Crin Antonescu a închiriat cel puţin până în 2016 o parte din trustul de presă controlat de Dan Voiculescu; în schimb, fostul informator al Securităţii, cu nume de cod Felix, se visează cel puţin preşedinte al Senatului, dacă nu mai mult.
În România presa a devenit obiect de schimb în negocierile politice, iar libertatea jurnaliştilor este jucată la masa marilor alianţe. Liberalii, care odinioară preţuiau libertatea de opinie ca principal motor al democraţiei, n-au avut însă nici o problemă să cumpere timp de propagandă de la liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, care, prin trustul Intact, controlează Antena 1, Antena 2, Antena 3, Jurnalul Naţional, Săptămâna Financiară. La schimb, şeful PNL, Crin Antonescu, oferă Partidului Conservator (PC) nu doar umbrela brătienilor şi moştenirea istorică, de care făcea atât tapaj până nu de mult, ci şi viitorul partidului, împărţind cu PC locurile parlamentare pe care speră să le obţină la alegerile viitoare, şi chiar mai mult, dacă se va putea: fotoliul de preşedinte al Senatului pentru Dan Voiculescu.
Trocul nu-i indignează nici pe liberali, nici pe ceilalţi politicieni, fiindcă ei sunt obişnuiţi să negocieze fără limite orice. Trocul nu-i indignează nici pe jurnaliştii Antenelor, fiindcă ei s-au obişnuit cu situaţia încă de pe vremea guvernării Năstase, când s-a făcut primul aranjament: locuri în Parlament pentru oamenii lui Felix în schimbul susţinerii mediatice. Înainte de negocierile finale cu PSD, Dan Voiculescu a făcut un experiment mediatic interesant în Bacău: la alegerile locale din 2004, Antena 1 a reuşit să-l scoată din cărţi pe baronul PSD Dumitru Sechelariu, prin anchete jurnalistice bine ţintite, şi să-l înscăuneze în locul acestuia la primăria din Bacău pe Romeo Stavarache, un nou-venit care la scurtă vreme l-a trădat, de altfel, pe Voiculescu. Trădarea nu contează însă în economia experimentului prin care Felix le-a demonstrat liderilor PSD cât de importantă e o televiziune cu audienţă în campania electorală. Aşa a început cariera de mogul a celui care înainte de 1989 a condus una dintre firmele Securităţii şi care are acum ambiţii politice din ce în ce mai mari.
Trocul pentru controlul unor hălci mediatice din ce în ce mai mari a fost folosit şi în campania prezidenţialelor din 2009 şi dovedit implicit atunci când Mircea Geoană a fost surprins fatal, în noaptea de dinaintea dezbaterii finale, în vizită la patronul Realităţii TV, Sorin Ovidiu Vîntu.
În spatele parteneriatului imprudent pe care l-au pus la cale Crin Antonescu şi Dan Voiculescu nu se ascunde doar dorinţa de mărire a fostului securist, care vrea să parvină în politică după modelul folosit în afaceri, ci şi agresivitatea orgolioasă a liderului PNL, doritor de reclamă gratuită şi supraexpunere, ca orice despot modern în devenire. Crin Antonescu îşi imaginează că, folosind pârghiile mediatice ale lui Felix, îşi va putea pune mai bine în valoare carisma. Liderul PNL este atât de atras de putere, încât pare gata de orice pentru a pune mâna pe ea. Relaţia sa cu Dan Voiculescu este elocventă din acest punct de vedere, nu doar fiindcă a uitat de principiile lustraţiei, de care liberalii erau atât de mândri, ci şi fiindcă încearcă să-l prezinte pe Felix în postura naivului om de afaceri persecutat de putere. Crin Antonescu are acea periculoasă capacitate intelectuală despre care vorbeşte scriitorul Arthur Koestler de a putea demonstra tot ce crede şi de a crede tot ceea ce poate demonstra. Această calitate perversă l-a transformat într‑un bun retor, care are neapărată nevoie de cât mai multe ecrane pentru a se produce. Libertatea presei devine, în acest fel, un lux subversiv pentru liberali.
