Preşedintele yemenit, Ali Abdallah Saleh, s-a declarat sâmbãtã dispus sã renunţe la putere „în urmãtoarele zile”, însã a precizat cã nu va preda puterea opoziţiei, care cere demisia sa de la începutul anului, relateazã AFP, citat de Mediafax.
„Nu vreau puterea şi voi renunţa la ea în urmãtoarele zile”, a spus el, într-un discurs difuzat de presa oficialã.
Saleh i-a criticat în termen duri pe opozanţi, declarând cã „este imposibil sã-i lase sã distrugã ţara” şi adãugând cã este nevoie de „oameni sinceri, fie cã sunt militari sau civili”, care sã fie capabili sã guverneze Yemenul.
El a anunţat cã va convoca în urmãtoarele zile o reuniune a Parlamentului, fãrã a preciza care este scopul acestei mãsuri.
Preşedintele yemenit, aflat la putere de 33 de ani, a mai declarat în trecut cã este dispus sã asigure o tranziţie a puterii şi sã semneze un plan prezentat de monarhiile arabe din Golf pentru transferarea puterii cãtre opoziţie, însã nu a luat niciodatã mãsuri concrete.
Forţele fidele preşedintelui, comandate de membri ai familiei acestuia, s-au confruntat în ultimele sãptãmâni cu unitãţi disidente ale armatei. Într-un interviu acordat revistei Time şi cotidianului Washington Post, publicat la 29 septembrie, Saleh a declarat cã nu se va retrage din funcţie dacã foştii sãi aliaţi trecuţi în opoziţie vor avea dreptul de a participa la alegeri, apreciind cã o astfel de situaţie riscã sã declanşeze un rãzboi civil.