„Am aranjat cu Posta ca pensiile sa fie duse la domiciliu inainte de Craciun, ultima zi de plata fiind probabil 22 decembrie”, ne-a declarat Mihai Seitan, presedintele Casei Nationale de Pensii – CNPAS.
Acesta a precizat ca majoritatea pensionarilor vor primi un cuantum majorat, iar cei care nu beneficiaza de acest drept si au un cuantum de pana la 4.350.000 lei vor primi „cadou” diferentiat, intre 300.000 si 600.000 lei. Banii vor fi adusi acasa, de postas, o data cu pensia, pe un talon separat.
Incepand cu 1 decembrie 2006, valoarea punctului de pensie va fi de 396,2 lei noi, decizie luata de Executiv cu o luna mai devreme. Astfel ca peste 4,5 milioane de pensionari vor primi o pensie majorata cu 16,8%. Dintre acestia, 980.000 sunt fosti agricultori, iar 3.561.000 apartin sistemului public de pensii. Ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, a declarat ca vor fi varstnici care nu vor primi nici un leu in plus, iar pentru 558.000 de pensionari cresterea va fi partiala, explicatia fiind punctajul rezultat in urma recalcularii pensiilor. Demnitarul a explicat ca pensionarii fosti salariati vor avea in plus in medie 55 lei, cei cu majorare partiala – 26 lei, iar agricultorii – 21 de lei. Barbu a precizat ca pentru persoanele care nu primesc nimic prin majorarea punctului de pensie si au o pensie sub 4.350.000 lei s-a stabilit un ajutor banesc diferentiat. Astfel, cei cu o pensie de pana la 210 lei vor primi un ajutor banesc de 600.000 lei. Cei cu un cuantum intre 2,1 milioane lei si 3.160.000 lei primesc 500.000 lei, iar persoanele cu pensii intre 316 si 435 lei primesc 400.000 lei. Pensionarilor care beneficiaza de majorare partiala si au o pensie de pana la 4.350.000 lei li se acorda un ajutor banesc de 300.000 lei vechi.
Indemnizatiile fixe, indexate cu 5%
Pensionarii care beneficiaza de legi speciale vor primi din luna ianuarie 2007 indemnizatiile fixe majorate cu 5%, potrivit unui proiect legislativ initiat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Indexarea urmeaza sa se aplice pensiilor IOVR, sumei fixe pentru ingrijire acordata in temeiul Legii 49/1991, indemnizatiilor persoanelor persecutate sau detinutilor politici, precum si beneficiarilor Legii nr. 189/2000, Legii 44/1994. Ministrul Gheorghe Barbu a precizat ca de masura propusa in proiectul de HG vor beneficia 448 mii de persoane, iar pentru sustinerea indexarii acestor categorii de venituri efortul financiar suplimentar pentru anul 2007 va fi de circa 25.769 mii lei, suportat din bugetul de stat.