Pragul de detinere a actiunilor emise de catre societatile de investitii financiare (SIF) a fost majorat de la 0,1% la 1%, conform Ordonantei privind reglementarea unor masuri financiare, aprobata in sedinta de guvern din 14 iulie, informeaza un comunicat al Ministerului de Finante.
„Prevederea intra in vigoare la trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, iar in termen de 60 de zile de la aceasta data va fi introdusa in statutul SIF-urilor”, se precizeaza in comunicatul Finantelor.
Initiativa legislativa prin care s-a propus majorarea limitei de detinere de actiuni de la 0,1% la 1% a fost adoptata de catre plenul Senatului in data de 30 iunie 2005. Ulterior a fost transmisa la Camera Deputatilor, in vederea adoptarii. „Pentru a pune in aplicare aceasta masura in regim de urgenta s-a propus adoptarea ei printr-o ordonanta de guvern”, se mai arata in comunicatul ministerului de Finante.
In urma cu doar cateva luni, Guvernul anunta ridicarea pragului de detinere din capitalul social al unei SIF de la 0,1% la 5%. Conducerile societatilor de investitii financiare nu au fost insa de acord cu acest prag. Potrivit statutelor celor cinci SIF-uri, modificarea pragului de detinere nu se poate realiza decat in cadrul AGA Extraordinara, cu o prezenta de cel putin 50% din actionari. La sfarsitul lunii aprilie, trei dintre SIF-uri (Moldova, Oltenia si Muntenia) au convocat Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor, iar pe ordinea de zi a figurat si majorarea pragului de detinere, dar nu pana la 5% ci doar pana la 1%. Adica acelasi procent anuntat acum si de Guvern. Doar ca AGA Extraordinara de la SIF-uri nu a reusit sa intruneasca cvorumul necesar. Lucru de inteles, avand in vedere faptul ca SIF-urile au vreo noua milioane de actionari. Conducerile SIF-urilor asteptau, prin urmare, decizia legislativa care sa rezolve aceasta problema.
In primele doua luni din acest an, indicele bursier care reflecta tendinta din piata SIF, a crescut cu peste 70% fata de sfarsitul anului 2004, pentru ca in luna martie sa intre pe o scadere puternica, de 30,66%. Incepand din aprilie si pana la finele lunii iunie, indicele BET-FI a intrat din nou pe o tendinta de crestere. Potrivit raportului Bursei de Valori Bucuresti, la 24 iunie (ultima sedinta a lunii), indicele BET-FI inregistra o crestere de peste 7% fata de luna mai.