Martin Pistorius era un copil sănătos şi fericit până la vârsta de 12 ani când o boală misterioasă l-a făcut să intre într-o comă. Doctorii nu au descoperit cauza bolii şi până şi mama lui îşi pierduse speranţa că se va mai recupera.
Dar, în 1992, când Martin avea 16 ani, a avut loc un miracol: a început să îşi recapete cunoştinţa.Totuşi era în continuare blocat în corpul lui bolnav, prin care nu putea comunica.
A început să îşi controleze puţin capul şi mâinile şi a folosit un calculator pentru a scrie mesaje şi a folosi o voce electronică. Aici, Martin spune povestea unei recuperări miraculoase: cum a găsit iubirea, o casă şi o slujbă in Anglia.
Până la vârsta de 12 ani eram un băiat normal din Africa de Sud. Dar în Ianuarie 1988 am venit acasă cu o durere de gât şi nu m-am mai întors niciodată la şcoală. În următoarele luni nu am mai mâncat, dormeam multe ore pe zi şi mă plângeam că mă doare când merg.
Corpul meu a devenit slăbit şi mintea la fel. Am intrat într-o comă iar doctorii nu ştiau ce a provocat-o.
După ce am fost tratat pentru numeroase boli făra efect, doctorii mi-au sfătuit părinţii să ma interneze într-o instituţie. Îmi petreceam ziua la centru de recuperare şi noaptea eram adus acasă.
Mintea mea a început să îşi revină pe la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani era recuperată complet. Deşi eram conştient, nu îmi puteam folosi corpul. Tatăl meu avea grijă de mine în fiecare zi: mă spăla, mă hrănea şi mă imbrăca.
Mama mea era atât de afectată de condiţia mea încât nu se apropia foarte mult de mine şi la un moment dat a încercat să se sinucidă.
Una din îngrijitoarele de la centru, Virna van der Walt, m-a înţeles. Prin întrebările simple pe care mi le adresa, puteam să îi răspund prin mişcări ale ochilor şi capului.
La sugestia îngrijitoarei am fost dus la un centru unde se ocupau de genul meu de comunicare. Acolo mi-au oferit un aparat prin care alegând anumite cuvinte, foloseam o voce sintetică pentru a comunica. Am descoperit că eram interesat de calculatoare şi am reuşit să îmi găsesc de lucru la centru.
La un moment dat am întâlnit-o pe Joanna. Ea lucra ca asistent social in Anglia. După ce ne-am întâlnit pentru o perioadă de timp şi ne-am mărturisit sentimentele de iubire unul faţă de altul ne-am hotărât să ne mutăm în Anglia.
Acolo mi-am găsit de lucru ca web-designer. Stăteam într-un apartament mic unde scaunul meu electric nu încăpea aşa că a trebuit să folosesc un scaun normal. În felul acesta am capătat un control mai mare asupra corpului meu.
În iunie 2009 ne-am hotărât să ne căsătorim. Când ne-am spus jurămintele mi-am dat seama că ăsta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat şi că asta mi-am dorit mereu, să găsesc iubirea.
