La începutul săptămânii viitoare, marţi, 13 septembrie, preşedintele Traian Băsescu va face o vizită de lucru în Statele Unite pentru finalizarea unor acorduri bilaterale între România şi Statele Unite, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, citată de Mediafax.
Deocamdată, agenda cu care merge preşedintele în capitala SUA nu este cunoscută.
Pe agenda discuţiilor s-ar putea afla situaţia din ţările arabe, scutul antirachetă şi situaţia vizelor.
Traian Băsescu a mai făcut o vizită la Washington, în 2005, în mandatul lui George W. Bush, însă aceasta este prima vizită în SUA, în mandatul lui Barack Obama.