Obeliscul Carolina, cunoscut şi ca Stâlpul Carolina sau Ştatua Carolina, a fost înălţat sub forma unei coloane monumentale, în anul 1831, pe latura sudică a Pieţei Centrale a Clujului, în amintirea trecerii prin oraş a împăratului Francisc I şi a soţiei lui, Carolina Augusta, în 1817. În scopul de a întări loialitatea supuşilor, cuplul imperial a efectuat o vizită în această parte a imperiului, ocazie cu care a trecut prin Bistriţa, Dej şi Cluj.
Cel care a iniţiat construirea obeliscului a fost Sámuel Páll, judele primar al oraşului, propunerea sa fiind avizată favorabil, la 1 mai 1818, sfatul Clujului a înaintat Guberniului Transilvaniei şi curţii imperale cinci proiecte spre aprobare, iar în 1819 s-a început strângerea fondurilor necesare.
Cine sunt autorii monumentului
În decembrie 1821, sfatul oraşului a încheiat contractele pentru realizarea monumentului. Astfel, pietrarii Mihály şi Antal Schindler urmau să ridice monumentul, iar Sámuel Nagy trebuia să realizeze reliefurile decorative. Lipsa de fonduri a întârziat începerea lucrărilor, dar donaţia de 16.000 de forinţi făcută de procurorul clujean, Imre Topler, a permis finalizarea lucrării.
În literatura de specialitate, Obeliscul Carolina este considerat drept unul dintre cele mai reprezentative monumente publice neoclasice din Transilvania. El este primul monument laic al Clujului, celelalte construite până atunci în oraş având o semnificaţie religioasă.
Care sunt caracteristicile monumentului
Obeliscul are o înălţime de 10 metri, iar feţele sale au fost ornamentate cu basoreliefuri. În cele patru colţuri, monumentul este străjuit de patru vulturi sculptaţi în calcar, fiecare având în cioc câte o cunună de lauri, din fier forjat.
Latura principală a postamentului este decorată cu stema oraşului, cea posterioară cu o placă cu inscripţie, turnată din fontă, în care sunt comemorate circumstanţele ridicării monumentului. Pe latura principală a obeliscului se află portretul cuplului imperial, într-un medalion. Portretul este cioplit din marmură, fiind susţinut de o pereche de genii înaripate. Pe latura de est a postamentului este reprezentat scena sosirii caleştii imperiale prin Poarta străzii de Mijloc, în prim-planul scenei evidenţiindu-se un grup de cetăţeni şi cortegiul călăreţilor ieşiţi în întâmpinarea împăratului.
Basorelieful de pe latura de vest reprezintă cuplul imperial aflat în poarta Spitalului Carolina, în cadrul unei scene în care împărăteasa, înconjurată de cortegiul imperial, miluieşte o cerşetoare. Alături de ea, împăratul este imortalizat îmbrăcat într-o ţinută specifică modei teritoriilor germane din perioada respectivă. Obeliscul propriu-zis, îngerul purtând efigiile într-o cunună de lauri şi cei patru vulturi de piatră care ţin în plisc lauri sunt opera sculptorului Anton Csürös şi a profesorului de desen Samuel Nagy, ambii clujeni. Basoreliefurile înfăţişând momente din vizita împăratului au fost realizate de profesorul Academiei de Arte din Viena, sculptorul Josef Klieber.
Monumentul a fost dezvelit în data de 4 octombrire 1831, de ziua onomastică a împăratului, în cadrul unei festivităţi solemne.
Deşi iniţial Obeliscul Carolina a fost amplasat în Piaţa Unirii – fosta Piaţa Mare – în anul 1898, cu ocazia reamenajării centrului vizând amplasarea ansamblului monumental Matia Corvinul, a fost mutat în Piaţa Muzeului de astăzi, cunoscută în acele vremuri drept Piaţa Mică sau Piaţa Carolina Augusta.
„Cuplu” cu Constantin Daicoviciu
Tot în piaţă, pe latura vestică, în faţa Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei, se află bustul academicianului Constantin Daicoviciu. Constantin Daicoviciu (1898-1973), renumit istoric şi arheolog, a fost profesor, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, precum şi membru al Academiei Române. Între anii 1923-1968, a fost profesor de antichităţi clasice şi epigrafie la Universitatea din Cluj, iar apoi decan, imediat după eliberarea Transilvaniei de Nord. În ianuarie 1947, a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Asigurărilor Sociale şi Muncă. În 1955 a devenit membru al Academiei Române. Între 1957-1968 a fost rectorul Universităţii Babeş-Bolyai fiind şi director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei din 1945 până în 1973. Ca un omagiu adus prodigioasei sale activităţi, satul său natal, Căvăran din judeţul Caraş-Severin, a primit, în anul 1973, numele lui Constantin Daicoviciu. De asemenea, în memoria sa, în Piaţa Muzeului, la intersecţia acesteia cu strada care îi poartă numele, a fost amplasat un bust, operă a sculptorului Ion Irimescu.
