Astazi aceasta se decerneaza Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania, ultimele din sirul lung de astfel de distinctii decernate pentru productia literara din 2006. Nu comentam statutul lor actual, dupa recentele tentative de reformare a institutiei. Mi se pare insa ca, in ultima vreme, batalia pentru prestigiu in arena recompenselor culturale se da mai ales intre principalele reviste culturale. Situatia in Occident sta exact pe dos, intrucat premiile date de reviste sunt minoritare. Premiile cu traditie sunt facute sa dureze, se investeste constant in renovarea imaginii lor si sunt asteptate ca painea calda pentru ca verdictele lor se vad cel mai bine in vanzari. Alegerile pe care le fac revistele sunt luate in considerare, insa reflectoarele se indreapta preponderent spre distinctiile branduite si aproape nu mai conteaza cum e o carte, din moment ce ea a luat un Pulitzer, un Booker sau un Goncourt. Se vinde cu premiul la pachet si se citeste la fel (si ajungem, ca in povestea cu hainele imparatului, sa ne croim gustul literar dupa preferintele altora). Pentru publicul larg, aceste premii au o solida componenta manipulatorie si tocmai de aici isi trag seva necesara supravietuirii. Nu profetizez caderea in dizgratie a Premiilor USR, ci observ doar ca alte premii vin din urma cu forta – si aceasta forta se traduce printr-o buna campanie de imagine. Uniunea, chiar cu un nou "look", are de luptat serios impotriva vechii sale imagini anchilozate cu care se identifica in mintea majoritatii. E un pariu pe care ar fi bine ca Nicolae Manolescu, din scaunul sau de ambasador UNESCO, sa-l castige.
