4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPremieră în istoria secretelor guvernamentale: declasificarea Documentelor Pentagonului

Premieră în istoria secretelor guvernamentale: declasificarea Documentelor Pentagonului

Guvernul Federal al SUA a anunţat că va face publice Documentele Pentagonului, în varianta lor completă, la 40 de ani după ce o parte din acestea a fost publicată în „The New York Times”, relatează astăzi acelaşi cotidian. Documentele Pentagonului reprezintă un studiu guvernamental secret despre Războiul din Vietnam, cunoscut oficial ca „Raportul Trupelor de Asalt din Vietnam” (Report of the O.S.D. Vietnam Task Force).

Documentul a mai fost publicat anterior, când Daniel Ellsberg, un analist care a lucrat la raport, a furnizat informaţiile cotidianului „The New York Times”. Ellsberg a avut de înfruntat 12 capete de acuzare în urma acţiunii sale, dar a fost exonerat de acuzaţii doi ani mai târziu. Cu toate că au fost publicate multe articole şi cărţi în baza raportului apărut în „The New York Times” în 1971, versiunea declasificată ar conţine pasaje şi detalii care nu au mai fost publicate.

Oficialii au declarat că documentul va fi publicat luni, 13 iunie, în forma sa originală, de 7.000 de pagini.

Teama de Wikileaks?

Unora li s-a părut, însă, interesant faptul că guvernul a aşteptat până în epoca Wikileaks pentru a declasifica Documentele Pentagonului.

„Este absurd,” a comentat Daniel Ellsberg, cel care a dat publicităţii pasaje din document. „Motivele pentru care îl publică acum sunt, în mod clar, motive politice domestice, nicidecum securitatea naţională. Motivele pentru caracterul ascuns prelungit sunt acolo pentru a ascunde o mare parte din elaborarea politicilor care nu ar trece de examinarea publică. Este jenant şi chiar incriminator.

La o primă vedere, există o serie de puncte comune între Wikileaks şi publicarea, în 1971, a Documentelor Pentagonului. În ambele cazuri este vorba despre documente clasificate, scoase din locuri bine păzite şi date publicităţii contrar dorinţelor autorităţilor.

Daniel Ellsberg a declarat că ar trebui să fie mai multe persoane care să aibă iniţiativa de a da publicităţii informaţii care ar putea să oprească războaie, aşa cum a fost cel din Vietnam, din perioada preşedintelui american Nixon. Fostul analist militar a mai afirmat că îl admiră pe Bradley E. Manning, soldatul american care este în prezent închis pentru informaţiile pe care le-a furnizat Wikileaks.

Dacă a făcut lucrul pentru care este acuzat, atunci este eroul meu, pentru că am aşteptat ca cineva să facă asta timp de 40 de ani,” a spus Ellsberg. „Şi nu a făcut-o nimeni.”

 

Cele mai citite

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...

Amnistia fiscală aduce venituri record: 5,8 miliarde de lei la bugetul statului

Amnistia fiscală din acest an a generat încasări de 5,8 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro, o sumă în linie cu estimările revizuite ale...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...
Ultima oră
Pe aceeași temă