I-am vazut pe mai multi lideri de partid facand apel insistent la constiinta proprie a parlamentarilor in momentele de criza maxima. Asta dupa ce, in sedintele premergatoare dezbaterii finale, aceiasi lideri trasasera directiva ca toti colegii senatori si deputati sa voteze in forumul legiuitor nu cu fata la tara, ci in functie de interesul partidului. Unii demnitari cu gandul la electorat au recunoscut ca au fost constransi sa-l suspende pe seful statului. Altii au negat categoric existenta vreunui ordin, in stilul arhicunoscut. Refuzand din start ca autonomia decizionala sa le apartina in totalitate prin acceptarea neconditionata a imperativului politic, exponentii unei categorii de interese nu s-au abatut nici de data asta de la linia trasata de la "centru". Se infirma astfel proverbul conform caruia socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cea din targ. Iata ca in politica s-a nimerit de minune. Mai mult, s-a demonstrat ca recursul la constiinta are o mare incarcatura partizana, fiind in continuare ridiculizat si batjocorit prin manipulari experimentate in laboratoarele propagandei de partid. Sunt convins ca apelul la asa-zisa constiinta adresat in situatii de criza nu urmareste vointa celui care baga bila in urna si, evident, a cetateanului, stiut fiind ca parlamentarii sunt alesii poporului, ci doar dorinta fatarnica a catorva sefi de partid autoproclamati aparatori ai binelui national. Cum o arata binele asta, promis cu doi ani in urma chiar de presedintele suspendat, nu am vazut inca. In schimb, am vazut multe grozavii comise de mogulii tranzitiei in numele unui ideal incremenit parca la orizont. Atat in zona stangii, cat si a dreptei. Atat din sfera de influenta a lui Basescu, cat si a lui Tariceanu. De aici si parerea ca avem multi politicieni incapabili sa poata lua decizii din convingere.
S-a demonstrat ca exista parlamentari care aleg sa fie muti, orbi si surzi de dragul unor interese de grup sau de partid, preferand sa ramana marionetele unora sau altora, in functie de fluxul si refluxul politic. Au intrat in Parlament la gramada, fara o notorietate anume. Alta optiune decizionala decat cea impusa de sefii de partid nu au. In felul acesta achita nota de plata bastanilor care i-au sprijinit sa ajunga inalti demnitari. Cum sa se puna ei contra, cata vreme partidul i-a facut oameni? Cu constiinta proprie, contrara "constiintei" de partid, se moare de foame, ar spune politicienii fara personalitate. Insa sub aripa lui Hrebenciuc, Patriciu, Voiculescu si – de ce nu? – a lui Basescu nu te ploua, nu te ninge. Daca mai reusesti sa intri si in raza de protectie a Palatului Cotroceni sau a Palatului Victoria, esti un om de viitor.
In perioada de varf a crizei politice, i-am vazut pe cei mai importanti politicieni cum incearca sa prosteasca electoratul prin mijloace demagogice si populiste. La unison au sustinut faptul ca fara ei ne vom duce pe copca. Cu alte cuvinte, viitorul tarii ar putea fi compromis in buna masura daca Parlamentul face jocul oligarhilor. Acuzele au fost cu nemiluita. Galagie ca la balci. si ziua, dar si noaptea. In strada, dar si la televizor. Fiecare condamna adversarul pentru ca i-o cere partidul. Nu din convingere. In democratie se permite orice. Chiar si sa calci pe constiinta proprie, ca tot nu-ti va cere cineva socoteala. Important este ca partidul sa te creada un democrat pursange, care se bate pentru un scop a carui finalitate nu are de-a face cu masa de cetateni. Cei mai multi dintre politicienii angrenati in scandalul dintre Palate, care a culminat cu suspendarea presedintelui ales, nu doresc asanarea morala a societatii. Nici Basescu, nici Tariceanu si nici echipele lor nu se gandesc la raul pe care-l fac tarii sustinand un razboi insuportabil. Dispretuind imperativele momentului si interpretand Constitutia prin apucaturi paranoide de dragul unor voturi, care ar putea sa vina sau sa nu mai vina, se va sapa o mare prapastie intre artizanii actualei crize si popor. Diferenta intre cele doua parti este aceea ca poporul va vota potrivit propriei constiinte civice. Asa cum ar trebui sa faca, de fapt, intreaga clasa politica.
