UPDATE. Apariţia ghidului bilingv „Românii de pe Ringstrasse: trasee de ieri prin Viena de azi” este „un instrument care valorizează pozitiv prezenţa românească în capitala Austriei şi modifică în bine percepţia publicului faţă de noi”, spune autorul Gabriel Kohn. Lucrarea vine, în acelaşi timp, să umple un gol. „Viena este multiculturală. Diversele comunităţi care trăiesc aici şi-au realizat astfel de prezentări identitare. Există un ghid cehesc al Vienei, unul italian, altul turcesc. La noi s-au scris unele lucrări despre relaţiile dintre români şi austrieci dar numai la modul academic. În cele din urmă, trebuie spus că ne adresăm turiştilor curioşi să descopere acest oraş şi care, pentru asta, se înarmează cu broşuri sau cu ghiduri”, explică autorul. Lucrarea contribuie la corectarea percepţiei adesea negativă pe care o au unii europeni faţă de România: „peisajul vienez nu e populat de figuri culurale autohtone, ci de români veniţi la shopping sau de conaţionali care aparţin unor pături mai sărace”. De asemenea, cu ajutorul acestei lucrări, comunitatea românească din Viena îşi poate cunoaşte oraşul şi altfel decât ar putea-o face colindând muzeele.
Numeroşi români s-au format sau au cunoscut faima mondială în fosta capitală de imperiu. Pe ei, dar
şi locurile pe care le-au frecventat vi le prezintă Gabriel Kohn în lucrarea Ghidul cultural bilingv „Românii de pe Ringstrasse: trasee de ieri prin Viena de azi”.
Între 1879 şi 1881, Ciprian Porumbescu a urmat cursurile Conservatorului vienez şi a studiat totodată filozofia. La numai şapte ani, George Enescu a luat drumul Vienei, unde a studiat cu prestigioşi profesori la Conservator. Directorul Operei de Stat din capitala Austriei a fost românul Ioan Holender, care a doborât recordul de longevitate în fotoliul de conducător al faimoasei Case de pe Ring. Scriitori definitorii pentru cultura română şi-au făcut veacul pe Ringstrasse. Ioan Slavici a ajuns la Viena în 1921.
Aici sunt concepute primele sale lucrări – un basm, Zâna Zorilor şi eseul Studii despre maghiari. Titu Maiorescu a urmat timp de şapte ani (1851-1858) cursurile Gimnaziului Academic şi ale Academiei Tereziene, pe care a absolvit-o la 18 ani ca şef de promoţie. Lucian Blaga a obţinut aici titlul de doctor în filozofie cu o teză despre Cultură şi cunoştinţă. Patru plăcuţe comemorative (plasate pe Dianagasse, Kollergasse, Adamsgasse şi Porzellangasse) amintesc de diferitele locuinţe în care a stat Mihai Eminescu în perioada studiilor vieneze, între anii 1869-1872.
Asta este însă partea văzută a icebergului intelighenţiei româneşti. Alte şapte biografii excepţionale – mai puţin cunoscute publicului – au acelaşi numitor comun: originea românească şi Viena ca reperul cel mai înalt al carierei lor.
Actriţa curţii imperiale vieneze
Agatha Bârsescu a primit prin decret imperial titlul de „actriţă a Curţii Imperiale”, iar consacrarea definitivă la Viena a fost însoţită de gratitudinea României: Regele Carol I i-a conferit un înalt ordin pentru succesele artistice obţinute în străinătate. Drumul Agathei Bârsescu a început în jurul anului 1860. A fost educată la un pension condus de călugăriţe la Sibiu, a urmat apoi Conservatorul din Bucureşti şi şi-a încheiat pregătirea artistică la Viena.
