„Posta veche”, asa este cunoscuta cladirea, de ani de zile, de catre toti constantenii, indiferent de varsta. Putini stiu insa ca face parte din patrimoniul national de arhitectura si ca are o… legenda. Cu zeci de ani in urma, comunistii au vrut sa o transforme in muzeu al partidului comunist. Chiar povestea este cea care a aparat-o in momentul in care fostul regim a vrut sa o transforme in loc de pastrare pentru documente care dovedeau victoria comunismului, oranduirea care ii facea pe toti egali, asupra capitalismului si democratiei. Cladirea a fost aleasa sa gazduiasca colectii de arta populara. 17.000 de piese din toate zonele tarii, stranse de muzeografi, stau la adapost si sunt scoase la iveala, pe rand, pentru vizitatorii interesati de portul popular si traditiile romanesti.
Pe la 1893 a fost elaborat un proiect pentru un sediu al Primariei comunei Constanta. Primarul, pe atunci Ion Banescu, a vrut sa gazduiasca municipalitatea intr-un sediu demn de importanta unei asezari cum devenise Constanta. Initial, administratia locala se gandise sa „purifice” locul, pe care urma sa se ridice o biserica. Aproape de marginea asezarii era un depozit pentru gunoaie. Ideea a fost abandonata destul de repede, dar legenda a ramas, pentru ca, la un moment dat, sa reprezinte colacul de salvare pentru o cladire care a devenit cea mai impozanta din oras. Se spune ca lucrarea, ca in legenda Manastirii Argesului, a provocat multe victime. Tocmai de aceea s-ar fi renuntat la varianta construirii unui lacas de cult. Povestea a rezistat peste veacuri, spre deliciul celor interesati de trecutul orasului. Destinatia cladirii era insa stabilita: sediu de mandra primarie pentru un oras in expansiune.
De la palatul telefoanelor…
Arhitectul Soculescu a finalizat proiectul, iar administratia locala a organizat o licitatie pentru adjudecarea lucrarii si stabilirea antreprenorului. Soculescu era tot timpul pe santier. Initial, fundatia trebuia sa aiba doar trei metri. Terenul pe care se ridica constructia nu a corespuns solutiei tehnice. Pentru ca nu cumva cladirea sa se incline, constructorii au bagat in pamant opt metri de fundatie. Inaugurarea s-a facut cu mare pompa in 1896. Era mandria orasului si tocmai de aceea nimeni nu a inteles care au fost motivele pentru care Ion Banescu a decis sa o instraineze inainte de a capata destinatia pentru care fusese construita. Cladirea si-a schimbat imediat proprietarul, iar societatea de posta de la acea vreme s-a ales cu un sediu impozant in buricul targului. Au urmat vremuri linistite… Prin 1968, insa, in jurul cladirii incepe agitatia. Este anul in care statul a inaugurat noua cladire pentru posta, telegraf, telefoane din centrul orasului. „Posta mare”, asa cum este cunoscuta de toata lumea, devenea palatul in care urmau sa se deruleze toate activitatile ce tineau de comunicatii. „Posta veche” ramanea o cladire careia trebuia sa i se gaseasca o destinatie. Timp de doi ani nu s-a intamplat nimic… Edificiul a inceput sa se degradeze incetul cu incetul.
…la arhiva PCR
Cladirea a fost supusa reparatiilor capitale si a fost trecuta in patrimoniul Comitetului de cultura si educatie socialista Constanta. Un personaj renumit la acea vreme, membru ale Comitetului Central al partidului, s-a deplasat special la Constanta pentru a vedea la fata locului unde urmau sa fie expuse, spre stiinta poporului muncitor, documente importante care atestau istoria recenta, dar glorioasa, a PCR. Gogu Radulescu a fost intampinat de oficialitati. Regretatul istoric Adrian Radulescu era cel care trebuia sa prezinte locatia. La vederea cladirii, Gogu Radulescu a spus: „Mai, Adriane, asta n-a fost biserica?!” – si n-a mai asteptat raspunsul. S-a rasucit pe calcaie si a plecat asa cum venise. Comitetul Central al UTC pusese, la randul sau, ochii pe cladire, dar a renuntat dupa ce a auzit povestea despre… biserica. „Au fugit ca dracu' de tamaie”, isi aminteste Maria Magiru, directorul Muzeului de Arta Populara, cea care, in 1974, a preluat de la autoritati cladirea goala. Au urmat ani de munca pentru constituirea colectiilor, adunate din toata tara, si a celei privind civilizatia din Dobrogea.
Sapte ani pe scarile tribunalului
Dupa '90 au inceput problemele. „Directia de Posta si-a amintit de cladire si a revendicat-o. Reprezentantii institutiei sustineau ca „odiosii comunisti” au fost cei care i-au dat afara din cladire. Ne-am judecat sapte ani, dar Posta nu a reusit sa demonstreze ca aceasta cladire i-a apartinut. In '90, edificiul nu figura pe nici una dintre listele bunurilor detinute de Posta. S-a ajuns pana la Curtea Suprema, care a dat o hotarare definitiva si irevocabila”, a spus Maria Magiru. In 1996 s-a emis o hotarare de guvern care spunea ca toate sediile in care Posta isi desfasoara activitatea, din comune si orase, sunt preluate in administrare, iar sediul muzeului, desi nu mai era Posta, aparea pe lista sediilor. „Am informat guvernul ca a fost… dezinformat. Nu vreau sa-mi amintesc in ce fel mi s-a raspuns. Mi se spunea ca trebuie sa ma supun, ca suntem finantati de stat… Cert este ca am dat in judecata Guvernul Romaniei si am castigat la Curtea de Apel. A fost perioada cand am constatat cu mare placere ca nu eram singura. Constantenii ma opreau pe strada sa ma felicite. Presa a fost cea care m-a sprijinit nemijlocit pentru a obtine aceasta victorie”, a sustinut Maria Magiru. Asa ca, nu treceti prin fata „Postei vechi” fara sa intrati. Veti fi uimiti sa aflati ce bogatie ascunde, chiar daca nu este sediu de banca, asa cum s-a dorit la un moment dat. Intre peretii grosi este depozitata o avutie a carei valoare este data de sute de ani de traditie.
