7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialPresedintele conservatorilor din Timis, numit sef la Oficiul Teritorial pentru IMM

Presedintele conservatorilor din Timis, numit sef la Oficiul Teritorial pentru IMM

Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie a inaugurat, ieri, la Timisoara primul Oficiu Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii din tara. Noua structura, in fruntea careia a fost instalat presedintele filialei Timis a Partidului Conservator, Mircea Bota, va avea ca principala misiune pregatirea intreprinderilor mici si mijlocii din vestul tarii pentru integrarea in Uniunea Europeana. "Este foarte important ca primul oficiu teritorial pentru IMM-uri din tara s-a deschis la Timisoara, intrucat acest oras este, deja, unul european, in conditiile in care peste 60% din productia realizata aici se duce la export. Eu cred foarte mult in intreprinderile mici si mijlocii, pentru ca sunt soldatii economiei nationale pe care trebuie sa-i pregatim sa fie gata de aderare in 2007″, a declarat vicepremierul George Copos, care, pe tot parcursul manifestarii, nu a mai contenit sa compare Timisoara cu Irlanda anilor 1987. "Atunci, Irlanda era una dintre cele mai sarace tari din Europa, dar prin aplicarea unei strategii economice favorabile IMM-urilor, a avut un ritm de crestere impresionant, ajungand o tara foarte dezvoltata din acest punct de vedere”, i-a dezvaluit Copos primarului Gheorghe Ciuhandu. Prezent la eveniment in calitatea sa de presedinte al Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, ve-nerabilul Eugen Ovidiu Chirovici nu s-a sfiit sa vorbeasca despre schimbarea fostului ministru al Finantelor, Ionut Popescu, pe care a pus-o pe seama semnalelor negative venite dinspre mediul de afaceri. "In momentul in care iesi in public si te intrebi singur, ca sa te auda si altii, daca este cazul sa maresti cutare taxa, induci in mediul de afaceri o nesiguranta care are un efect negativ asupra predictibilitatii unui plan de afaceri. Cred ca a fost vorba despre o greseala de comunicare publica”, a opinat seful masonilor din Romania, in timp ce Copos a refuzat sa vorbeasca despre un fost coleg de cabinet. Dupa cum a tinut sa declare Mircea Bota, noul director executiv al Oficiului Teritorial pentru IMM Timisoara, institutia pe care o conduce nu se va afla in nici un fel de competitie cu Federatia intreprinderilor Mici si Mijlocii Timisoara, ci intr-o reala colaborare, motiv pentru care s-a si semnat un protocol in acest sens. In ciuda acestei frumoase declaratii de intentie, presedintele Federatiei IMM Timisoara, Radu Nicosievici, nu a fost prezent la aceasta manifestare.

Cele mai citite

Tot ce trebuie să știi despre serviciile Facebook Ads pentru afacerea ta

Trăim într-o eră  digitală tot mai competitivă, iar publicitatea pe Facebook a devenit un instrument esențial pentru afacerile care  doresc să ajungă la publicul lor țintă. Cu...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...
Ultima oră
Pe aceeași temă