Presedintele Bancii Mondiale vrea o iesire din criza fara masuri de austeritate.
Presedintele bancii mondiale, americanul Robert Zoellick, considera ca criza economica globala nu a marcat sfarsitul economiei de piata si nici pe cel al comertului liber in lume, chiar daca unele din "regulile jocului" urmeaza sa fie schimbate. Intr-un interviu acordat WAZ, trustul de presa partener al "Romaniei libere", Zoellick apreciaza ca, dintr-un fenomen strict financiar, criza s-a transformat treptat intr-o criza a locurilor de munca ce afecteaza in special muncitorii. Ceea ce poate schimba situatia sunt pachetele de masuri pe care guvernele din intreaga lume le iau pentru a combate criza, considera seful Bancii Mondiale. El avertizeaza insa ca recurgerea la protectionismul national – reteta care a agravat marea criza economica din anii ‘30 – poate fi fatala.
Richard Kiessler: Este criza economica o criza a capitalismului, o criza a globalizarii si o criza chiar a economiei de piata?
Robert Zoellick: Cred ca a inceput cu o criza financiara, urmata de o criza economica. Devine acum o criza a locurilor de munca, iar expertii avertizeaza ca o criza la nivel uman si social poate avea complicatii dure, efectele depinzand partial de ce fac tarile importante pentru a incerca sa opreasca aceasta cadere. Acesta este unul dintre motivele pentru care reuniunea G20 si actiunile guvernelor sunt atat de importante pentru determinarea pasului urmator.
» Este aceasta o amenintare la adresa economiei de piata?
— Cred ca economiile de piata vor continua sa existe, dar nu este nici o indoiala ca aceasta se va intampla doar ca rezultat al unei dezbateri asupra formei adecvate de capitalism si globalizare.
» Se manifesta necesitatea unei noi arhitecturi financiare. Va temeti de prea multe reglementari?
— Cred ca aceasta criza a aratat deja nevoia de a reglementa unele aspecte financiare care nu erau reglementate, dar si de a imbunatati regulile, pentru ca unele domenii ale finantelor au provocat mari probleme. Dar vad ca reglementarile nu sunt afectate. Prin urmare, cred ca solutia nu este usor de determinat. Unele dintre institutiile care aveau reglementari extrem de stricte in privinta capitalului si a actiunilor au probleme. Fara indoiala, reglementarea are o dimensiune politica, iar oamenii sunt furiosi pe banci si pe sectorul financiar, considerand, in parte, reglementarea ca un mod de a penaliza trecutul. Trebuie sa avem grija sa nu fim deturnati de la provocarile critice in acest moment, care sunt refacerea sistemului bancar, evitarea protectionismului si evaluarea adecvata a stimulentelor necesare in sistemul global.
» A existat o controversa intre o parte a Atlanticului si cealalta, daca este nevoie de mai multi bani sau de mai multe restrictii.
— In Europa si in SUA, va exista in mod sigur legiferare, va fi nevoie de un sistem de reglementare. In ambele cazuri, oamenii isi dau seama ca este nevoie de planuri de stimulare. Se dezbat amploarea planurilor, compozitia acestora, aplicarea reducerilor de taxe, incurajarea cheltuielilor, dar cred ca nimeni nu stie raspunsurile exacte.
» Anul acesta se va inregistra un declin violent al comertului mondial si al productiei industriale globale. Ce trebuie facut impotriva tendintelor protectioniste pe care le manifesta unele state pentru a depasi criza?
— Ne asteptam ca scaderea comertului sa fie cea mai grava din ultimii opt ani. Pericolul este ca, pe masura ce somajul creste, tarile sa se intoarca spre protectionism in ideea ca, inchizandu-si piata, vor fi capabile sa isi protejeze locurile de munca. Dar in anii ‘30 excesele protectioniste au provocat perturbari si mai mari si au proiectat economia intr-o spirala descendenta. Ar fi un semn excelent daca s-ar putea ajunge la un acord privind incheierea rundei de la Doha privind liberalizarea comertului international. Cred ca este important ca tarile sa isi reafirme pozitia ferma impotriva actiunilor protectioniste, intrucat constatam, dupa cum a informat Organizatia Mondiala a Comertului, ca unele state au luat totusi masuri protectioniste.
» Unii politicieni din Europa suspecteaza SUA ca s-ar putea retrage din sistemul de comert liber. Impartasiti aceste banuieli?
