11.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăSpecialPremierul Orban pledează pentru menţinerea ajutoarelor sociale pentru străinii europeni din Marea...

Premierul Orban pledează pentru menţinerea ajutoarelor sociale pentru străinii europeni din Marea Britanie

Statele Grupului de la Vișegrad vor avea o poziție comună față de solicitarea premierului britanic David Cameron de restrângere a dreptului imigranților stabiliți în Marea Britanie de a primi ajutoare sociale, a anunțat joi premierul ungar Viktor Orban, după o întrevedere avută la Budapesta cu șeful executivului de la Londra, relatează agențiile MTI și Reuters, citate de Agerpres.

Printre propunerile privind reformarea blocului comunitar pe care Cameron le-a formulat în cadrul negocierilor deja începute cu UE ca demers prealabil referendumului prin care britanicii vor decide dacă mai rămân în blocul comunitar se numără și dreptul imigranților de a beneficia de ajutoare sociale din partea guvernului de la Londra numai după trecerea a patru ani de când aceștia s-au stabilit în Marea Britanie.

Cererea Londrei nemulțumește statele est-europene, de unde provin numeroși imigranți care au venit în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă. Astfel, premierul Orban i-a transmis joi omologului său britanic că Ungaria sprijină în ansamblul propunerile Londrei care vizează reforma blocului comunitar, în special cele care merg în direcția consolidării atribuțiilor statelor naționale, dar nu este de acord cu restrângerea drepturilor imigranților comunitari.

Șeful executivului de la Budapesta a atras atenția că nu se poate pune semnul de egalitate între imigranții veniți din afara Europei și cei unguri, întrucât aceștia din urmă sunt și cetățeni ai Uniunii Europene care s-au stabilit legal în Marea Britanie pentru a munci de asemenea în condiții legale. Orban s-a arătat totodată optimist că statele central-europene reunite în grupul de la Vișegrad (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia) vor reuși să ajungă împreună la o înțelegere cu Marea Britanie în această chestiune.

Și Cameron s-a arătat încrezător că se va putea ajunge la o înțelegere, menționând la finalul discuțiilor cu Orban că trebuie să ne concentrăm mai degrabă pe soluții decât pe compromisuri. De asemenea, cei doi lideri au căzut de acord că în toate statele membre ale UE trebuie să înceteze practica de a se abuza de sistemele de asistență socială.

David Cameron și-a formulat în luna noiembrie principalele patru solicitări de a căror soluționare depinde decizia sa de a cere britanicilor să voteze pentru rămânerea în UE la referendumul pe care a promis să-l convoace în 2017, sau poate chiar anul acesta.

Pe lângă suprimarea ajutoarelor sociale timp de patru ani pentru noii veniți, Londra dorește renunțarea la principiul adoptării monedei euro de către toate statele blocului comunitar, pe plan economic să se pună accentul în special pe sporirea competitivității UE și să se renunțe la abordarea federalistă de adâncire continuă a integrării europene.

Și în declarația dată după întrevederea cu Orban liderul conservator britanic a insistat asupra importanței principiului subsidiarității în UE și asupra unui tratament egal față de toți membrii blocului comunitar, indiferent că fac sau nu parte din zona euro.

 

Cele mai citite

Amenințări cu bombă în sute de școli din Ungaria și Bulgaria: Suspiciuni legate de implicarea Rusiei

Sute de școli din Bulgaria au primit joi amenințări cu bombă, e-mailurile fiind trimise de pe o platformă rusească, informează agenția Novinite, citând radioul...
00:04:18

VIDEO. „Vinicius vrea să facă istorie la Real Madrid”, spune Ancelotti

Antrenorul Real Madrid, Carlo Ancelotti, a clarificat vineri situația atacantului brazilian Vinicius, despre care presa spaniolă a relatat că ar fi primit o ofertă...

Bulgaria renunță la planul de aderare la zona euro în 2026

Ministrul Finanțelor, Temenuzhka Petkova, a confirmat că nu va solicita rapoarte extraordinare de convergență din partea Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene, deși...
Ultima oră
Pe aceeași temă