După o scurtă perioadă petrecută la Teatrul German din Berlin, a debutat în 1883 la Burgtheater, unde a petrecut cei mai importanţi şapte ani ai carierei sale până în 1890. Ordinul oferit de Carol I nu a rămas singurul contact cu cercurile regale de acasă: în 1896 Agatha Bârsescu a jucat rolul principal în Ullranda, piesă semnată de regina-poetă Carmen Sylva, pe scena teatrului Raimund din Viena. De numele Agathei Bârsescu se leagă şi premiera uneia dintre lucrările importante pentru istoria teatrului românesc, cea a piesei Vlaicu Vodă, scrisă de Alexandru Davila. Marea actriţă a interpretat în 1902 unul din rolurile principale. În 1925, Agatha Bârsescu a revenit definitiv în România, unde a predat la Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi până la moartea ei, pe 22 noiembrie 1939. Strada pe care se află Teatrul Naţional şi Opera din Iaşi îi poartă astăzi numele.
Amicul lui Brahms
Eusebie Mandicevschi a sosit la Viena din Cernăuţi şi a devenit vienez. S-a adaptat spaţiului germanic în asemenea măsură încât ajunsese să le trimită fraţilor săi scrisori în germană. Cu toate acestea, fiul de preot ortodox nu s-a dezis niciodată de bagajul cultural românesc cu care venise. Dimpotrivă: din Viena, a contribuit decisiv la dezvoltarea muzicii corale româneşti din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. A avut o adâncă legătură de prietenie cu Brahms, care a ţinut aproape o viaţă, deşi compozitorul nu era tocmai renumit pentru amabilitatea arătată contemporanilor săi. Eusebie Mandicevschi a fost între 1887 şi 1896 bibliotecar şi arhivar al celebrei „Societăţi a Prietenilor Muzicii”. A arhivat şi a salvat operele maltratate ale unor compozitori renumiţi precum Haydn, Schubert şi Brahms. A murit în 1929 la Viena, fiind aşezat într-un mormânt de onoare din Cimitirul Central vienez.
O stea demnă de Hollywood
Numele Maria Cebotaru îl poartă azi străzi din Viena, Salzburg, Dresda, Burgas şi Chişinău. E numele unei personalităţi artistice ieşite din comun şi al unei mari vedete a timpului său. Cebotaru s-a născut la Chişinău, la 10 februarie 1910, iar biografia ei seamănă cu un scenariu hollywoodian. Studentă la Conservatorul din Chişinău la numai 14 ani, se căsătoreşte la doar 16 ani cu actorul şi contele rus Alexander Vyroubov, directorul unui teatru moscovit, cu trei decenii mai în vârstă decât ea. Fără să stea pe gânduri şi împotriva voinţei părinţilor, îl urmează pe conte la Moscova, Paris şi Berlin. Ajunsă în Germania, tânăra este rapid remarcată de către directorului Operei de Stat din Dresda, Fritz Busch, care îi oferă pe loc un contract pe trei ani. Debutează la 21 de ani în rolul lui Mimi din Boema, de Puccini, cu un succes răsunător care îi deschide calea spre marile scene lirice. Bruno Walter o angajează pentru Festivalul de la Salzburg, cântă la Berlin sub bagheta marilor dirijori Toscanini şi Furtwängler, iar prestaţiile ei în operele lui Mozart şi Richard Strauss ajung legendare.
În paralel, popularitatea de care se bucura îi netezeşte calea către cinema. Maria Cebotaru joacă în aproape o duzină de filme, nu toate excepţionale, dar de succes, alături de multe dintre vedetele epocii. Statul român i-a acordat distincţia regală Coroana României în grad de Comandor. Marea soprană s-a stins răpusă de cancer la numai 39 de ani.
Prins de urgia războiului
A studiat la Conservatorul din Bucureşti şi a debutat răsunător pe scenele româneşti. După alte câteva stagiuni de succes, Mihai Popescu a studiat la celebra şcoală de actorie vieneză a regizorului Max Reinhardt, considerată cea mai bună a vremii. Pentru artistul român au urmat şapte ani de actorie în limba germană şi o serie de angajamente prestigioase în Jedermann, de Hugo von Hofmannsthal şi Faust, de Goethe. După o scurtă periodă în care a revenit pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, Mihai Popescu se afla la Viena în momentul în care România a întors armele împotriva Germaniei, ceea ce l-a transformat în inamic. Arestat de Gestapo, Popescu a fost internat într-un lagăr de concentrare din care a fost eliberat un an mai târziu de trupele britanice. A revenit în ţară după război şi a murit în anul 1953, la 44 de ani, în urma unei operaţii pentru îndepărtarea unei tumori.
