Premierul francez, Manuel Valls, a declarat luni că poporul francez va „va trăi mult timp” cu ameninţarea terorismului, după atacurile de vineri, din Paris, şi nu exclude posibilitatea unor „noi replici”, relatează AFP, citat de Mediafax.
Atentatele de vineri, „organizate, gândite, planificate din Siria”, ar putea avea noi replici în „zilele următoare, săptămânile următoare”, a declarat premierul francez pentru postul RTL. Totodată, premierul a precizat că Guvernul nu exclude „nicio soluţie” în războiul contra terorismului.
Cel puţin 132 de persoane au fost ucise şi alte câteva sute au fost rănite, vineri seara, în șase atentate teroriste, comise în mai multe zone din Paris, care au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic. Atacurile teroriste de la Paris sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak, a afirmat reţeaua teroristă Stat Islamic într-o înregistrare video.
O coaliţie coordonată de Statele Unite, la care participă şi Franţa, efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, împotriva reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, care a proclamat un „califat islamic” în regiuni vaste din cele două ţări şi comite sute de atrocităţi.
Ministerul francez al Apărării a anunţat că aviaţia militară franceză a lansat duminică 20 de bombe de mari dimensiuni asupra oraşului Raqqa, situat în nordul Siriei, distrugând un centru de comandă şi o tabără teroristă de antrenament, într-o intensificare a campaniei aeriene asupra reţelei teroriste sunnite.