de catre părinţi. Personal, nu sunt adepta programului impus. Un copil responsabilizat strop cu strop va avea propriul program şi rareori va omite câte ceva din ce are de făcut. În cazul în care, până la vârsta şcolară, responsabilităţile sunt străine de piciul tău, atunci singura variantă rămane a-i stabili tu ca părinte programul, însă, te rog, să o faci ţinând cont de numărul de ore petrecute la şcoală, de timpul pe care îl petrece singur, de activităţile extraşcolare la care l-ai inscris şi, desigur, de ceea ce îi place să facă pentru a se relaxa. „Vă doresc tuturor un an şcolar uşor şi, dragi părinti, vă rog să nu uitaţi că visele voastre nu sunt întotdeauna şi cele ale copiilor voştri,” adaugă psihologul Denisa Popescu.
