După condamnările anterioare, criminalul a mai primit șase ani, dar este obligat și la plata daunelor către casa de schimb și societatea de asigurări.
Condamnat deja la pedeapsa de închisoare pe viață pe care o execută în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Konstantinos Passaris a mai primit o condamnare de 6 ani. Curtea de Apel Galați s-a pronuțat recent în dosarul 23.417/233/2014, al cărui obiect este jaful de la casa de schimb valutar „Nova 2000” din centrul Galațiului.
În seara zilei de 13 noiembrie 2001, Passaris și un complice au pătruns în casa de schimb valutar, i-au lovit cu sălbăticie pe vânzătoare și paznic și au fugit cu echivalentul a 900 de milioane de lei vechi. Două săptămâni mai târziu, pe 26 noiembrie, Passaris a jefuit casa de schimb valutar din Complexul „Petit Bijoux”, din București, unde a comis și un dublu asasinat.
Fiind capturat după atacul de la București, Konstantinos Passaris a negat că ar fi autorul jafului și al dublei crime de la „Petit Bijou”, susţinând că banii găsiţi de poliţişti în apartamentul lui, jumătate de miliard de lei vechi, proveneau din jaful de la Galați. Anchetatorii au dovedit că el este autorul dublei crime și prin sentinţa penală nr. 712/30.07.2003 a Tribunalului Bucureşti Konstantinos Passaris a fost condamnat la închisoare pe viață.
În aceste condiții nu ar mai fi contat și o condamnare penală în cazul jafului de la Galați.
Pentru jaful de la Galați, încă 6 ani de închisoare
Pe 17 noiembrie 2014, după 13 ani, a fost deschis totuși un proces penal la cererea SC Casa de Schimb Valutar Nova 2000 SRL Galaţi și a societății de asigurări Asirom Vienna Insurance Group, care s-au constituit ca parte civilă, pentru paguba suferită de casa de schimb și pentru despăgubirea pe care asigurătorul a plătit-o casei de schimb valutar.
În ceea ce privește componenta penală, în iunie, Judecătoria Galați l-a condamnat pe Passaris la 6 ani de închisoare pentru jaful de la „Nova 2000”. Magistrații au luat notă de faptul că tâlhăria comisă la Galați „este concurentă cu faptele pentru care inculpatul Passaris Konstantinos a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă prin sentinţa penală nr. 712/30.07.2003 a Tribunalului Bucureşti”, au descontopit pedepsele la care Passaris mai fusese condamnat de Tribunalele din București și Cluj (cea de închisoare pe viață, alte două de câte 10 ani și încă una de 6 ani şi 8 luni) și adăugând și noua condamnare la 6 ani au dispus ca „inculpatul Passaris Konstantinos să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa detenţiunii pe viaţă”.
Passaris, obligat la plata daunelor
Judecătoria a admis acțiunile civile, obligând-ul pe Passaris la plata daunelor, respectiv la plata către Nova 2000 SRL a sumei de 43.675 lei, actualizată cu rata dobânzii de referinţă a BNR, această sumă reprezentând daune materiale suferite, și la plata către Vienna Insurance Group SA a 50.000 lei, reprezentând despăgubirea acordată Nova 2000 SRL Galaţi. Sentința 964/22.06.2015, a Judecătoriei Galați, a fost atacată de casa de schimb, care a cerut schimbarea calculului penalităților. Prin sentința nr. 897/18.09.2015, Curtea de Apel Galați a aprobat cererea, înlocuind actualizarea cu rata dobânzii BNR cu actualizarea cu rata inflației și plata dobânzii de la data faptei, adică din noiembrie 2001 şi până la data achitării efective a prejudiciului.
SUPRANUME
La 26 de ani, „fiara din Balcani“
În perioada 2000-2001, Passaris era considerat unul dintre cei mai duri și abili criminali din Grecia, fiind numit „fiara din Balcani”. „Reușea” asta la numai 26 de ani. Era liderul unei bande deosebit de periculoase, el și complicii săi ucigând cinci polițiști greci. Pe 16 februarie 2001 a fost arestat de Poliția din Atena pentru omor calificat, tentativă de omor și răpire de persoane, dar a reușit o evadare spectaculoasă. A simulat o criză de epilepsie și a fost transportat la un spital, unde doi dintre membrii grupării sale, care se pare că erau de origine română, au deschis focul asupra polițiștilor, iar Passaris a dispărut la bordul unui autoturism ”Lancia”, pe care l-a deturnat din trafic, amenințând-ul pe proprietarul autoturismului cu un pistol. În august 2001, polițiștii au dat de urma sa, localizându-l într-un apartament din Atena. Pentru capturarea sa a fost organizat un dispozitiv format din 50 de luptători de la trupele speciale, dar Passaris a reușit să fugă și de această dată, fiind dat în urmărire prin Interpol. A făcut rost de un pașaport fals și a venit în România. Au urmat jaful de la Galați și dubla crimă de la „Petit Bijou”, în urma cărora a fost capturat de polițiștii români. Între timp, a ajuns să își regrete faptele și a devenit credincios, fiind chiar susținut financiar de o asociație religioasă din Grecia.
Passaris ispășește o condamnare pe viață