Președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat vineri că este convins că 99% dintre parlamentari nu au înțeles ce este impozitul forfetar și că se gândește să facă pentru aceştia un infotrip pe litoral, informează Mediafax.
„Sunt convins că nu există comunicare între noi, ca mediu privat, și clasa politică. Știți foarte bine, această relație ani de zile a suferit și suferă în continuare, iar dacă nu există o comunicare sănătoasă și permanentă înseamnă că e greu să înțelegi un lucru așa, de azi pe mâine. Și atunci amânarea e cea mai confortabilă pentru legile parlamentare”, a spus Murad, într-o conferință de presă la Mamaia.
Totodată, el a precizat că legea privind impozitarea bacșișului, eliminată între timp, a creat un haos total în industria turismului. Oamenii de afaceri din turism cer înființarea unei agenții de sprijinire a investitorilor și o legislație simplificată.
„Turismul românesc are nevoie de decizii importante pentru a putea fi pus la punct. Cum spunea și Prințul Charles, ce este cel mai frumos în România este că e naturală. Deci o putem vinde așa cum este ea. Și serviciile pe litoral au crescut în fiecare an, din punct de vedere al calității. Dar cine să investească în România, când pentru o hârtie aștepți un an la primărie?”, se întreabă șeful FPTR.
Totodată, reprezentanţii Mareea, unul din principalii turoperatori care activează pe litoralul românesc, au anunțat că pregătesc o nouă piață, un zbor charter către Polonia, și estimează că 5.000 de turiști de pe această piață vor vizita România.
„Suntem convinși că în trei-cinci ani Polonia va fi piața principală de pe care vom aduce turiști”, a afirmat Marius Usturoiu, directorul general al Mareea.
La rândul său, președintele Autorității Naționale pentru Turism, Mirela Matichescu, a declarat că România și-a pierdut o parte din turiștii proprii, din cauza lipsei de promovare, dar are în continuare resurse demne de invidiat.
„Este lipsa de promovare și de conștientizare a faptului că România este o destinație turistică cu adevărat unică și care merită vizitată”, a spus Matichescu.
Președintele ANT a precizat că săptămâna viitoare va fi discutat în plen în Parlament proiectul privind voucherele de vacanță şi că în 30 de zile vor fi emise și normele de aplicare.
Potrivit calculelor acestuia, dacă măcar 10% din 5,3 milioane de angajați și 600.000 de funcționari publici ar putea beneficia de cel puțin jumătate (3.000 lei) din plafonul stabilit de 6.000 de lei pentru aceste vouchere, ar însemna 400 milioane euro infuzie de capital în industria turistică locală.
Săptămâna trecută, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că obligativitatea taxării bacşişului va fi eliminată şi că de la 1 ianuarie va fi introdus impozitul forfetar pentru industria turismului și HoReCa, modificările urmând să fie aprobate de Parlament.