Chiar dacă vede în guvernul său unul „de avarie”, încercând astfel să limiteze preventiv inevitabila erodare a USL, Victor Ponta nu va putea, odată instalat la Palatul Victoria, să sară peste câteva scadenţe-cheie. Scadenţe care ard foarte tare.
Căderea guvernului cu numai jumătate de an înaintea alegerilor generale şi la nici trei luni de la învestirea sa nu reprezintă nici pe departe cea mai fericită opţiune pentru România, aşa cum arată ea la ora actuală.
Doar spectrul a două runde de alegeri, în primăvară şi în toamnă, punea deja suficientă presiune pe dezideratul unei administrări cât mai puţin sinuoase a ţării, în contextul, evident pentru toată lumea, al unui climat economic mai mult decât delicat şi sub presiunea respectării unor angajamente internaţionale pe care România şi le-a asumat deja
în plan financiar, dar şi în ceea ce priveşte reforma în justiţie. De unele dintre ele depinde în mare măsură inclusiv aderarea noastră la Schengen.
Pe de altă parte, USL a preluat guvernarea pe căi absolut democratice, iar din acest motiv contează mai degrabă ce urmează de azi înainte, nu ce a fost până în ziua moţiunii. Înainte de toate, însă, aş puncta că pentru Victor Ponta şi echipa sa şase luni de mandat, mai ales în an electoral, pot fi suficiente pentru a strica mult, dar insuficiente pentru a construi ceva durabil. Iar când mai şi alergi cu fantoma erodării pe urmele tale, o panică de bun simţ ar trebui să prindă contur.
Prin urmare, deci, ce va urma?
De când a căzut Cabinetul Ungureanu, atenţia publică s-a concentrat foarte mult în direcţia financiară, mai exact a modului în care fosta Opoziţie, odată ajunsă la putere, va reuşi să onoreze promisele majorări de salarii, de pensii şi altor tipuri de cheltuieli, cu precădere în sfera protecţiei sociale.
Cum deja între declaraţiile făcute de Ponta înainte de a fi desemnat premier şi cele cărora le-a dat glas în noua calitate au început să apară nuanţe şi să se caşte unele prăpăstii, devine tot mai evident că misiunea Guvernului său, pe acest palier, va fi dacă nu imposibilă, atunci cel puţin extrem de complicată.
Dar ce va face noul guvern nu se limitează strict la chestiuni legate de salarii, pensii şi ajutoare sociale. USL are în sfârşit ocazia să ne lămurească în ce fel va aborda, la guvernare fiind, problema reformei din justiţie, pe care liberalii, social-democraţii şi conservatorii s-au pronunţat des.
Uneori, ieşirile acestora au fost halucinante, alteori, intenţiile exprimate public au stârnit îngrijorări care au reverberat până la nivelul cancelariilor occidentale.
Din perspectiva raportului MCV, de pildă, vara lui 2012 va fi una critică pentru România, la fel şi toamna, când ar putea fi luată o decizie cu privire la momentul aderării noastre la Schengen.
Chiar în această perioadă, când un guvern a căzut după 78 de zile, iar un altul abia se află în formare, experţii europeni evaluează progresele Bucureştiului în domeniul justiţiei.
Însă noile evoluţii politice îi va obliga la precauţii sporite, forţându-i să fie şi mai atenţi la ceea ce au găsit deja, dar şi mai scrupuloşi în cântărirea perspectivelor ţării noastre. Dintr-un atare punct de vedere, atenţia sporită a Europei ar fi justificată de faptul că noua garnitură de lideri ajunşi la putere a lansat constant ameninţări la adresa magistraţilor care le-au dat emoţii unor politicieni cu dosare penale.
De notorietate este şi faptul că au pus în repetate rânduri sub semnul întrebării funcţionarea unor instituţii precum DNA şi ANI, deşi s-au numărat printre puţinele care, din contră, şi-au atras aprecierea oficialilor europeni.
Dacă lucrurile s-ar fi oprit la câteva aventuri declarative ale unui Victor Ponta sau Crin Antonescu, ar fi fost cât de cât mai simplu. În jurul lor performează însă un cor întreg care instigă la desfiinţarea luptei anticorupţie, iar vocile care dau glas acestui deziderat obscen cântăresc mult în partidele conduse de Ponta şi Antonescu, unii având chiar funcţii în Parlamentul României.
Prin urmare, şi diplomaţii străini de la Bucureşti, ca şi funcţionarii europeni care vor redacta raportul MCV au toate motivele să urmărească direcţia pe care o va apuca noul guvern.
Să nu uităm că însuşi primul ministru desemnat, Victor Ponta, a comparat DNA cu o „instituţie care distruge carierele”, sau că s-a lansat în tirade demne de anii ’50 împotriva procurorilor care au îndrăznit să-şi facă meseria sau că a organizat apărarea în stradă a unui baron local aflat sub anchetă (celebrul Nicolescu de la Argeş), trădând astfel cât de fidel i-a rămas mentorului său Adrian Năstase, care şi-a dus şi el pesediştii la Parchet pentru a sta strajă la libertatea infractorului Bivolaru.
Apropo de baronii locali, comportamentul viitorului premier Ponta ne va da cât de curând indicii preţioase şi precise despre influenţa, la zi, a baronilor PSD asupra Guvernului României.
Rămânând în continuare la capitolul justiţie, noul cabinet va fi nevoit să ia în piept şi spinoasa problemă a unor noi numiri la vârful DNA şi a Parchetului General, în condiţiile în care mandatele lui Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi nu vor mai fi valabile din această vară (Morar chiar a beneficiat de o extensie legală de şase luni, din februarie până în august).
Pentru că desemnarea înlocuitorilor lui Morar şi Kovesi aparţine ministrului Justiţiei, numele viitorilor procuror-şef şi procuror general ne vor ajuta să înţelegem ce loc rezervă Guvernul Ponta luptei anticorupţie.
Pentru Victor Ponta şi USL va fi o probă de foc, iar asta cu atât mai mult cu cât, până acum, UE şi SUA au arătat deschis că urmăresc subiectul cu lupa.
Nu în ultimul rând, rămâne în suspans chestiunea serviciilor de informaţii. Precipitarea situaţiei a făcut ca Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu să preia guvernarea ţării şi să obţină o precară majoritate în Parlament înainte să se fi pus de acord cu privire soarta şefilor SRI şi SIE. Nelămurirea la timpul ei a unei chestiuni atât de delicate constituie o mare eroare.
