4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPregătiţi-vă casa de Paşte!

Pregătiţi-vă casa de Paşte!

Învierea Domnului este una dintre sărbătorile mult aşteptate de români. Aceste momente sunt cu atât mai plăcute cu cât petrecem alături de cei dragi, într-un ambient curat şi primitor. Aşadar, să îl pregătim cum se cuvine!

Pregătirile de Paşte ar trebui să înceapă cu curăţenia exterioară. Prima impresie se formează înainte de a păşi în interiorul unei locuinţe. Dacă timpul vostru este limitat, fiţi eficienţi şi utilizaţi aparate performante, cu care să curăţaţi diverse tipuri de suprafeţe în timp scurt. De exemplu, o maşină de curăţat cu înaltă presiune poate îndepărta murdăria de pe suprafeţe ca: pardoseala terasei, vasele ornamentale pentru plante, dar şi ferestrele sau scările. În ceea ce priveşte interiorul locuinţei, nu mai este atât de simplu întrucât trebuie să ţineţi cont de tipul încăperii şi al suprafeţelor de curăţat.

Geamurile. În cazul în care nu sunt foarte murdare, este suficient să le spălaţi cu o lavetă şi o soluţie specială. În cazul în care aţi zugrăvit casa şi vă confruntaţi cu pete de var şi vopsea sau cu resturi de ciment, îndepărtaţi-le cu un răzuitor. Dacă ferestrele sunt înalte, renunţaţi la metoda incomodă şi chiar periculosă a urcatului pe scaun, scară sau pervaz şi cumpăraţi o racletă cu ştergător. Aveţi grijă ca aceasta să permită conectarea unui prelungitor, pentru a putea curăţa şi jumătatea de sus a ferestrei.

Mobilierul. Specialiştii ne recomandă să alegem soluţia de curăţare şi lustruire în funcţie de materialul din care este realizată mobila. În cazul celei din lemn, lustruirea se face cu soluţii şi spray-uri speciale. Mobilierul din PAL melaminat se curăţă cu emolienţi speciali, cum sunt cei de la Pronto sau Polish. Pentru lustruire, apelaţi la o ceară specială pentru lemn. Orice tip de pată (inclusiv de cerneală şi pix) se îndepărtează foarte bine cu Pronto pentru multisuprafeţe. Nu uscaţi suprafeţele din PAL cu uscătoare electrice! Dacă aveţi acasă mobilier din MDF, puteţi folosi aceleaşi soluţii ca în cazul mobilierului din lemn. Este exclus să utilizaţi soluţii pe bază de alcool, deoarece îl pot deteriora. Mobilierul din sticlă se curăţă uşor, prin ştergerea sa cu o cârpă uscată sau cu o lavetă moale. În ceea ce priveşte murdăria, o poţi curăţa cu soluţie destinată suprafeţelor din sticlă sau geamurilor. Dacă sticla este mai groasă şi foarte murdară, apelaţi la un detergent de vase. După spălare, ştergeţi-le foarte bine, pentru a nu rămâne urme de detergent. În orice caz, evitaţi substanţele abrazive sau soluţiile ce conţin uleiuri.

Pardoselile. În primul rând este necesară aspirarea, apoi spălarea lor cu soluţii speciale, în funcţie de tipul de pardoseală (lemn, ceramică, piatră etc.). Parchetul laminat este mai puţin pretenţios decât cel masiv şi se întreţine foarte uşor. Întrucât este rezistent la substanţe chimice, puteţi utiliza o gamă mai largă de produse pentru întreţinere. Dacă aveţi montat parchet masiv, îl puteţi curăţa cu detergenţi speciali pentru parchet. Utilizaţi mopul sau o lavetă umedă şi evitaţi să folosiţi apă din abundenţă, deoarece, în timp, va duce la deteriorarea lemnului. În cazul în care aveţi încăperi unde aţi montat parchet exotic, îl puteţi curăţa prin aceleaşi metode folosite pentru parchetul masiv.

La final, nu uitaţi că aerisirea temeinică a camerelor este o condiţie esenţială pentru eliminarea nu doar a mirosurilor neplăcute, ci şi a celor provenite de la produsele de curăţat mobilierul, parchetul etc. Iar pentru a se menţine o senzaţie de curat şi proaspăt mai mult timp, folosiţi odorizante cu acţiune continuă (geluri, odorizante electrice).

