7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialPricopie: Voi propune ca, din 2014, simulările să fie introduse şi la...

Pricopie: Voi propune ca, din 2014, simulările să fie introduse şi la clasa a XI-a

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, va propune ca, din 2014, simulările de bacalaureat să fie introduse şi la clasa a XI-a, ca urmare a experienţei simulărilor din acest an, dar şi a rezultatelor nesatisfăcătoare înregistrate la examenul propriu-zis din anii trecuţi, informează Mediafax.

„În acest sens, voi lansa foarte curând în dezbatere publică următoarele două noutăţi: simulările vor avea loc atât la clasa a XII-a, în luna martie, cât şi la clasa a XI-a, în luna mai. Practic, elevii care vor susţine examenul de bacalaureat în 2015 vor trece prin două etape de simulări. În acest fel, se pot lua din timp măsuri pentru corectarea deficienţelor. În plus, elevii se vor obişnui cu rigorile examenului şi se vor mobiliza ceva mai devreme”, a declarat Remus Pricopie.

A doua noutate anunţată de ministrul Pricopie vizează organizarea centralizată a simulărilor.

„Simulările vor fi organizate după un model centralizat, exact în aceleaşi condiţii în care se dau şi examenele. Astfel, putem avea o analiză mai bună a datelor, elevii vor fi sută la sută într-o situaţie de examen, iar evaluarea va fi unitară, la nivel naţional, nu fragmentată pe fiecare judeţ”, mai spune Pricopie

Ministrul a vorbit despre acest subiect şi la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV, în 29 aprilie.

Apreciind că descentralizarea simulărilor pentru evaluarea naţională şi pentru bacalaureat „are şi părţi bune, dar are şi părţi mai puţin bune”, ministrul Remus Pricopie a spus atunci că va propune colegilor din minister şi partenerilor sociali ca, „începând cu anul şcolar următor, simulările să se facă exact în aceleaşi condiţii în care se dau şi examenele, respectiv Consiliul Naţional de Evaluare să gestioneze aceste simulări pentru a putea avea o analiză mai bună a datelor”.

Întrebat dacă are suspiciuni în momentul de faţă, când subiectele simulărilor sunt făcute pentru fiecare judeţ în parte, că în unele judeţe ar putea fi date subiecte mai uşoare, Pricopie a confirmat, spunând că acestea pot fi mai uşoare sau mai grele, sau nu suficient de bine calibrate, în unele judeţe.

Ministrul Educaţiei a mai spus că nu îl mulţumesc rezultatele de la simulări primite până în prezent, apreciind că elevii sunt „pregătiţi destul de slab”.

Simulările evaluării naţionale şi examenului de bacalaureat sunt descentralizate, fiecare inspectorat şcolar îşi stabileşte propriul calendar şi propria metodologie, acestea urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii aprilie.

Cele mai citite

Wizz Air mută unele zboruri pe Aeroportul București Băneasa începând cu ianuarie 2025

Wizz Air a anunțat că, începând cu 15 ianuarie 2025, unele zboruri operate din București vor fi transferate de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”...

Costul cozonacului de Crăciun 2024: cifre furnizate de INS

Cozonacul, fie el preparat acasă sau cumpărat din magazin, rămâne un element central pe masa de Crăciun. În magazine, prețul acestui desert începe de...

Statul suplimentează personalul pentru recalcularea pensiilor cu 1.000 de noi angajări

Guvernul a decis să modifice Hotărârea de Guvern nr. 118/2012 privind statutul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pentru a implementa servicii electronice avansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă