Grecia atrage atentia in aceste zile cu o exemplara poveste de familie. Familia europeana. De fapt, Grecia face parte din ramura cea mai puternica si respectata a acestei familii, a celor saisprezece membri ce si-au unit destinele prin adoptarea monedei comune, euro. A fi membru al familiei Euro inseamna sa te bucuri de credibilitate si de bun renume – lucru foarte folositor in numeroase circumstante. Este necesar, in schimb, sa respecti anumite standarde – printre altele, sobrietate financiara. Dar cand faci parte din aristocratie, esti foarte tentat si te simti chiar indreptatit sa traiesti pe picior mare. Timp de ani de zile, unii dintre membrii zonei euro, precum Irlanda, Portugalia, Spania, Italia sau Grecia, au reusit sa traiasca peste posibilitatile lor reale. Solutia era la indemana, creditorii se inghesuie sa ofere imprumuturi in conditii dintre cele mai avantajoase membrilor familiilor bune.
Si astfel, datoriile au crescut si au tot crescut, pana cand criza financiara internationala a facut ca creditorii sa devina mai nervosi si tematori. Cand acestia au descoperit cu stupoare ca cifrele privind deficitele Greciei fusesera masluite, criza a devenit inevitabila: capacitatea de a atrage noi capitaluri ieftine a disparut peste noapte si tara s-a trezit in pericol de a nu-si mai putea onora obligatiile.
In mod obisnuit, cei care ajung in situatia de incetare de plati suporta rigorile pietei si sunt stigmatizati pentru perioade lungi – vezi Argentina. Dar asta nu este de acceptat intr-o familie onorabila precum familia Euro; reputatia monedei comune ar avea de suferit si, prin ea, toti membrii familiei. Toata lumea este de acord ca trebuie facut ceva pentru a evita un deznodamant rusinos si consiliul de familie intrunit la Bruxelles cauta solutii.
Ideea de a apela la camatarul FMI este respinsa de la inceput – din principiu, familia Euro nu vrea sa faca afaceri cu camatarii; nu da deloc bine si ar transmite un semnal de disperare. Un ajutor in cadrul familiei nu este usor de organizat: toti membrii se plang ca trec prin greutati si nu au de unde sa le dea bani grecilor. Unii au chiar dubii ca ruda la stramtoare, Grecia, isi va schimba comportamentul risipitor pentru a se pune pe picioare in viitor. si mai este si hazardul moral creat de un asemenea precedent: toti ceilalti membri risipitori ai familiei, irlandezi, spanioli sau italieni, stiind ca pana la urma vor fi salvati de la faliment, se vor simti usurati si nu vor mai face suficiente eforturi pentru a se redresa. Poate ca pana la urma, fortand interpretarea contractului nuptial (Tratatul de la Lisabona abia intrat in vigoare), s-ar putea gasi niste fonduri pentru Grecia sub forma platii in avans a alocatiei (fondurile europene) la care era indreptatita pana in 2013 sau sub forma unor ajutoare pentru situatii exceptionale.
De remarcat ca in cazul in care s-ar pune in practica prevederile art. 122 din tratat, privitoare la situatiile exceptionale, toate tarile, inclusiv cele care nu fac parte din zona euro, ar fi obligate sa participe. Se ajunge astfel la situatia in care Romania, care a imprumutat ea insasi bani de la FMI, sa fie chemata sa contribuie cu fonduri pentru Grecia!
Intre timp, in Grecia capata amploare teorii care pun totul pe seama unei conspiratii interne (politicienii au deturnat banii in folos propriu) sau externe (speculatori sau forte obscure ce vor sa destabilizeze tara). Putini sunt cei care observa si recunosc faptul ca, timp de ani de zile, sectorul public a crescut peste masura, in vreme ce ineficienta si coruptia au ramas neschimbate. Deficitul bugetului public a ajuns la aproape 13 la suta din PIB in 2009. Guvernul le promite partenerilor europeni masuri care sa refaca echilibrele, printre care figureaza modificarea sistemului de impozite si taxe, inghetarea salariilor in sectorul public si reforma sistemului de pensii. Dar sindicatele si alte organizatii s-au mobilizat si ameninta cu greve si paralizarea intregii activitati.
Tensiunile din cadrul familiei europene au repercusiuni mult mai largi. Desi Grecia reprezinta doar 3 la suta din produsul intern brut al Uniunii Europene si este a 33-a economie ca marime din lume, criza izbucnita aici a determinat deja devalorizarea monedei euro in raport cu alte valute, in timp ce pietele de actiuni de la Londra, Frankfurt si pana in indepartata Australie anunta astazi scaderi de peste 2 la suta. Toata lumea se teme ca criza greceasca ar putea deschide calea unei reveniri a crizei financiare mondiale.
Exista cateva invataminte importante pentru Romania ce pot fi trase din criza greceasca. Primul este acela ca, atunci cand e vorba de bani, chiar si cele mai armonioase relatii de familie se deterioreaza rapid si apar motive de ranchiuna intre membri ce pareau sa se inteleaga foarte bine. Criza greceasca este prima incercare serioasa cu care este confruntata familia Euro dupa zece ani de la adoptarea monedei comune, iar consecintele sale pe termen lung vor fi fie in directia sporirii integrarii prin adoptarea unei politici fiscale comune a zonei euro (directie care nu se bucura de prea mult sprijin popular in momentul de fata), fie in sensul slabirii zonei euro pana chiar la o eventuala disolutie (au reaparut discutii privind posibilitatea ca unele tari sa paraseasca zona euro).
In al doilea rand, nu pot fi ignorate asemanarile dintre situatia Greciei si cea a Romaniei, care se lupta cu aceleasi deficite structurale si este obligata sa procedeze la restructurari in sectorul public sau in sistemul de pensii. As spune ca, pentru Grecia, faptul ca s-a aflat in zona euro a fost si este un avantaj atat pentru ca a beneficiat tot timpul de conditii de creditare mai bune decat Romania, cat si pentru ca va obtine pana la urma un pachet de ajutor european generos. Putem spune ca si noi, si grecii (si cativa altii) am tras un chef pe datorie, doar ca ei au avut berea mai ieftin!
In final insa, nota de plata trebuie platita si nici Grecia, nici Romania nu vor fi scutite de ajustari dureroase ale deficitelor, care in ultima instanta inseamna scaderea consumului si a nivelului de trai. Se spune adesea in aceste zile ca apartenenta la zona euro creeaza pentru Grecia un dezavantaj, deoarece nu poate folosi pentru ajustare parghia devalorizarii monedei nationale.
Avantajul devalorizarii este insa doar aparent, intrucat rezultatele sunt, in ultima instanta, reducerea veniturilor reale (a puterii de cumparare) si scaderea nivelului de trai – aceleasi consecinte pe care le au masurile de ajustare propuse de Grecia. Marele avantaj al devalorizarii ca instrument de ajustare este de ordin politic: ea taxeaza toate veniturile si elimina necesitatea de a purta negocieri dificile cu sindicate inflexibile pentru scaderi de salarii si disponibilizari de personal.
