Compania Apple a prezentat o noua versiune a gamei de playere multimedia portabile iPod, oferind cinci culori diferite pentru iPod Shuffle, player video si o noua forma pentru gama Nano, 160 GB pentru iPod-ul clasic si un nou model care arata exact ca iPhone, iPod Touch. Produsele urmeaza sa intre si pe piata romaneasca in mai putin de o luna.
In cadrul evenimentului care a avut loc miercuri seara la San Francisco, CEO-ul Apple, Steve Jobs, a "socat" audienta timp de trei ore, in cursul carora a enumerat foarte multe noutati pe care compania le ofera clientilor sai americani, europeni, japonezi si australieni incepand chiar din momentul anuntului.
Astfel, intreaga gama iPod a fost reimprospatata, atat din punct de vedere al design-ului, cat si in ceea ce priveste functiile si specificatiile tehnice. "Astazi o sa reimprospatam fiecare produs si le vom alinia pe toate la aceleasi standarde", a pus Jobs la inceputul prezentarii sale. Acesta a trecut foarte rapid peste dispozitivele iPod Shuffle, despre care a spus ca au fost imbracate in niste "culori noi si foarte vii", mergand drept catre una dintre principalele atractii ale zilei: iPod Nano. Desi va fi in continuare disponibil numai in variantele cu 4GB si 8GB memorie, look-ul acestora este total schimbat, pornind de la forma – mai "scund", dar mai mare in latime, si pana la ecranul mult mai generos decat cel din vechea gama – 2 inch diagonala si cu o rezolutie de 320 x 240 pixeli. Cu o carcasa total realizata din metal, noul Nano poate reda si clipuri video si vine cu doua jocuri incorporate – Vortex si Sudoku. Bateria este mult mai rezistenta, in urma unei incarcari totale utilizatorul putand asculta muzica timp de 24 de ore sau viziona videoclipuri timp de 5 ore.
iPod-ul devine "clasic" si se ingrasa cu 80 GB
Pentru ca sunt deja foarte multe produse lansate sub denumirea generica de "iPod" se impunea o clasificare mai "stricta" a dispozitivelor. Astfel ca cel mai mare dispozitiv, acela care pana acum era singurul ce putea reda filme si venea cu o memorie foarte mare, a devenit un produs "clasic". "Pana acum il numeam the iPod, pentru ca a fost primul lansat. Ne-am gandit ca era cazul sa-i dam un nou nume si l-am numit iPod Classic", a spus Jobs, spre amuzamentul audientei. Daca in primul iPod incapeau aproximativ 1000 de melodii, in noul "clasic" se pot incarca aproape 40.000 de cantece, gratie maririi memoriei existente pana la 160GB. Aparatul va fi disponibil in continuare in gri si negru, precum si in configuratiile vechi de 30 si 80 GB, insa intr-o carcasa ceva mai "slim".
Multimedia printr-un simplu "touch"
In ultimele saptamani revistele de profil (dar si agentiile de presa) vuiau de zvonuri cum ca "clasicul" va avea capacitati Wi-Fi, zvonuri care am putea spune ca s-au confirmat doar pe jumatate. Insa dispozitivul care se poate conecta la o retea wireless este nou-nout, se numeste iPod Touch si respecta in totalitate designul iPhone, singurul amanunt "in plus" fiind o grosime cu 8 mm mai mica decat cea a telefonului. Avand un ecran cu o diagonala de 3,5 inch, aparatul nu este numai un simplu player, el dispunand si de functii complexe de organizator – calendar, calculator, agenda pentru numere de telefon, adrese sau e-mail-uri – si posibilitatea de navigare pe Internet. Noutatea absoluta (si probabil cea mai apreciata de cei prezenti la eveniment, precum si de viitorii clienti) este integrarea Wi-Fi. Browserul integrat beneficiaza de functia zoom si poate chiar rula si continutul flash, inclusiv filmulete de pe YouTube. La fel ca un calculator sau laptop conectat la o retea, utilizatorii acestor dispozitive vor putea schimba informatii intre ei. Momentan compania nu a spus daca si melodiile cumparate de iTunes vor putea fi transmise de la un utilizator la altul. Un analist citat de AFP spune ca acest lucru ar fi posibil numai daca dupa un anumit numar de zile de la transfer fisierul se va sterge din aparatul destinatarului. Momentan acest dispozitiv nu este disponibil nici macar in Statele Unite, prin site-ul apple.com doritorii putand plasa doar pre-comenzi. Singura bila neagra pe care o incaseaza dispozitivul este pentru memoria oferita, de doar 4GB, si respectiv 8GB.
In Romania, in cateva saptamani
Desi in majoritatea tarilor europene noile iPod-uri pot fi achizitionate inca de ieri, cumparatorii romani vor mai avea de asteptat cateva saptamani. "Estimam ca produsele vor ajunge si la noi in stoc in doua, maximum trei saptamani", a declarat pentru "Romania libera" Zsolt Kadar, Product Manager la firma I.R.I.S., care este distribuitorul Apple pentru tara noastra. Kadar a explicat faptul ca intarzierea este datorata unor probleme operationale, produsele nefiind inca in depozitele de unde se aprovizioneaza I.R.I.S. "Daca aparatele din gamele Shuffle, Nano si Classic vor fi disponibile in curand, nu va pot spune cu certitudine cand vom vinde si Touch", a adaugat managerul.
Kadar nu a putut oferii detalii despre preturile la care se vor comercializa playerele portabile la noi, dar a mentionat ca un anunt in acest sens ar putea fi facut in cursul saptamanii viitoare.
Preturile sunt accesibile
"Pentru ceea ce ofera acum sunt relativ ieftine, daca ne gandim la preturile versiunii anterioare", a declarat Jeff Kagan, un analist american independent, citat de Associated Press. Astfel in Statele Unite, un iPod Shuffle costa 79 dolari, un Nano 149 dolari (4GB) sau 199 dolari (8GB), iar pentru un iPod Classic se vor plati 249 dolari (80GB) sau 349 dolari (160 GB). Cel mai scump devine astfel Touch-ul, care va scoate din buzunarele americanilor aproximativ 299 de dolari sau 399 de dolari, pentru versiunea de 4GB, respectiv cea de 8GB.
Pe piata europeana, produsele sunt deja disponibile in Marea Britanie, Irlanda, Franta, Spania, Germania, Austria si Italia. Preturile au fost convertite, in cazul tarilor din zona euro, urmand cursul 1 dolar § un euro. Astfel, pentru o "noua" jucarie se achita intre 79 si 299 de euro. Doar in Franta pretul lui iPod Touch porneste de la 309 euro, mai mult cu 10 euro decat in alte tari.
Americanii care nu si-au cumparat iPhone sunt foarte fericiti (in timp ce primii cumparatori au ramas cu un gust amar!), deoarece Steve Jobs a anuntat ca noul pret pentru "nemaipomenitul" telefon mobil a scazut cu 200 de dolari, ajungand la 299 de dolari. "Apple invata ce inseamna sa devii un distribuitor de telefoane mobile", a spus analistul Jeff Kagan.