Pe adresa gruparii FC Arges curg ofertele pentru Andrei Prepelita. In ciuda sumelor mari promise de cei interesati pentru cedarea tanarului mijlocas, finantatorul pitestenilor, Cornel Penescu, nu are de gand sa-i dea drumul jucatorului. Printre cluburile dornice sa-l achizitioneze pe Prepelita s-au numarat Rapid si Poli Timisoara. „Nu ma intereseaza milionul de dolari pe care l-as primi pentru Prepelita. Pe mine ma intereseaza ca acesta sa ramana la FC Arges”, a precizat Penescu.
Finantatorul pitestean a fost convins de Dorinel Munteanu sa-l pastreze pe Prepelita, acesta fiind un jucator important in echipa pregatita de „Neamt”. „Au fost mai multe oferte pentru Prepelita, dar nu-i dam drumul, pentru ca jucatorul trebuie sa ramana la Pitesti, in angrenajul lui Dorinel Munteanu”, a mai afirmat Penescu.
Mijlocasul, in varsta de 21 de ani, are un contract cu FC Arges valabil pana in 2009, cu posibilitate de prelungire.
Pana acum, FC Arges a reusit sa-i transfere pe Iordache si Hotoboc, pentru care a platit 250.000 de euro. Pitestenii mai vor sa-i achizitioneze pe ex-stelistul Daniel Balan si galatenii Daniel Stan si Ramses Gado. Acestia vor trebui sa suplineasca plecarile lui Gane, Crivac, Keca si Giannopoulos.