Caruso din tranşee, ucis din gelozie
În timpul celei de-a douăsprezecea bătălii de pe Isonzo, în 1917, în tranşeele din partea austro-ungară a frontului se afla şi tânărul locotenent-major Traian Grozăvescu, născut la Lugoj în 21 noiembrie 1895. Într-un moment de acalmie, tânărul ofiţer a început să cânte în mijlocul tranşeelor Ave Maria, de Bach-Gounod. Camarazii l-au aplaudat frenetic, iar dinspre frontul italian au răsunat chiar strigăte de „Vivat austriaci!”. Astfel s-a petrecut debutul celui care avea să devină peste nu multă vreme „un Caruso austriac”.
După trei ai la Opera din Cluj, în 1922 a repurtat un succes răsunător la Opera Naţională din Budapesta şi i se oferă şansa de a studia cu Franz Steiner la Viena. Ascensiunea sa ameţitoare a continuat şi a devenit o vedetă de prim rang a epocii. A apărut pe scenele lirice din Praga, Budapesta şi Berlin – unde i-a fost propus în 1926 un contract. Tenorul avea să moară ucis de propria soţie cu un foc de revolver, într-un acces de gelozie. Aceasta a fost, ulterior, achitată.
Privilegiul de a emite banconote
Zenovie Constantin a fost fiul mijlociu al înstăritului negustor sibian Constantin Hagi Pop. Afacerile tatălui mergeau de minune, iar planurile sale în privinţa celor doi fii erau, de asemenea, bine calculate. Firma Pop derula deja de câţiva ani afaceri profitabile în capitala habsburgică, astfel încat Zenovie a fost trimis la Viena să studieze economia şi dreptul. În urma unei călătorii de afaceri care îl purtase pe la Paris şi Londra, acesta a decis să intre în afacerile bancare. Succesul a fost răsunător şi i-a adus în cele din urmă titlul nobiliar de baron Von Böhmstetten şi postul de director al Băncii Naţionale a Austriei din impunătoarea Herrengasse, fondată în 1816. Privilegiul cel mai important al acesteia era dreptul exclusiv de a emite bancnote.
„Ghidul, o premieră”
Directorul ICR Viena, Carmen Bendovski, spune că ghidul reprezintă şi el o premiera în peisajul publicistic vienez pentru că se abate de la tradiţia monografiilor Vienei maghiare, ceheşti, evreieşti, turceşti. „Este primul ghid turistic, realizat grafic de un reputat designer austriac şi este scris la patru mâini, prin <>, de directorul adjunct al ICR Viena şi purtătorul de cuvânt al Abaţiei Klosterneuburg. In avanpremieră, la sfârşitul anului 2010, ghidul a fost lansat pentru un grup de oameni de cultură, jurnalişti, oficialităţi şi artişti, printr-o plimbare pe urmele românilor din Viena, cu trăsurile! Si aceasta, cu riscul repetării, o premieră absolută, nu doar pentru că invitaţii austrieci nu ştiau ce român de vază a învăţat la Gimnaziul Theresianum, ci pentru că… absolut niciunul dintre ei nu îşi contemplase vreodată oraşul prin fereastra unei caleşti, printre aburi de ţuică fiartă, la minus 20 de grade.”
În trecere prin capitala Austriei
În lucrarea sa „Românii pe Ringstrasse: trasee de ieri prin Viena de azi”, realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, Gabriel Kohn aminteşte şi numele altor români asupra cărora capitala Austriei a lăsat o amprentă identitară remarcabilă.
Nichifor Crainic, teolog, poet şi filosof, creator al curentului gândirist, a urmat între 1920 şi 1922 cursurile Facultăţilor de Teologie Catolică şi de Filosofie ale Universităţii din Viena.
Alexandru Flechtenmacher a studiat în Austria compoziţie şi vioară, devenind primul compozitor de operete din România.
Elena Asachi a fost prima compozitoare care a reuşit să se impună în România într-un domeniu rezervat în mod tradiţional bărbaţilor.
Ildiko Szabo Raimondi, una dintre sopranele de frunte din lume, a performat la Opera Populară din Viena.
