3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialPREMIERĂ ÎN ROMÂNIA. Proiecţie de film la 80 de metri sub pământ

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA. Proiecţie de film la 80 de metri sub pământ

Salina Turda va găzdui pentru prima dată o proiecţie de film. Cinefilii din oraş şi turiştii vor putea viziona, vineri, de la ora 18.00, pelicula sârbo-croato-franceză, Până în zori, în amfiteatrul minei Rudolf.

„Odată cu închiderea cinematografului din Turda, s-a pierdut unul dintre elementele care dădeau viaţă oraşului. De aceea, prin seria de proiecţii pe care le vom organiza în salină, vom încerca să readucem filmul pe agenda locuitorilor urbei. Peliculele pe care le-am ales pentru difuzare vor avea, în acelaşi timp, şi o funcţie de educare a publicului datorită subiectelor abordate şi a problemelor pe care le ridică. Acest eveniment s-a născut din dorinţa de a da încă o întrebuinţare salinei, aceea de spaţiu cultural în care oamenii îşi petrec timpul în mod plăcut”, a declarat Vasile Nemeş, directorul general al Salinei Turda.

Proiecţia filmului Până în zori va avea loc în amfiteatrul minei Rudolf, la 80 de metri sub pământ, şi va avea o durată de 78 de minute. Participarea la proiecţie este permisă tuturor vizitatorilor salinei, pe baza biletului de intare. Următorul film se va difuza în Salina Turda în 16 august.

Salina Turda este una dintre cele vizitate atracţii turistice din Transilvania, fiind singurul obiectiv de acest tip din România. Salina a trecut printr-un amplu proces de reamenajare între 2008 şi 2010, în urma unei investiţii de aproape şase milioane de euro. Deschisă publicului din 1992, salina este dotată şi cu un staţionar pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii. De la deschidere Salina Turda a fost vizitată de aprox. 2 milioane de turişti români şi străini.

Cele mai citite

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă