3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Bulgariei a convocat Consiliul Naţional de Securitate pe tema violenţelor interetnice

Preşedintele Bulgariei a convocat Consiliul Naţional de Securitate pe tema violenţelor interetnice

Preşedintele bulgar Gheorghi Părvanov a convocat pentru sâmbătă, la sediul preşedinţiei, o reuniune de urgenţă a Consiliului Consultativ pentru Securitate Naţională (KSNS), în urma escaladării tensiunilor etnice din Bulgaria, relatează site-ul Novinite.com, potrivit Mediafax.

Întâlnirea va avea tema „Probleme curente în securitatea internă – măsuri de urgenţă pentru garantarea legii şi ordinii în ţară, prevenirea şi combaterea tensiunilor etnice”, iar în cadrul acesteia vor prezenta rapoarte adjunctul ministrului de Interne Veselin Vucikov şi chestorul-şef Kalin Gheorghiev, secretarul Ministerului de Interne.

Potrivit legislaţiei bulgare, din KSNS fac parte preşedintele Parlamentului, premierul, miniştrii Apărării, Internelor şi Finanţelor, directorul Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS), şeful Statului Major al Armatei şi liderii grupurilor parlamentare. La şedinţă a mai fost chemat şi procurorul-şef Boris Velcev. El le-a ordonat marţi tuturor subordonaţilor săi din ţară să trateze cazurile legate de tensiunile interetnice cu prioritate, iar poliţiei să efectueze arestările necesare.

Liderul principalei formaţiuni de opoziţie, Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialist Bulgar (BSP), a acuzat Ministerul de Interne că a reacţionat „inadecvat, pasiv şi nu a fost de niciun ajutor”, contribuind în acest fel la escaladarea violenţelor. Socialiştii cer ca ministrul de Interne Ţvetan Ţvetanov să se prezinte miercuri în Parlament, pentru audieri.

Tensiunile din regiunea Plovdiv şi întreaga ţară au escaladat după ce asociaţi ai liderului rom Kiril Raşkov, cunoscut şi ca Ţarul Kiro, din cartierul Stolipinovo din Plovdiv, l-au accidentat şi ucis pe Anghel Petrov, în vârstă de 19 ani, din satul vecin Katuniţa, vineri noaptea. Incidentul a declanşat violenţe la scară largă şi proteste care au culminat sâmbătă noaptea cu atacarea proprietăţilor lui Raşkov, aparent de către câteva sute de fani ai unor cluburi de fotbal.

În plus, peste 100 de persoane au fost arestate de poliţie, în mai multe oraşe, după un val de proteste de amploare redusă, dar intense. Participanţii la aceste mitinguri au protestat faţă de uciderea lui Petrov, dar şi din cauza „problemei romilor”, adică a ceea ce ei consideră drept o „situaţie privilegiată” a minorităţii rome din Bulgaria.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă