Premierul polonez Beata Szydlo a precizat, luni, că nu va ceda în ceea ce privește reforma Justiției, în contextul în care președintele Andrzej Duda a refuzat să promulge legile privind reforma Curții Supreme și a Consiliului Național al Magistraturii, informează agenția DPA, citată de Agerpres.
Szydlo a susținut că reforma Justiției reprezintă unul dintre angajamentele făcute electoratului polonez, fiind absolut necesară, iar veto-ul președintelui Duda nu va face decât să încetinească procesul de reformă.
Președintele polonez Andrzej Duda a anunțat, luni, că nu va promulga legile referitoare la reforma Curții Supreme și a Consiliului Național al Magistraturii.
„Această lege (cu privire la Curtea Supremă) nu va întări sentimentul de justiție în societate. Legea trebuie să fie rectificată. Reformele în justiție sunt necesare, însă nu trebuie să genereze confruntări în cadrul societății și nici să ducă la divizarea țării. Am decis să trimit legea înapoi la Sejm (camera inferioară a parlamentului — n.r.), ceea ce înseamnă că mă voi opune prin veto atât proiectului de lege privind Curtea Supremă, cât și celui privind Consiliul Național al Magistraturii'', declarase Duda, într-o intervenție televizată.
Intenția Partidului Lege și Justiție, aflat la guvernare la Varșovia, de a permite parlamentului polonez să-i desemneze pe cei 25 de membri ai Consiliului Național al Magistraturii a provocat proteste în Polonia și critici din partea Uniunii Europene.
Legislația, despre care criticii susțin că va slăbi independența sistemului judiciar, a fost aprobată săptămâna trecută de legislativul de la Varșovia, dar trebuie să fie promulgată de către președintele Duda, care în campania electorală pentru alegerile din 2015 a fost susținut de Partidul Lege și Justiție.