Paşi esenţiali pentru o curăţenie impecabilă

Cel mai probabil, de Paşte, veţi primi musafirii în camera de zi, ceea ce presupune să vă centraţi atenţia asupra curăţeniei din această încăpere. Dacă doriţi să creaţi un mediu curat şi sănătos pentru cei dragi, folosiţi un aspirator cu filtru Hepa, dotat şi cu duze şi perii diverse, cu care să pătrundeţi în cele mai înguste colţuri. Una dintre problemele care pot apărea este curăţarea covoarelor. În cazul în care acestea sunt mari, iar varianta spălării lor în faţa blocului sau la spălătorie nu reprezintă o soluţie bună, atunci puteţi rezolva problema acasă, utilizând un aspirator cu funcţia de spălat-aspirat. În final, nu uitaţi să ştergeţi praful, iar dacă aveţi multe suprafeţe sensibile (televizoare, laptop-uri, ecrane tactile), vă sugerăm să utilizaţi spray-uri speciale.

Curăţenia în bucătărie, o etapă minuţioasă

Curăţarea bucătăriei este o acţiune deosebit de minuţioasă deoarece diversele tipuri de suprafeţe (ceramică, sticlă, lemn etc.) trebuie spălate diferenţiat pentru a nu le distruge. La acestea se mai adaugă curăţarea aparatelor electrocasnice. Pentru a vă uşura munca, este indicat să optaţi pentru accesorii lavabile la maşina de spălat vase şi pentru un cuptor cu funcţia de autocurăţare. Şi încă un pont: dotaţi dulapurile şi sertarele cu organizatoare de tacâmuri, farfurii etc. De fiecare dată când veţi face curăţenie, veţi pierde mai puţin timp cu aranjatul lor şi, în plus, veţi avea totul la îndemână atunci când gătiţi sau primiţi musafiri.

Petrece sărbătorile pe terasă sau în grădină!

După atâtea luni în care reuniunile de familie au avut loc în casă, din cauza temperaturilor scăzute, vă surâde ideea ca, de Paşte, să vă bucuraţi alături de cei dragi pe terasă sau în grădină. Prin urmare, aveţi nevoie de mobilier, iar pentru a-l cumpăra pe cel mai potrivit, gândiţi-vă la următoarele aspecte: care este numărul persoanelor prezente şi unde îl veţi păstra pe parcursul anului (afară, ceea ce presupune un model rezistent la intemperii, sau în interior, ceea ce permite achiziţionarea unui model mai fragil sau al unuia care se dezasamblează). Odată cu acesta, puteţi cumpăra şi câteva accesorii de grădină; acestea şi înveselesc decorul.

Întreabă un specialist Ce decoraţiuni alegeţi şi cum pregătiţi masa

Reîmprospătarea decorului este esenţială pentru pregătirea casei de Paşte. Masa fiind în centrul preocupărilor, aranjarea ei este, de asemenea, foarte importantă. Pentru sfaturi şi idei în acest sens ne-am adresat arh. Mugur Kreiss (mugur@mkdesign.ro)

Cum pregătim casa pentru sărbătorile pascale, ca ambianţă generală şi decoraţiuni?

Totul trebuie reîmprospătat şi înnoit odată cu Învierea şi cu venirea primăverii. Ambianţa generală a locuinţei ar trebui înviorată cu ceva nou; întotdeauna m-am gândit că ar trebui să avem cel puţin două seturi de draperii, feţe de pernuţe şi cuverturi de pat, pe care să le alternăm în funcţie de anotimp şi sărbători. Revin cu această idee, şi pentru perioada Paştelui vă propun să folosiţi imprimeuri florale şi culori vii, cum sunt roşul puternic şi verdele crud. Personal, nu recomand folosirea în exces a decoraţiunilor specifice pe care le găsim în magazine. Prea mulţi iepuraşi, inimioare şi ouă colorate din carton, înecate în panglici de toate culorile, nu fac bine decorului. Ce-ar fi să foloseşti cele mai naturale decoraţiuni, câteva ghivece cu flori de sezon şi să încerci să le combini între ele, alcătuind un punct de atracţie pe masă, pe servanta din dining sau chiar într-un colţ al încăperii?

La modă, de câţiva ani, sunt coroniţele alcătuite din ouă false, pene sau din nuiele, ornamentate cu flori. Poţi atârna o asemenea coroniţă în dining, în locul unui tablou sau chiar la fereastră, însă în preajma mesei de sărbătoare. De asemenea, există şi suporturi de lumânări care au la bază aranjamente florale executate din materiale textile, iar unele dintre ele arată chiar foarte bine. Foloseşte-le cu încredere, însă în niciun caz nu le combina cu florile naturale.

