5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialPortul Constanța, cu un pas mai aproape de Mazăre

Portul Constanța, cu un pas mai aproape de Mazăre

Preluarea de către administrația locală a celui mai important port din România începe să prindă contur. Profitând de influența sa la nivel local și guvernamental, edilul Mazăre mai așteaptă doar găsirea modalității de transfer a acțiunilor. În continuare, operatorii portuari se opun.

Nici o surpriză în ședința Consiliului Local Cons­tanța, convocată ieri pen­tru un singur punct. Consilierii au fost de acord în majoritate cu preluarea a 13% din acțiunile Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. S-au opus, ce-i drept, reprezentanții PNL și PDL, dar PSD controlează cu lejeritate majoritatea în consiliu. Portul Constanța a mai făcut, astfel, un pas spre administrația Mazăre. Urmează acum fie o hotărâre de Guvern, fie o lege care să consfințească această cedare a acțiunilor. Cel mai probabil, pentru că este o cedare cu titlu gratuit, va fi nevoie de o lege. În acest caz, procesul este destul de îndelungat, pentru că președintele Băsescu poate (și mai mult ca sigur o va face) retrimite legea Parlamentului. Juriștii de la Ministerul Transporturilor studiază încă modalitatea de transfer, dar este aproape cert că decizia a fost luată. Și Victor Ponta, și ministrul Transporturilor au agreat de principiu acest lucru.

Un război mare

”E un război mare și dur pentru că eu urmăresc ca din aceste acțiuni pe care le deține municipalitatea, din profitul pe care îl va avea în urma deținerii acestor acțiuni să măresc subvenția la energie termică și să ajut păturile defavorizate ale orașului, și nu numai să treacă iarna, iar o parte din operatorii din port, care plătesc niște tarife extrem de mici în acest moment și le-au plătit timp de 20 de ani către statul român, maximizându-și profitul lor astfel la milioane și milioane de euro, sigur că au încercat prin toate metodele să nu se facă acest transfer. Ei sunt speriați nu atât de administrația locală, cât sunt speriați de faptul că 14 la sută vor ieși pe Bursă și că statul nu va mai deține controlul, nemaifiind majoritar”, a spus Mazăre. Acesta a precizat că o parte dintre operatori plătesc taxe la valorile de acum 10, 15, 20 de ani. ”Într-o altă conversație purtată cu ambasadorul Olandei, care este foarte interesat de situația portului, și dânsul mi-a confirmat că, din păcate, în acești ultimi 20 de ani portul a fost un club închis pentru că au existat foarte multe intenții de investiții care au fost blocate ca să nu creeze concurență acestor operatorii ce dețin monopolul în port. Ieri vorbeam cu o societate importantă, 40 de milioane de euro, Chimpex, ce vrea să facă investiție în port într-un terminal de cereale, e blocată de cine deține majoritatea în acest moment”, a mai spus el.

Operatorii se opun

În data de 27 martie 2014, reprezentanți ai Organizației Patronale “Operatorul Portuar” Constanța și ai Federației Naționale a Sindicatelor Portuare (FNSP) au avut o întâlnire cu parlamentarii constănțeni din opoziție. În urma discuțiilor, poziția comună adoptată în unanimitate de către toți participanții a fost de total dezacord cu planul autorităților locale și centrale de a schimba structura acționariatului CNAPMC. “Comunitatea portuară, reprezentată de Organizația Patronală «Operatorul Portuar» și Federația Națională a Sindicatelor Portuare, împreună cu parlamentarii constănțeni, se opune cu fermitate listării la Bursă a acțiunilor administrației portuare, cât și transferului cu titlu gratuit al acțiunilor administrației portuare, respectiv al participațiilor statului român în cadrul CNAPMC către orice altă entitate, cu consecința asumării de către stat a unei poziții minoritare”, a declarat Mircea Burlacu, președintele FNSP. Printre motive se numără faptul că Portul Constanța este obiectiv strategic de interes național. ”Schimbarea structurii acționariatului CNAPMC conform planului Guvernului ar împiedica exercitarea de către stat a prerogativelor de autoritate cu privire la securitatea infrastructurii portuare și a navelor. De asemenea, prerogativa de autoritate va fi transferată deținătorilor de pe Bursă a acțiunilor, tranzacționabile zilnic, potrivit legii, lipsind-o astfel de orice coerență pentru nevoile țării și de asumarea răspunderii pentru hotărârile adoptate”, mai spun operatorii.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă