13.4 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialPremiera la CE de patinaj artistic

Premiera la CE de patinaj artistic

Spectatorii prezenti la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Lyon beneficiaza, in premiera mondiala, de un sistem radio individual cu ajutorul caruia vor putea asculta comentarii in direct despre ceea ce se intampla pe patinoar. Aparatele sunt distribuite gratuit la intrarea in patinoar si sunt prevazute cu casti. Comentariul va fi asigurat de o echipa de specialisti, din care face parte si fostul patinator francez Philippe Candeloro.
La startul competitiei de la Lyon s-au inscris 143 de patinatori din 34 de tari. Campionatele Europene, gazduite pentru a doua oara de orasul francez (prima data in 1982), au debutat aseara, cu dansurile impuse si programul liber al perechilor. Proba feminina va incepe miercuri, cu programul scurt, urmand sa se incheie joi, cu programul liber. Competitia masculina se va desfasura vineri (programul scurt) si sambata (programul liber).
Singura reprezentanta a Romaniei in concursul individual feminin, Roxana Luca, in varsta de 23 de ani, se afla la a sasea participare la Campionatele Europene, cea mai buna clasare fiind locul 15, ocupat la editia de anul trecut a competitiei, desfasurata la Torino. Luca este multipla campioana nationala, a inceput patinajul la varsta de 5 ani si este antrenata in prezent de fostul patinator Marius Negrea.
In concursul masculin, Romania va fi reprezentata de doi patinatori, Gheorghe Chiper si Adrian Matei. Chiper, in varsta de 27 de ani, este multiplu campion national, fiind, de asemenea, patinatorul roman cu cele mai bune rezultate pe plan international in acest moment. Gheorghe Chiper a reusit cea mai buna clasare la CE anul trecut, la Torino, unde a ocupat locul opt. Patinatorul roman a reusit insa cea mai buna performanta din cariera in noiembrie 2005, cand s-a clasat pe locul trei la Grand Prix-ul de la Paris, dotat cu trofeul Bompard. Chiper, nascut la Miercurea Ciuc, locuieste in prezent in Elvetia, fiind casatorit cu elvetianca Sandra Schar, care ii este si antrenoare.
Adrian Matei, in varsta de 20 de ani, se afla la a doua participare la CE, dupa ce a debutat, in 2004, la Budapesta, unde a ocupat locul 30. Cel mai bun rezultat al sportivului roman este clasarea pe locul patru, in 2000, la concursul international Crystal Skate, de la Bucuresti. Matei este triplu vicecampion national de seniori, si este antrenat de fostul patinator Cornel Gheorghe.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă