17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Băsescu a semnat trimiterea la post a ambasadorilor în Egipt, Belgia,...

Preşedintele Băsescu a semnat trimiterea la post a ambasadorilor în Egipt, Belgia, Lituania

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele privind trimiterea la post a ambasadorilor României în Belgia – Ştefan-Alexandru Tinca, Egipt – Cornel Alecse, Lituania – Dan Adrian Bălănescu şi Emiratele Arabe Unite – Adrian Măcelaru, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, decretele au fost semnate joi pentru trimiterea la post a celor patru ambasadori, care au primit pe 26 iunie aviz favorabil din partea comisiilor de politică externă ale Parlamentului.

Totodată, şeful statului a semnat, joi, potrivit comunicatului, şi decretele de acreditare a lui Matei-Viorel Ardeleanu ca ambasador al României în Islanda şi a lui Ciprian Mihali în Republica Guineea.

Matei Viorel Ardeleanu, fost coordonator naţional al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, fusese propus pentru funcţia de ambasador în Danemarca şi Islanda încă din luna ianuarie a acestui an, primind aviz favorabil de la comisiile de specialitate ale Parlamentului în urma unei audieri în luna martie.

Preşedintele Băsescu mai semnase pe 28 martie un decret privind acreditarea acestuia ca ambasador în Danemarca.

Ciprian Mihali, profesor de filosofie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, primise avizul comisiilor parlamentare încă din noiembrie 2011 pentru postul de ambasador în Senegal, cu reprezentare şi Mali, Burkina Fasso, Gambia, Guineea-Bissau, Coasta de Fildeş şi Republica Capului Verde.

În ianuarie 2012 preşedintele Băsescu mai semnase un decret privind acreditarea acestuia în Republica Senegal.

Cele mai citite

Femeie înjunghiată în incinta unui magazin din Constanța. Autorul a fost prins

O femeie a fost înjunghiată de un bărbat sâmbătă după-amiază, în incinta unui magazin din municipiul Constanţa, autorul fugind apoi de la locul faptei,...

VIDEO Cum au lăsat „tricolorii“ vestiarele stadionului din Priștina. „Echipa României a fost aici“

Echipa națională a României a lăsat vestiarele stadionului pe „Fadil Vokrri” din Priștina, capitala Kosovo, acolo unde a avut loc meciul UEFA Nations League,...

Maramureș: Un incendiu de vegetație uscată a necesitat trimiterea a două aeronave militare C-27J Spartan

Un incendiu de vegetaţie uscată pornit pe păşunea dintre localităţile maramureșene Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure şi scăpat de sub control s-a extins,...
Ultima oră
Pe aceeași temă