1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialPremierul nu a avut timp pentru Davos

Premierul nu a avut timp pentru Davos

Anul acesta, peste 2.400 de personalitati din mediul politic si academic, membri ai societatii civile si media din lumea intreaga au fost prezente la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elvetia), pentru ca acolo se dezbat probleme legate de geo-politica, economie, tehnologie si societate.
Anul acesta, capul de afis al reuniunii a fost problema schimbarii sferelor de putere mondiala, “The Shifting Power Equation”. O tema discutata pe parcursul a cinci zile de cei peste 2.400 de invitati din 90 de tari, printre care 24 de sefi de stat sau prim-ministri, 85 de ministri, precum si lideri religiosi, patroni de presa si sefi de organizatii nonguvernamentale. Aproximativ 50% din participanti au fost oameni de afaceri de top si reprezentanti a peste o mie de companii exponentiale in diverse domenii.
Romania, in schimb, “a stralucit” prin absenta. Nu pentru ca nu a fost chemata, ci pentru ca personalitatea care a fost invitata a avut… un program incarcat. Este vorba despre premierul Calin Popescu Tariceanu, caruia agenda nu i-a permis sa reprezinte Romania, o tara care are atata nevoie sa fie prezenta acolo unde se pune la cale soarta lumii, cum este Forumul de la Davos.
Confirmarea absentei premierului a venit chiar de la purtatorul sau de cuvant, Oana Marinescu: “Primul ministru Calin Popescu Tariceanu a fost invitat sa participe la Forumul Economic de la Davos. Premierul nu a putut sa dea curs invitatiei deoarece avea alte actiuni programate pentru perioada desfasurarii forumului”, ne-a declarat aceasta.
Adrian Severin, fost ministru de Externe, spune ca “la Davos nu sunt invitate state, ci personalitati, dar ele sunt invitate in relatie cu functiile lor statale. Din Romania, de-a lungul anilor au fost invitate personalitati care faceau ca steagul romanesc sa se vada si acolo. A fost constanta aceasta prezenta romaneasca. Important este nu sa te afli acolo platind taxa de participare, ci sa te afli acolo ca sa te sui pe podium si sa prezinti un punct de vedere. Mie mi se pare ca noi nu mai contam in politica internationala. Aceasta este realitatea. Absenta Romaniei la Davos este proba acestei realitati”.

Delegatia indiana a avut 66 de membri

Reprezentantii economiilor emergente, in frunte cu India, au dorit sa profite de prezenta masiva la Davos pentru a pune accentul pe necesitatea compensarii dezechilibrelor mondiale. Delegatia indiana a fost formata din 66 de oficiali si patroni de mari intreprinderi, cum este cazul lui Lakshmi Mittal, directorul executiv de la Arcelor Mittal, Sunil Bharti, presedintele grupului de telecomunicatii Bharti, reprezentantii conglomeratului Tata sau ai producatorului de software Infosys.
China a fost reprezentata si ea de o delegatie de 37 de persoane, in principal directori de mari companii de genul China Mobile, Sinopec sau Lenovo.
La randul ei, Rusia si-a crescut si ea considerabil anul acesta prezenta la Forumul de la Davos, delegatia rusa fiind formata din 43 de persoane, comparativ cu 27 in precedenta editie. In discursul inaugural, cancelarul german Angela Merkel a punctat in repetate randuri importanta asocierii tarilor emergente, in special a Chinei si Indiei, la procesul de globalizare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă