Recent, presedintele Basescu a infierat triumful mediocritatii in viata politica romaneasca. O atitudine mai circumspecta ar fi fost, poate, mai indicata. Oricat de des va fi constatat seful statului necesitatea trecerii la reforme fundamentale pentru suscitarea unui stat cu adevarat respectabil, a contribuit si domnia sa la maladiile prezentului romanesc. Insistentele sale pentru ca niciunul din fostii sai colegi de cabinet, membri ai guvernului de la finele anilor '90, sa fie numit in cabinetul Tariceanu au determinat excluderea din start a lui Andrei Marga de pe lista potentialor candidati pentru portofoliul Educatiei Ð recte poate a unicului fost ministru de resort care a dovedit coerenta si intelegere in vederea redresarii sistemului de invatamant din Romania. Liberalii au preferat insa sa-l sfideze pe presedinte in chestiuni mai marunte, renuntand a insista pentru omul potrivit la locul potrivit. Daca decizia lor ar fi adus intre timp progrese notabile in sistemul educational romanesc, liberalii dispuneau acum de un argument-forte in vederea imbunatatirii perspectivelor electorale, nu tocmai optime.
In plan european, triumful mediocritatii autohtone poate determina neglijarea repetata a punctului de vedere exprimat de noul stat membru al UE. Absenta unor politicieni de format european vine in intampinarea reticentelor variilor factiuni si grupuri politice regionale fata de Romania. In loc de a vedea in Romania un partener veritabil, acestia vor conchide ca tara este reprezentata de diletanti ce se pot lesne dovedi adevarate pietre de moara la gatul european. In mod cert, a saptea tara ca populatie din UE nu isi poate permite sa fie reprezentata de oameni cel mult buni de facut anticamera. Noile state membre din Europa de Sud-Est vor trebui sa fie solidare in numeroase chestiuni spinoase, cum ar fi cea a politicii energetice, altfel se va dovedi ca ghearele URSului rus inca mai pot provoca suficiente rani adanci in jurul lor. Recenta vizita la Bucuresti a lui Gerhard Schroder ar fi trebuit sa determine politicienii romani sa-si intrerupa macar pret de cateva clipe obisnuitele galcevi pentru a condamna la unison rolul acestuia de comerciant-sef al Kremlinului in promovarea afacerilor Gazprom. Pericolul ca alti politicieni regionali sa cada la randul lor in mrejele comisioanelor putiniene, chiar si pentru unele mult mai modeste decat cele incasate de fostul cancelar german, este cat se poate de real si omniprezent, in special intr-o tara in care politica este dusa oricum in baza unor interese economice aflate in perpetua schimbare si nicidecum in baza unor principii politice bine definite si fundamentate.
Incep sa ma tem ca o reapropiere de orbita ruseasca ar putea intampina in cele din urma chiar mult mai putina rezistenta decat am fi tentati sa credem la prima vedere. Se impune de la sine intrebarea cati romani isi mai aduc oare aminte cu exactitate de imensul rau facut tarii de sovietici in perioada 1945-1964? Cititorii vor fi cei care stiu cel mai bine la cate comemorari asista sau au asistat pe parcursul anilor intru trista aducere aminte a unor vremuri ce au nenorocit pe multi, fericind in schimb doar o sectiune nereprezentativa a populatiei. Cand mi-e dat sa constat indulgenta cu care este tratata atitudinea manifest rusofila a lui Cozmin Gusa, ma trec fiori cu gandul la potentialul de veridicitate al zicalei „Orice-i posibil in Romania”.
Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