— Nu cred ca doar SUA trebuie sa aiba grija de toate tarile. si de aceea cred ca Organizatia Mondiala a Comertului trebuie sa se focalizeze asupra tarilor in curs de dezvoltare. Cred ca tarile dezvoltate au o obligatie speciala. Prin Constitutie, in SUA puterea de a reglementa comertul este data Congresului. Prin urmare, intrucat Congresul este alcatuit din reprezentanti ai unor districte individuale, exista tendinta in randul lor de a prelua preocuparile unor grupuri si de a face presiuni pentru protectie. De aceea, cred ca este important ca ramura executiva sa reziste acestor presiuni si sa fie in ofensiva pentru comert. Viziunea mea in comert este ca apararea cea mai buna este un atac bun, ca trebuie sa faci presiuni pentru un acord de comert liber si expansiunea pietelor.
» Sunt Banca Mondiala si Fondul Monetar International (FMI) capabile sa faca fata, cu structura si resursele lor, provocarilor enorme cu care se confrunta?
— Summitul G20 a aratat clar ca FMI are nevoie de resurse suplimentare pentru a putea sa faca fata unor solicitari care pot aparea. Japonezii au oferit o suta de miliarde de dolari in plus, iar Uniunea Europeana a fost de acord sa cheltuiasca (pentru relansare) o suta de miliarde de dolari. Pentru Banca Mondiala, s-au promis inca o suta de miliarde de dolari.
» Ce se intampla cu clientii dumneavoastra?
— Pentru tarile cele mai sarace, oferim finantare pe termen lung prin ceea ce se numeste Asociatia Internationala pentru Dezvoltare. Pentru aceasta, dispunem de 42 miliarde de dolari in urmatorii trei ani si mai avem inca aproximativ 30 pana la 35 de miliarde de dolari din investitii ale sectorului privat. Pentru moment, avem un fel de crestere de capital, intrucat incerc sa obtin cat mai multe resurse, dar alte institutii, cum ar fi Banca Asiatica de Dezvoltare, urmaresc cresterea capitalului. Ministrii de Finante ai G20 sustin acest lucru. Se urmareste repartizarea fondurilor astfel incat sa se depaseasca momentul de maxima profunzime a crizei, cand va fi nevoie de mai mult capital pentru a se putea face mai mult. Dar in acelasi timp eu fac apel la un pact. Ideea este ca incerc sa folosesc resursele noastre existente, dar recunosc faptul ca multe tari in curs de dezvoltare care se resimt mai puternic din cauza crizei eu nevoie de un ajutor suplimentar.
» Care sunt principalele dumneavoastra preocupari cand va ganditi la problemele economice ale fostelor state comuniste din sud-estul Europei, din Balcani?
— Este aceeasi problema generala pe care o vedeti in Europa Centrala si de Est. Aceste tari au avut o piata de dezvoltare care s-a bazat pe emigratie in Europa. si pe termen lung acesta este un lucru bun atat pentru economie, cat si pentru politica. Dar pe termen scurt constituie o relatie de dependenta, ceea ce inseamna o industrie dependenta, intermitente in activitatea muncitorilor… si inseamna ca foarte multe dintre companiile din aceste tari sunt legate de companiile din Europa Occidentala si de Sud. si, prin urmare, tarile din Europa Centrala si de Est si din Balcani sunt lovite in mod special de o criza care afecteaza economia internationala, intrucat aceasta loveste in principal muncitorii. De aceea, cred ca este in interesul tarilor din Europa sa colaboreze cu FMI, cu Banca Mondiala si cu altii pentru a ajuta aceste tari sa iasa din criza. Sa luam, de exemplu, cazul Serbiei: Serbia incearca acum sa faca unele reforme economice, dar se confrunta cu dificultati politice. Acesta nu este momentul sa se adanceasca austeritatea in tarile din Balcani.
In cercul liderilor Partidului Republican
Robert Zoellick (55 de ani) este din iulie 2007 presedintele Bancii Mondiale, cu sediul in Washington. El face parte din cercul cel mai restrans de putere din cadrul Partidului Republican si este unul dintre cei mai importanti experti financiari din SUA. In cariera sa, pragmaticul politician a fost secretar de stat adjunct pentru Probleme Economice si Agricole in cadrul Departamentului de Stat al SUA si adjunct al sefului administratiei de la Casa Alba in timpul mandatului lui George W. Bush. In 1993, a parasit administratia publica, devenind expert pentru investitii la Goldman Sachs si predand cursuri de securitate nationala, ca profesor la Academia Navala a SUA. Din anul 2000, a fost secretar de stat adjunct.
