Fundatia „Redarea istoriei” din judetul Dambovita si Asociatia Europeana a Cadrelor Didactice (for UE, cu reprezentanti in Parlamentul European) semnaleaza coruptia, fraudele si impostura din justitia locala si din Universitatea (de stat) Valahia Targoviste (UVT).
Reprezentantii Fundatiei „Redarea istoriei” (FRI) solicita ministeriatului Miclea sa verifice „daca actualul rector al Universitatii Targoviste, Ion Cucui, a fost pana in decembrie 1989 lucrator al Securitatii pe langa ambasadele din Maroc si Congo”. Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) este solicitat sa cerceteze cum a ajuns Cucui „profesor universitar” si „doctor in stiinte” in doar cativa ani, „dupa ce a ocupat postul de contabil-sef la IAS Targoviste, implicandu-se in falimentarea acestei unitati, ulterior fiind gratificat de PSD cu o vila”. FRI avertizeaza asupra promovarii mai multor nulitati intelectuale in posturi didactice, in timp ce Rectoratul UVT ii marginalizeaza pe adevaratii profesori. Anumiti universitari au refuzat sa devina complici la fraudarea banului public, a fondurilor PHARE si la comiterea actelor de coruptie.
Promovari aranjate
– FRI atentioneaza MEC asupra numitei „Doina Mihai, cu dosar penal intocmit pentru un prejudiciu de 500.000.000 lei, la Grupul Scolar Auto (suma foarte mare, la data comiterii fraudei, pentru acea institutie de stat Ð n.n.), dar angajata la UVT fara concurs, ca asistent universitar, care – dupa doar trei luni – a fost avansata ilegal in postul de lector la invatamantul de la distanta”.
– FRI cere MEC sa analizeze situatia profesionala a numitei „Aurelia Catana, pensionata din invatamantul liceal, dar angajata la UVT si numita lector fara a fi fost inscrisa la doctorat”.
FRI mai solicita ca „MEC sa ceara Curtii de Conturi efectuarea unui control pe toata perioada 2001-2004”, care „sa verifice cum s-au cheltuit banii publici, atat cei din bugetul Universitatii, cat si cei proveniti din fondurile PHARE pentru diverse programe si proiecte cum ar fi campusul universitar etc.” FRI a dat de urma cheltuirii unor sume valutare uriase (milioane de euro) pe care si biroul OLAF al PNA le poate cerceta. FRI semnaleaza insa ca „directorul Curtii de Conturi Dambovita este implicat, acesta fiind colaborator (cadru didactic – n.n.) al UVT”.
– FRI monitorizeaza fenomenala ascensiune a unui fost normator la Combinatul Targoviste, ajuns – dupa 1996 – profesor si chiar decan al Facultatii de Stiinte Economice fara a detine lucrarile stiintifice impuse de standardele universitare.
Indezirabil pentru ca a sesizat ilegalitati
Reputatul prof. univ. dr. Constantin Banu, membru corespondent al Academiei de Stiinte Agricole, impreuna cu personalitati ale Asociatiei Europene a Cadrelor Didactice din Romania, sustine ca „ministeriatul Miclea trebuie sa intervina urgent pentru stoparea unor abuzuri comise impotriva anumitor profe-sori”. Asociatia Europeana a Cadrelor Didactice atentioneaza MEC si asupra situatiei lectorului Florin Popescu. Acesta a fost denuntat public de „Coalitia pentru un Parlament Curat” in 2004, cand a ajuns deputat. Florin Popescu a fost „acuzat de luare de mita de la studentii pe care ii examina”, ca detine „bani proveniti din evaziunea fiscala”, ca „a fost in toate partidele: PDSR, ApR, PNL”, ca a fost „implicat in scandalul de la UVT, legat de acordarea unor diplome contra cost”.