Otmar Szafnauer a plecat din ţară pe când avea doar şapte ani, dar, chiar şi aşa, îşi aminteşte că în România a prins gustul curselor de maşini: avea patru sau cinci ani când a condus un kart, la şcoală, scrie The New York Times.
Otmar a fost prins cu totul de microbul curselor de maşini atunci când s-a mutat cu familia în Statele Unite ale Americii, în Detroit. A obţinut o diplomă în inginerie şi a ajuns, în timp, să ocupe funcţii importante în mediul curselor auto din SUA.
Szafnauer, în vârstă de 48, lucrează acum într-un post de director operaţiuni pentru echipa de Formula 1, Force India. Otmar este, astfel, unul dintre puţinii americani care au ajuns să lucrează cu normă întreagă în Formula 1.
„Există curse de bună calitate în America, precum cele organizate în cadrul campionatelor IndyCar sau Nascar, prin urmare nu trebuie să părăseşti Statele pentru o astfel de carieră. Ar fi o mişcare îndrăzneţă să laşi totul în urmă şi să te muţi în Europa”, a explicat Szafnauer această situaţie pentru The New York Times.
Bunicul lui s-a născut în Pennsylvania şi a ajuns în Europa când avea 14 ani. Tatăl şi mama lui Szafnauer s-au născut în România, deşi, acum, amândoi sunt americani.
Familia lui Otmar a părăsit România în 1972 şi s-a mutat în SUA, în Detroit. Acolo, Otmar şi-a dat seamă că este cu adevărat pasionat de tot ceea ce înseamnă cursele de automobilism.
Tatăl unuia dintre vecinii săi din Detroit obişnuia să participle la curse de accelerare. Otmar a avut ocazia să admire maşinile pe care acesta le folosea în astfel de concursuri. L-au fascinat şi l-au determinat să facă dintr-o pasiune o profesie.
Szafnauer a absolvit Universitatea din Detroit cu o diplomă în inginerie, în 1986. S-a angajat apoi la Ford şi în acelaşi timp a urmat cursurile şcolii Jim Russell, specializată în cursele de maşini.
Până în 1993, Szafnauer s-a ocupat de coordonarea mai multor campionate de nivele mici precum Formula Ford, GT sau Formula 2000. S-a implicat chiar şi în proiectul de creare al unei maşini sport pentru Ford, denumită Indigo, menită să concureze cu Dodge Viper şi Chevrolet Corvette.
Szafnauer a lucrat la proiectul Indigo cu Adrian Reynard, designerul de maşini de curse pentru IndyCar. Atunci când Reynard a început să pună bazele unuie echipe de Fomula 1 pentru pilotul canadian, Jacques Villeneuve, l-a invitat pe Szafnauer să i se alăture. Echipa a luat numele de British American Racing sau BAR.
Szafnauer a ajuns mai apoi vicepreşedinte al companiei Honda, iar în 2009 a contribuit la realizarea unei aplicaţii pentru iPhone, numită Soft Pauer, ce permite vizualizarea locaţiei unei maşini de curse şi a timpilor pe care îi scoate maşina, în timp real, în timpul unui campionat de Formula 1.
La sfârşitul lui 2009, Szafnauer a ajuns la Force India, o echipă care a pornit de pe locul nouă şi care a reuşit să ajungă anul trecut pe locul şase în clasamentul curselor de automobilism.