1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialPotopul. Defrișările ilegale încep să-și arate efectele

Potopul. Defrișările ilegale încep să-și arate efectele

Cauza principală a inundaţiilor care au lovit în aceste zile judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş o reprezintă scurgerile de pe versanţi în urma ploilor abundente. Alte judeţe ameninţate sunt Alba, Cluj, Maramureș, Harghita, Covasna, Bacău, Suceava şi asta pentru că, din cauza defrişărilor care au avut loc aici, apele pot forma viituri nimicitoare.

Fostul ministru delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, a confirmat pentru România liberă situaţia dezastruoasă din zonele afectate de inundaţii. Potrivit fostului demnitar, sunt perimetre în care, într-un an și jumătate, s-au cărat peste 6.000 de camioane încărcate cu lemn. Acestea sunt date pe care autoritățile centrale le știu, în urma controalelor. Fostul ministru a spus clar că localnicii nu au capacitatea de-a exploata lemn într-o cantitate atât de mare. Există, în schimb, o adevărată mafie a lemnului, cu capacități imense de tăiere și transport a arborilor hăcuiți fără milă.

Mii de hectare de pădure hăcuite

Hidrologii atrag atenția, de mulți ani, că tăierea pădurilor poate duce la apariția scurgerilor de pe versanți. Dimpotrivă, dacă pădurea e întreagă, apa rezultată din ploaie, în orice cantitate ar fi, se prelinge ușor printre arbori, spre baza muntelui. Lipsa arborilor face ca fenomenul scurgerii să capete viteză amețitoare. Unite în vale, zecile de pâraie umflate dau naștere unui șuvoi apărut aproape din senin. Pe lângă asta, apele antrenează bolovani și resturi de pomi, transformate în adevărate ghiulele, în stare să distrugă orice dig de apărare. Referindu-se la ceea ce s-a întâmplat acum în Vâlcea și Argeș, Lucia Varga a scos în evidență că, în ultimii ani, doi munți din aceste județe au rămas fără păduri, fiind vorba de arbori dispăruți pe suprafețe de ordinul câtorva mii de hectare. „Despăduriri masive au avut loc în multe alte zone ale țării, practic de-a lungul lanțului carpatic de pe teritoriul României. Astfel că pericolul unor scurgeri de pe versanți există și în alte zone montane ale țării, în cazul unor ploi abundente”, atrage atenția specialistul.

Pădurea e mai scumpă, în comparație cu cheresteaua

Soluții există și despre ele se vorbește de mult timp. Mai greu e cu aplicarea lor. De pildă, arată fostul ministru, ar trebui ca țara noastră să stopeze în mare măsură exportul masei lemnoase brute, iar lemnul tăiat din pădure să fie vândut prin licitații transparente, organizate în depozitele puse sub strictă supraveghere. Pe de altă parte, statul ar trebui să încurajeze, chiar financiar, proprietarii de păduri, astfel încât aceștia să conserve averea verde pe care o posedă, și nu s-o taie. „Am auzit o vorbă nu demult care mi-a plăcut foarte mult și de care ar trebui să ținem seama – pădurea e mai scumpă în comparație cu cheresteaua”, conchide Lucia Varga.

Controale de formă

Ministerul Mediului a anunţat ieri controale asupra modului în care s-au făcut tăierile de păduri în județul Gorj, cel mai afectat de inundațiile ultimelor zile.

Oficialitățile vor să se edifice asupra unui fapt, potrivit comunicatului oficial – dacă scurgerile de pe versanți au avut loc numai din cauze naturale, ori se poate vorbi și de un efect al faptului că munți întregi au fost „cheliți” de mii de hectare de arbori.

O asemenea abordare arată cât preț au pus oficialii de la noi, de-a lungul timpului, pe avertismentele hidrologilor.

Trei oameni au murit luaţi de ape

Rapiditatea scurgerilor de pe versanți e dovedită și de modul în care trei oameni, doi din Argeș și unul din Vâlcea, au fost luați de ape, trupurile lor fiind ulterior găsite fără suflare. Localnicii ieșiseră cu vitele pe islazul comunal sau erau pe drum, în căruță. Râurile umflate peste măsură au dus șuvoaiele și spre județele din sudul țării, în Teleorman șapte comune fiind afectate de inundații. Ploile și-au făcut din nou apariția, în cursul zilei de ieri, cu precădere în Banatul montan, apărând probleme în transportul feroviar din zona Oravița. Vestea bună e că ploile se opresc, iar de azi începe să se facă simțită canicula, în toată țara, spun meteorologii.

Șeful Apelor Române și-a dat demisia de onoare

Dacă mafia pădurilor nu poate fi hăcuită, după cum s-a văzut de 25 de ani încoace, Guvernul taie și el ce poate – în cazul de față capul șefului de la Apele Române.

Văzând că directorul acestei instituții este în concediu, în timp ce sud-vestul țării e sub ape, premierul Victor Ponta a solicitat, potrivit Mediafax, la sfârșitul ședinței de miercuri a Executivului, înlăturarea din funcție a lui Vasile Pintilie. Acesta din urmă, declarând ulterior că a coordonat operațiunile Apelor Române prin telefon, a decis să-și dea demisia de onoare.

Pagube

Peste 1.000 de persoane evacuate

3 oameni şi-au pierdut viaţa, unul în Vâlcea şi doi în Argeş;

1.184 de persoane au fost evacuate din casele lor;

99 de locuinţe au fost complet distruse;

128 de case au fost grav avariate;

2.003 gospodării se aflau ieri sub ape;

7 drumuri naţionale au fost afectate de viituri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă