Succesul medicinii moderne este construit in parte pe noile medicamente, pentru care companiile de farmaceutice investesc miliarde de dolari in cercetare. Companiile isi pot recupera cheltuielile datorita patentarii, ceea ce le ofera un monopol temporar si le permite sa pretinda preturi peste costurile de productie ale medicamentelor. Nu ne putem astepta la inovatie fara a plati pentru ea. Dar sunt oare stimulentele oferite de sistemul de patentare justificate, incat toti acesti bani sa fie cheltuiti bine si sa contribuie la tratarea bolilor de mare interes? Din nefericire, raspunsul este un rasunator "nu".
Problema fundamentala cu sistemul de patentare este simpla: se bazeaza pe ingradirea folosirii informatiilor. Cum utilizarea oricarei informatii de catre noi beneficiari nu comporta costuri suplimentare, ingradirea informarii stiintifice este ineficienta. Sistemul de patentare nu numai ca restrictioneaza folosirea cunostintelor, dar, prin acordarea de monopol temporar, cel mai adesea face ca medicamentele sa devina inaccesibile pentru oamenii care nu au asigurare de sanatate. In lumea a treia, aceasta poate fi o problema de viata si de moarte pentru cei care nu isi pot permite un nou medicament "de marca", dar si-ar putea eventual permite medicamente generice. De exemplu, medicamentele generice pentru prima linie a mecanismului de aparare impotriva SIDA au coborat costurile tratamentului cu aproape 99% din anul 2000, de la 10.000 de dolari la 130 de dolari.
In ciuda pretului ridicat pe care il platesc, tarile in curs de dezvoltare primesc putin inapoi. Companiile farmaceutice cheltuiesc mult mai multi bani pe publicitate si marketing decat pe cercetare, mult mai mult pentru cercetarea in domeniul medicamentelor care ajuta stilul de viata (de exemplu cele impotriva impotentei sau caderii parului), decat pentru medicamentele care salveaza vieti, si nu cheltuiesc aproape nimic pentru medicamente care trateaza boli de care sufera sute de milioane de oameni saraci, cum ar fi malaria. Este o problema economica: companiile isi directioneaza cercetarile spre zonele care aduc bani, fara a tine seama de valoarea lor relativa pentru societate. Saracii nu pot plati pentru medicamente, prin urmare se face putina cercetare pentru bolile lor.
De exemplu, un medicament de succes, cu mare cautare, care aduce producatorului un procent din veniturile care altminteri s-ar duce doar spre companii care domina o anumita nisa, poate fi foarte profitabil chiar daca valoarea lui pentru societate este foarte limitata.
In mod similar, companiile care s-au angajat in cursa pentru descifrarea totala a genomului uman au facut-o pentru a patenta gene cum ar fi cele asociate cu cancerul de san.
Valoarea acestor eforturi a fost minima, deoarece cunoasterea astfel obtinuta a intervenit doar cu putin mai devreme decat in absenta unor astfel de eforturi. Costurile pentru societate au fost insa enorme: tarifele ridicate practicate de compania Myriad pentru testele sale genetice patentate (intre 3.000 si 4.000 de dolari) ar putea insemna ca mii de femei care altminteri ar fi putut fi testate, ar fi aflat ca risca sa se imbolnaveasca de cancer si ar fi urmat tratamente adecvate, vor muri.
Exista o cale alternativa pentru finantarea si stimularea cercetarii, una care, cel putin in unele cazuri, s-ar putea dovedi mai potrivita decat patentarea – atat pentru a directiona inovarea, cat si pentru a asigura ca de beneficiile cunostintelor se bucura cat mai multa lume cu putinta: un fond medical de premii care sa ii recompenseze pe cei care descopera tratamente si vaccinuri. Din moment ce guvernele deja platesc costurile multor cercetari in domeniul medicamentelor, direct sau indirect, prin compensari ale retetelor, ele ar putea finanta fondul de premii, care sa acorde cele mai mari sume cercetatorilor care dezvolta tratamente de prevenire a bolilor costisitoare care afecteaza sute de milioane de oameni.
In special cand este vorba despre boli raspandite in tarile in curs de dezvoltare, ar fi nimerit ca o parte din banii destinati premiilor sa vina din bugetele de asistenta pentru strainatate. Asta, pentru ca exista putine contributii care sa poata face mai mult pentru imbunatatirea calitatii vietii si chiar pentru cresterea productivitatii, decat atacarea bolilor debilitante care predomina in multe tari in curs de dezvoltare. O comisie stiintifica ar putea stabili un set de prioritati prin estimarea numarului de oameni afectati si a impactului asupra mortalitatii, morbiditatii si productivitatii. O data ce descoperirea va fi fost facuta, companiile farmaceutice o vor folosi sub licenta.
Bineinteles, sistemul de patentare este el insusi unul de recompensare, desi intr-un mod ciudat: premiul consta din acordarea unui monopol temporar, implica preturi mari si un acces limitat la beneficiile care deriva din rezultatele cercetarilor.
Prin contrast, sistemul de premiere pe care il propun s-ar baza pe concurenta de pe piata pentru a scadea preturile si pentru ca un numar cat mai mare cu putinta de oameni sa beneficieze de fructele cunoasterii stiintifice. Cu stimulente bine directionate (mai multi bani cheltuiti pentru cercetarea unor boli cu impact mai larg, si mai putini bani risipiti pe un marketing deformant), am putea avea un sistem de sanatate mai bun, la costuri mai mici.
Fondul de premiere nu ar inlocui patentarea, ci ar fi o componenta a unui portofoliu de metode pentru incurajarea si sustinerea cercetarii.
Un fond de recompensare ar da rezultate bune in domenii in care nevoile sunt bine cunoscute – cazul multor boli care afecteaza tarile sarace – permitand stabilirea din timp a unor obiective clare.
In cazul inovatiilor care rezolva probleme, sau raspund unor nevoi care nu au fost recunoscute pe scara larga, sistemul de patentare va juca inca un rol.
Economia de piata si motivatia profitului au dus la standarde de viata deosebit de inalte in multe locuri. Dar piata de ingrijire a sanatatii nu este o piata obisnuita. Majoritatea oamenilor nu platesc pentru ceea ce consuma; ei se bazeaza pe judecata altora, in ceea ce priveste propriul lor consum, iar preturile nu influenteaza aceasta judecata asa cum se intampla cu marfurile conventionale. Piata este, in felul acesta, plina de distorsiuni.
De aceea, nu este surprinzator ca, in domeniul sanatatii, sistemul de patentare, cu toate distorsiunile pe care le provoaca, a esuat in atatea privinte. Un fond medical de recompensare nu ar fi un panaceu, dar ar fi un pas in directia corecta, pentru ca ar redirectiona putinele fonduri disponibile pentru cercetare spre utilizari mai eficiente si ar asigura ca rezultatele cercetarilor vor folosi tuturor acelor oameni care in prezent nu beneficiaza de ele.
Joseph Stiglitz este laureat al Premiului Nobel pentru economie.