Masa joacă un rol important în cadrul acestei sărbători. Cum ar trebui ea să arate, în opinia ta?

Sărbătoare fără mâncare nu s-a mai pomenit la români. Dar asta nu înseamnă că mâncarea trebuie să decoreze masa; câteva accente care să o facă să fie mai specială şi din care să rezulte că este dedicată unei sărbători tot trebuie adăugate. Aranjamentul te poate trimite cu gândul la clasic, la tradiţional, la romantic, la modern sau la orice alt stil îţi propui. Încearcă să-l evidenţiezi folosind culori vii, care să amintească de primăvară. Despre aranjamentul din flori naturale – pe care apoi le poţi planta apoi în grădină sau în jardinieră, ţi-am spus deja. Dar mai am o idee: într-o tavă adâncă (aşa cum sunt cele pentru friptură), decupează o bucată de iarbă, cu pământ cu tot, ca un rulou de gazon. Acolo poţi aşeza ouă roşii sau încondeiate, bomboane şi ouă de ciocolată. Pune-o pe masă încă de la început, ca un laitmotiv al Paştelui. Cele mai frumoase farfurii pe care le ai şi cele mai arătoase tacâmuri trebuie scoase şi ele din dulap. Pune neapărat pe masă şervete din pânză, doar e sărbătoare! Ca o regulă generală, ai grijă ca atunci când ornezi masa de sărbătoare să nu uiţi că pe ea vei aduce şi mâncare, aşa că ţine cont şi de acest aspect atunci când alegi ornamentele.

Dacă vremea permite, am putea lua masa chiar afară. Cum ar trebui să arate o masă pe terasă sau în grădină?

Ţine cont că este o masă aşezată afară; în consecinţă, aşteaptă-te să fie puţin vânt. Aşadar, nu folosi obiecte prea înalte şi prinde bine faţa de masă (există cârlige speciale). În rest, dă frâu liber imaginaţiei şi joacă-te! Dacă alegi un stil, ai grijă să nu amesteci elemente din alte stiluri.

Eu îţi propun un aranjament de masă romantic, pe care l-am pregătit special într-un chioşc. Am ales o nuanţă dulce de vernil, ca dominantă, şi am folosit farfurii din ceramică dintr-o nuanţă crem, tacâmuri de argint şi pahare colorate din sticlă verde. Le-am completat cu sfeşnice tot din sticlă şi cu o statuetă de porţelan, înfăşurată de iederă, elementul care dă, de fapt, aerul romantic al acestei mese. Am înviorat compoziţia cu şervete din pânză roşu aprins.

Poate o masă de Paşte să folosească elemente tradiţionale româneşti?

Bineînţeles, chiar insist pentru acest lucru. Prea mult folosim elemente din alte culturi şi e păcat de tradiţiile româneşti. Creativitatea meşterilor populari este mare şi sunt sigur că după o raită la Muzeul Satului sau la Muzeul Ţăranului Român, la unul din târgurile de sărbători organizate aolo, poţi găsi obiecte interesante cu ajutorul cărora poţi alcătui aranjamente de masă excelente. Fii atent însă că aproape toate farfuriile pe care le cumperi acolo au strict un rol decorativ, deci nu le folosi pentru a servi mâncarea în ele. Cumpără farfurii mari, întinse, pe care să le foloseşti ca suport pentru cele albe sau colorate în care pui mâncarea. Asortează aceste farfurii cu modelul pictat al vaselor ţărăneşti şi altfel poţi obţine o combinaţie interesantă. Dacă sunt farfurii executate special pentru a se putea mânca în ele (întreabă meşterul popular despre acest aspect – este vorba despre substanţa şi modul în care sunt ele smălţuite), cu atât mai bine, foloseşte-le cu încredere!

Ştergarele tradiţionale pot juca rolul de placemate-uri, iar şervetele din in, albe, sunt şi ele perfect potrivite. Dacă aşezi masa afară, aşterne pe scaune sau bănci covoare tradiţionale. Crede-mă, vor fi de mare efect! Poţi ornamenta masa şi cu linguri de lemn, chiar dacă nu le foloseşti pentru mâncat. Pune flori în ulcioare de lut şi nu uita ouăle încondeiate, care sunt atât de frumoase!

Cele mai citite

Klaus Iohannis a invitat duminică partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă